Nu a fost o lună, a fost doar o zi. De miere. La mare, acolo de unde aparțin eu cu adevărat. Între două nunți, una tradițională, a fratelui tău și a noastră, religioasă, departe, cu peripeții, divorțuri bisericești și dezlegări de la șapte mitropoliți, care te-au făcut să exclami: pe tine trebuie să te dezlege mitropolitul Parisului la propriu ca să te pot lua de nevastă! Seara, însă, le-ai spus prietenilor tăi care ziceau că 99% dintre muieri se visează mirese în rochie albă că tu te-ai însurat cu aia 1%. Cred că te refereai la faptul că celelalte se mărită de maximum două ori.
Cu dezlegările în dinți, la noapte plecăm să mă iei de nevastă de tot. Nu îmi mai e frică. Poate vag, de zborul cu avionul și că va ploua.
Așa cum a plouat și la mare, de am plecat de la Cap Kaliakra înfășurați în pungi de gunoi, pe o ploaie care topea totul în jur, dar noi rîdeam și ne pozam. În ziua de miere. Înainte de asta, am stat pe plajă în golful ăla mic și tu ți-ai rupt mîinile ajutînd un pescar bulgar să scoată barca la mal. Și mi-ai făcut nenumărate poze, ca de obicei. Tot e bine, cînd voi fi îmbătrînit îndeajuns, o să mă pot lăuda cu ele nepoților. Apoi m-ai iubit pe drum, pe teritoriu bulgar, sub ploaie bulgară, sperînd că interdicțiile medicilor români nu produc efecte în străinătate.
* Titlul aparține scriitoarei Ana Mănescu.