Am găsit prin foldere vechi povestea asta de cînd am mai scăpat de la o nenorocire ca prin urechile acului și am rîs mult. Că așa fac eu, rîd prima de mine. Se întîmpla în noiembrie 2010, cînd încă prezentam știri la o televiziune națională, studioul teritorial. Fotografia datează exact din acea perioadă și am mai rîs una bună cînd mi-am dat seama de potriveală.
16 noiembrie 2010
Dumnezeul meu mă iubeşte. Uneori, parcă în ciuda mea. Azi m-a mai scăpat, razant, de la o moarte. Cam violentă, dar nu aşa ar fi fost toate celelalte de la care m-a salvat?
La o secundă după ce am ieşit din studio s-au prăbuşit luminile. O secundă şi chestia aia uriaşă de fier mi-ar fi căzut direct în cap. M-ar fi zdrobit pe loc.
Evident că acum am filme în cap cu continuarea sad-endingului. Salvare, nino, nino, degeaba. Aş fi fost o moartă extrem de inestetică, cu capul zdrobit! Abia asta nenorocire, moartea deja vine pe locul doi.
Cum s-a vazut însă, tragedia, prin ochii prietenei mele:
– Fa, să îți zic cum era să aproape mor azi, din nou…
– Ia zi, că mă interesează, te știu inventivă!
– Pe prima pagină a ziarelor ajungeam, ca Mădălina Manole.
– Ia termina cu suspansul! Zi, ce-ai executat?
– Șoc și groază!!! Ucisă în direct de panoul de lumini, care i-a cazut în cap! Practic la o secundă după ce am trecut pe sub el, s-a prăbușit!
– Hahaha, nu te cred, fă! Io cred că ai doi, la fel de puternici, unul care vrea să te ucidă și unul care se luptă să te țină în viață, ai doi îngeri care fac scandenberg, unul alb și unul negru. Cine e responsabilul vinovat, aia vreau să știu eu, că nu ai cum să o arzi nemuritoare așa, degeaba. Cine răspunde de potențiala crimă?
– Năibuța răspunde.
– Cum ți se întîmplă toate numai ție, haha, e ceva ce n-am cuvinte. Ești unde ți-e locul, că de aia lucrezi la antene, mereu aproape, niciodată acolo, nici la bine, nici la rău, la un pas de orice, tragedie sau fericire incomensurabilă.
– O ard la mijloc…
– Ești echidistantă și egală cu tine, sună la psiholog să îl concediezi, ahahaha, iar am leșinat de rîs, mereu aproape de accidente fatale!
– Cum rîzi de aproape tragedia aproapelui tău? Aud?
– Cum nu? Aproape văduvă, că nu erai măritată, aproape doamnă, că a plecat ăla înainte să te obișnuiești, aproape moartă, de repetate ori, cu accent pe repetate ori. Deci iară ești aproape în viață cu ocazia accidentului de azi?
– Da, poți crede una ca asta?
– Superb! Pardon, aproape superb! Schimbă statusul, aproape surprinzător de vie. Ia, că nu am mai rîs cu atîta poftă de la avalanșă, ahahahah… Deci, nu are cum! Cînd s-o ecraniza filmul vieții tale mor criticii, că nu știu unde să-l încadreze, aproape horror, aproape comedie, aproape happy-end, aproape din contră. Eu cred că ăla responsabil cu atentatele la viața ta e cel mai depresiv din lume, n-are, fă, cum să-și bată capul de atîția ani și tu să-i dejoci planurile continuu. Cînd a luat cazul a zis: floare la ureche, nu prinde 14 ani! Și cînd colo, uite unde s-a ajuns… de mai are puțin și te omoară în direct, numa să scape, și te face martiră, deși nu asta și-a propus, să fie clar! Trebuia să mori într-un accident stupid, să fii nimeni, dar tu nu și nu, că vrei să trăiești și să faci pe deșteapta. Și pe bune că a încercat, cu frumosul, a zis: hai că nu te omor dar te bag la balamuc, dar tu tot nu și nu, ți-ai tot refăcut viața de a rămas ăla fără opțiuni… O să mori ca Kennedy, de o să te știe toată planeta. Sau se sinucide ăsta de îți vrea capul și îți lasă scrisoare: dă-te-n plm, că eu nu mai am nervi!