Ieri m-am dat jos din pat la ora 4 să mă duc la vot. Nu m-am uitat la televizor, foarte puțin pe facebook. Mi-a fost frică. Am citit, am dormit puțin. Totul, cu un ghem de neliniști în stomac. La 4 m-am dus să votez. Era lume în secție, dar nu citeam nimic bun pe fețele lor. La secția mea, haos. Mi-au luat buletinul, mi l-au dat înapoi fără să fi votat, cu tot cu stickerul ăla pe el. M-am enervat, le-am zis că țin tare la votul meu. Pînă la urmă am reușit. Apoi m-am dus puțin în oraș. Centrul era plin de oameni. Îmi venea să îi opresc pe stradă să îi întreb dacă au fost la vot. La ora aia, rezultatele exit pollurilor erau tare deprimante.
Mi-a fost teamă toată ziua. Pe seară, ne-am dus la film. La ultimul film al lui Woody Allen, mai precis, care a venit să completeze perfect cartea pe care o terminasem mai devreme. Tot cu teamă am ieșit, încă nu era ora 9. În centru, brașovenii mei ieșiseră în stradă.
După închiderea urnelor, am început să primesc mesaje de peste tot din lume. Din cele două Americi, din Europa, oamenii stăteau la cozi în continuare. Au început să apară primele semne că lucrurile stau bine. Teama s-a transformat în exaltare.
Cel mai important lucru, am spus-o și aseară, mi se pare emulația asta, fiorul care a cuprins România. Faptul că națiunea s-a trezit din somnul care a produs un monstru precum Ponta. De la Iliescu și Năstase încoace nu am simțit un asemenea dezgust, o asemenea repulsie față de un personaj așa cum am simțit față de Ponta. Dacă un asemenea caracter ar fi ajuns să ne conducă țara, ar fi trebuit să ne punem întrebări serioase despre cine suntem și ce ne mînă la luptă. Dacă am fi putut închide ochii la atîta minciună, răzgîndeală, amoralitate, tupeu, nesimțire, ar fi fost un semn că suntem un popor în metastază. Dar organele vitale ale țărișoarei ăsteia, unele dintre ele aflate în afara corpului ei, au respins cancerul roșu. Împotriva lui Ponta nu au votat pedeliștii sau peneliștii ci oameni apolitici, societatea civilă, diaspora. Online-ul a funcționat ca un organism, am putut vedea, în timp real, ce pățesc rudele și prietenii noștri de afară, am putut lua atitudine. Au ieșit la vot oameni care nu mai votaseră fie demult, fie niciodată.
Aseară am fost fericită. Am sărit de bucurie, am băut un pahar de vin, m-am uitat cu nesaț, pentru prima dată după multă vreme, la televizorul care stă să strîngă doar praf altfel, în casa mea. Am luat-o foarte personal. Așa cum personal le-am mulțumit și le mulțumesc iar celor din afară, cititorilor mei mulți aflați în diaspora, dar și celor de aici, prietenilor mei, pentru că au găsit resursele să stea la cozi, să lase lehamitea. Împreună, am recîștigat demnitatea și mîndria de a fi români. Sunteți foare mișto!
Sper ca toată clasa politică, inclusiv noul președinte, să ia aminte la semnalul pe care l-a dat ieri societatea civilă. Să se teamă. Îmi amintesc emulația din 1996 și dezamăgirea care a urmat în anii în care Constantinescu și-a devoalat impotența.
Pentru moment, ne putem întoarce la ale noastre. Dar vom fi cu ochii pe ei.
Și vorba fie-mii, LMA 2015! Hai că nu ne-am întors în timp!
Ah! Și un comentariu al Ginei Bradea, care lucrează în Italia, lăsat aseară pe pagina mea.
„Doamne, oare va fi mai bine? Oare ne vom putea intoarce acasa? Plang acum ca proasta. Stiti cati romani din diaspora vor acasa? Lasati dracului tiganii si aia care s-au ajuns pe-afara, ma refer la oamenii cu bun simt. Majoritatea vor sa se-ntoarca in Romania. Sa dea Dumnezeu sa fie mai bine. Iertati-ma, prefer sa nu ma bucur acum, sa am rabdare si sa ma bucur peste 1 an. Sa vad ca e mai bine acasa. Sa vad ca ma pot intoarce la mine acasa! Sa va mai spun ceva si nu e lozinca, la naiba! In septembrie am venit acasa, dupa 2 ani. In vama, aveam un nod in gat, iar cand am auzit vamesul vorbind romaneste si ne-a urat bun venit in Romania, am inceput sa plangem si eu si sotul. Eram doar noi 2 in masina, fara camere de filmat, paparazi, nu ne-a vazut nimeni. Efectiv asta am simtit. E altceva cand esti acasa la tine. E altceva! Imi venea sa sar din masina si sa pup curvele de pe marginea soselei care-i faceau semne discrete sotului, cand a oprit sa cumpere vigneta. E greu de descris in cuvinte ce inseamna acasa. E simplu, e ACASA! Doamne-ajuta Romania!”