Mi-am ținut-o. Și față de voi, cei care ați sărit să întindeți o mînă de ajutor.
Mai întîi i-am trimis mamei ei 2500 de lei, de cum i-am strîns. Venea frigul iar fetele aveau o sobă de tablă veche în casă, care se răcea foarte repede și un burlan distrus de ploaie. Cu banii trimiși dinainte, mama Dianei, Andreea, a cumpărat o sobă de teracotă și lemne pentru toată iarna. Între timp am mai reușit să strîng 1750 de lei. Cu totul, aproape 1000 de euro. Și tot ce și-a dorit Diana în scrisoarea către Moșul plus încă multe altele – chitară, telefon nou, în cutie și cu garanție, ghete și cizme, mai multe perechi, unele noi-nouțe, palton nou, pijamale, parfumuri, produse de îngrijire, pulovere și geacă, pantaloni, bijuterii, farduri, cărți, caiete și cîte mai cîte. Înainte să plec, am umplut patru șacose cu mîncare, dulciuri și fructe de la supermarket.
Pe drum a nins și a plouat, o vreme urîtă și tristă ca mine. Am găsit greu casa Dianei, pe o străduță cam desfundată. Casa în care locuiește copilul cu cele mai bune rezultate la învățătură din orășelul ei este puțin mai mare decît bucătăria mea. O cămăruță minusculă, cu un pat, o oglindă și soba cea nouă, o bucătărie liliputană și încă o încăpere miniaturală, unde încape un fel de birou și un dulap improvizat. Acolo învață Diana pentru premiul întîi. Era cald în casă, duduia soba cea nouă. Și foarte curat și aranjat, din toată sărăcia lor. Diana era așa de emoționată că nici nu a știut cum să reacționeze. Îmi tot mulțumeau amîndouă, dar eu voiam să aud altceva. Mulțumirile vi se cuvin vouă, vă știți fiecare în parte, nu ați vrut să vă știe nimeni altcineva.
Nu a vrut nici să se uite în multele pachete și pungi pe care i le adusesem. A făcut-o abia după ce am plecat. Din decență și bun-simț. Am stat de vorbă cu fata asta frumoasă și matură înainte de vreme. O fată care știe exact ce vrea de la viață. M-a strîns tare și mi-a spus că ar vrea să facă și ea mai mult pentru alții. Am întrebat-o pentru ea ce vrea și mi-a mărturisit că are un vis mare pe care nu se lasă pînă nu și-l îndeplinește. E fascinată de Coreea de Sud, a învățat singură coreeană, știe o mulțime despre tradiții, istorie, stil de viață și visează să ajungă acolo, într-o zi. Eu sunt sigură că va ajunge.
Acum va avea Crăciunul pe care îl merită. Zilele trecute a primit o vizită de la niște oameni buni din Ploiești care au răspuns și ei apelului meu și i-au adus multe daruri. Cu banii de azi, mama va cumpăra și ușă la garajul transformat în casă unde stau. Nu au nici măcar toaletă în casă, dar nu se plîng. Eu sunt bucuroasă că am putut să le aducem – voi mai ales, cei care ați ales să vă gîndiți și la alții – căldură în casă iarna asta și bucurie în suflet, în apropierea Sărbătorilor. Aș vrea ca Diana să nu crească cu oroarea de Crăciun cu care am crescut eu, să nu ajungă să urască Crăciunul. Și aș vrea să o ajut și mai departe. Și am obținut promisiunea a trei oameni pînă acum, cu mine patru, să trimitem lunar o sumă de bani Dianei, pînă mama își va găsi ceva de lucru unde să fie și plătită, căci la ultimul job de unde a fost dată afară de curînd, nu a primit salariu jumătate de an.
Mă înclin cu tot respectul și admirația de care sunt în stare în fața voastră, a celor care ați răspuns apelului meu. Nu ați fost mulți, în comparație cu numărul mare de oameni care au citit și distribuit rugămintea mea, dar ați fost foarte inimoși și mărinimoși. Mi-ați redat speranța în omenire și omenie.
M-am întors acasă cu sufletul încălzit. Mîine plec iar la drum.
