Stăteam pe scările Poștei, la soare, cu cameramanul, în așteptarea unei mașini care să ne ia și pe noi de acolo. Era răcoare și bine, eu mă bucuram de pauza neașteptată, cauzată de faptul că omul care trebuia să ne ridice venea, cel mai probabil, în marșarier de întîrzia atît.
Pe trotuar se apropia, vioi, un tip tinerel, îmbrăcat bine, cu trăsături plăcute care nu trădau că dedesubt s-ar fi ascuns un pseudomisionar bigot și vag dement. Nu, mai degrabă l-ai fi bănuit că e genul care merge în cluburi sau agață tipe care stau în cur pe scările instituțiilor.
A început să strige la noi de departe, încă, ca în filmele americane: pocăiți-vă! Pocăiți-vă acum, cît nu e prea tîrziu! Cum să vi se ierte păcatele dacă nu vă pocăiți? Țipa și continua să meargă, iar eu îl priveam amuzată pe colegul meu ce rămăsese perplex. Tînărul s-a oprit la automatul de parcare, a plătit parcarea, totul în timp ce continua să profețească: și voi sunteți ca mine, niște păcătoși! Înjurați, mințiți, păcătoșilor! Pocăiți-vă, nu mai e timp! E ori iadul ori raiul! Și deodată se oprește și ne întreabă și mai teatral: dacă muriți azi, unde veți ajunge?
În manuale, sper, am zis eu, ironic. Profetul nu a înțeles ce a vrut să spună păcătoasa, a stat o secundă pe gînduri, nu mai multe, iar apoi a continuat să propovăduiască mîntuirea în gura mare, în parcarea Primăriei.
Între timp, mașina sosise, așa că ne-am ridicat să ne ducem spre ea. Colegul meu era complet încurcat.
Auzi, zice, tu dacă mori ajungi în cărțile alea de literatură, dar eu, eu unde ajung?
Eu ți-aș recomanda călduros, chiar fierbinte, iadul, spun. Eu una acolo am decis să mă duc. Toată lumea bună merge acolo. E distracție, pe cuvînt. Gîndește-te la toți sinucigașii din clubul 27, ce muzică mișto trebuie să fie în iad: Kurt, Amy, Janis, Jim. Toți gînditorii, ai cu cine schimba o vorbă, toți răzvrătiții. Pun pariu că și Spinoza e acolo, de cînd vreau să-l cunosc mai bine, să îi zic că s-a înșelat și în secolul ăsta tot Biserica face regulile. Unde mai pui că și curvele tot acolo sfîrșesc, nu te coafează? Bine, în afară de alea mîntuite, dar alea sunt puține și ipocrite, parol. Practic, toți ăia care au avut curaj să trăiască și experimenteze – adică să păcătuiască, în accepțiune creștină, sunt acolo. Cum zic, numai spuma, oamenii mișto, interesanți, curajoși. Îți dai seama ce plictis teribil e în rai, cu toți cuvioșii? Ce leșinătură, numai sfinți, habotnici și femei cu broboadă, toate babele și virginele! Bine, or mai fi și pușcăriașii care îl găsesc pe Dumnezeu în pîrnaie plus Gigi Becali. Ce să și faci acolo, îți țiuie urechile de plictiseală. Nu e combinație, crede-mă. Eu fug de ăștia și în viața asta scurtă și efemeră, de ce aș alege să îmi petrec eternitatea cu ei? Nu m-aș duce nici moartă în rai, haha! Na, poftim, în condițiile astea, pocăiește-te tu!
When they say: repent, repent, repent, I wonder what they meant…
