nici azi nu m-am dus la muncă. am zăcut, catatonic, în patul din care ai plecat. nici azi nu am mîncat, nu am băut, nu am dormit. ești în doliu, mi-ar spune terapeutul meu, dacă aș mai avea unul. sunt în doliu, așa e. îmi vine bine negrul, l-am exersat atîția amărîți de ani. mi se asortează cu ochii.
din cînd în cînd, dau o fugă la baie. vomit. așa metabolizezi tu suferința și șocul, mi-ar spune terapeutul meu, dacă aș mai avea unul. dar nu am. deși nu am, știu exact ce mi-ar spune. așa metabolizez eu suferința și șocul.
nu vomit mîncare. nu conțin mîncare. nici măcar fiere. vomit capete de gesturi, cocoloașe de vorbe și promisiuni neținute. ghemuri de senzații, atingeri și șoapte. bucăți de nopți și dimineți și seri și amieze. vomit planuri de viitor. vomit Crăciunuri și zile la schi neîntîmplate. fotografii tăiate. selfieuri netrimise. vomit toate plecările din viața mea, intempestive, fără explicații, fără avertisment, fără înțeles. vomit spaime și durere. în jeturi.
îmi iau negrul, mi-l întind pe sub ochi. îmi rînjesc în oglindă. sunt hidoasă. mă simt hidoasă. te înțeleg perfect. și eu aș fugi de mine în fiecare zi. dacă aș avea unde. sunt doar un hău, o groapă a Marianelor în care plutesc, haotic, cadavre descompuse care nu se văd, dar al căror miros pestilențial îmbibă totul. mi-au căzut toți dinții, nu le mai pot smulge de-acolo.
viața e un viol nesfîrșit. număr din doi în doi: un viol, trei violuri, cinci violuri.
mă urc în mașină. închid bine geamurile. dau drumul tare la muzică.
și urlu.
urlu.
urlu.
urlu.
și urlu.