Am 28 de ani și sunt la cîteva întîlniri cu un tip care are 38 de ani, e în proces de divorț cu soția de care e separat de peste 3 ani și are un copilaș de 6 ani. Îmi place mult tipul, dar problema e că părinții mei nu pot accepta o relație cu un bărbat divorțat, nici măcar nu vor să audă de așa ceva. Spun că își doresc altceva pentru mine și că o să cresc copiii altei femei. Mă întreabă dacă nu simt repulsie la gîndul că are un copil cu alta și îmi spun că trebuie să nu mă mai văd cu el, să îl uit, să mă îndepărtez de el. Sunt oameni educați, intelectuali… Nu știu ce să fac, mie îmi place mult, e un om extraordinar, dar nu știu cum să procedez cu ai mei.
Așa mi-a scris o cititoare care voia un sfat de la mine. Am mai spus, în materie de relații sunt repetentă, nu îmi permit să dau sfaturi. Drept care i-am spus ce aș face eu, dar și ce cred.
I-am spus că eu mi-aș asculta inima. Că un copil vitreg – pe care nu l-ar crește ea, oricum, căci statul dă mamelor acest drept în țara noastră, e o bucurie, nu o povară. Nu ar trebui să îi fie mamă, căci el are o mamă, ci prietenă. Că în viața mea nu are dreptul să decidă nimeni în afară de mine însămi. Așa cum nu trăiește nimeni în locul meu, tot așa nu poate interveni în niciun fel în alegerile mele.
Cred cu putere, din ambele poziții, de fiică și mamă, că părinții nu au niciun drept să se amestece în viața copiilor lor după ce aceștia au discernămînt să aleagă pentru sine. A fi părinte e o binecuvîntare, nu un drept. Povestea aia pe care am auzit-o eu cînd eram mică și mulți alții ca mine, că eu te-am făcut, eu te omor, este un abuz oribil. Este inacceptabil ca la 28 de ani părinții să îți dicteze cu cine poți sau nu să ai o relație, să facă alegeri în locul tău, să își dorească ei pentru tine ceva. Nici la 18 nu este în regulă. Sau la 12, la 4, la 8. Singurul lucru pe care pot să și-l dorească pentru tine e să fii fericit. Orice ar însemna asta. Alegerile îți aparțin. E dreptul tău să faci greșeli și să înveți din ele. Rolul părintelui e să te sprijine în deciziile tale, oricît de eronate i se par și nepotrivite cu ceea ce aștepta el de la tine. Poate să îți explice, să îți arate de ce i se pare improprie alegerea ta, să îți împărtășească din experiența lui de viață. Însă proiecțiile lui nu au de a face cu cine ești tu. Mi se pare inacceptabil că încă mai sunt întrebată: ce te-ai gîndit să o faci pe fiică-ta? La ce facultate o dai? Say what, motherfucker?! Dar ce e fie-mea, momîie, să o dau eu la facultate, să o fac eu ceva? Îmi aparține cumva? E o posesie, un bun? Copilul e o ființă cu conștiință de sine, care își aparține sieși și nu a venit pe lume ca să îmi împlinească visurile pe care nu am fost în stare să le realizez eu.
Dacă ne tratăm copiii ca pe niște marionete, asta vor deveni. Niște păpuși dependente de sforile noastre. Ah, și ce ne mai place să tragem sfori! Dar pățești buba, groaznicul, dai colțul subit, iar copilul tău marionetă rămîne dezorientat în lume, incapabil să se descurce singur. Lăsați-vă copiii să devină independenți, să facă alegeri. Nimeni, niciodată nu își ascultă părinții și nu învață din greșelile celorlalți, la tinerețe. Nici măcar Pinocchio sau Harap Alb, despre ce vorbim? Toți trebuie să ne construim drumul, pavat cu greșeli care devin lecții de viață. Copiii noștri au dreptul și ei să facă același lucru. Noi am fost oricum o generație controlată și distrusă de părinți care au vrut să ne facă altceva decît voiam noi să ne facem, care și-au dorit alți parteneri pentru noi decît pe cei pe care îi iubeam noi și așa mai departe.
Eu una am plecat de acasă de la 18 ani. Mama îmi zice și azi, cu reproș: păi da, că tu ai făcut mereu ce ai vrut! Desigur. Doar e viața mea, ce să fac, ce vor alții?! Alții au propriile vieți, la fel cum au avut și părinții mei, să și le decidă și trăiască pe ale lor. La fel cum eu, mama, am propria mea viață, nu trebuie să o trăiesc pe a copiilor mei și să aleg în locul lor.
Nimeni nu are dreptul să îți spună ce să faci. Te poate ajuta, îndruma, sfătui, dar nu are niciun drept să intervină în alegerile tale. Cu atît mai puțin părinții.
***