Nu scrie despre asta, m-a avertizat toată lumea! O să ai nevoie de ei și nu o să se uite nimeni la tine, mi-au zis. Nu te poți pune cu sistemul, medicii sunt semizei.
Ba pot scrie despre asta. Vreau să o fac. Să mă lase să mor, dacă le dă mîna. Cît a fost despre mine, am tăcut, desi am draftul ăsta de text de mai jos de cîteva luni, nepublicat. Dar acum e fie-mea la mijloc. Și m-am săturat de Maternitatea Brașov. De umilințele, de batjocura de acolo. Copilului meu de 19 ani i s-a refuzat dreptul la tratament pentru că “e antisocială”, adică și-a permis să întrebe un cadru medical care îi facea fișa înainte de o intervenție absolut necesară de ce se poartă urît cu ea, folosind cuvîntul scîrbos în loc de urît. Da, e o adolescentă sinceră, neobișnuită să fie tratată în felul ăsta. Cu cîteva luni în urmă, am scris aici, o madam doctoriță a urlat la mine și mi-a zis că sunt obraznică, pe aceeași secție, pentru că, după ce mă măsurase disprețuitor și mă întrebase scîrbită: și tu de ce te-ai internat?, eu i-am răspuns politicos că nu m-am internat, ci am fost internată de urgență. Drept care a început să urle că sunt o obraznică și să mă consulte medicul meu, ea nu discută cu mine. Nu aveam niciun plic pregătit și nu îi sărutasem mîinile pentru că există și a avut minunata inspirație să devină medic, deci supraom. Nici la școală, cînd eram elevă nu am avut parte de un astfel de tratament. Revenind la fie-mea, neobișnuită cu astfel de tratamente, a întrebat candid de ce e doamna care îi completa fișa atît de “scîrboasă”. Nu a făcut scandal, nu a înjurat, nu s-a purtat urît, a pus o întrebare directă, frustă, din uimire. Doamna s-a simțit jignită în naturelul simțitor, a alergat la medic, care m-a sunat să-mi spună că fie-mea e o antisocială și are probleme la cap, să vin să o iau că el nu o operează. Știind că poate fi dezlănțuită, mi-am imaginat că făcuse pe bune ceva, mi-am cerut scuze, m-am dus la spital, unde am găsit un copil speriat. Am stat de vorbă cu cei implicați, între timp i se anulase internarea, eu mi-am mai cerut o dată scuze, deși era evident că ce se întîmplă nu e absolut deloc ok, am zis să țin cont de sentimentele oamenilor, cu aît mai mult cu cît medicul m-a asigurat că nu o lasă așa. A trecut o săptămînă jumate, durerile se agravau, medicul tot amîna discuția despre operație iar marți ne-a anunțat că el nu vrea să intervină, să mergem în altă parte – măcar să fi spus de la început că el nu o mai operează. În care altă parte nu a specificat. Așa că am pus mîna pe telefoane, am renunțat la dreptul ei de a fi tratată în sistemul public, deși e elevă, ne-am dus la Regina Maria, unde a fost preluată imediat, i s-au făcut teste, RMN, s-a descoperit că trebuie intervenit de urgență, a fost operată laparoscopic, tratată cu deferență și grijă, în condiții mai mult decît decente (soră-sa, cînd a vizitat-o, a zis: uau, te rog, rupe-mi o mînă să o ard și eu pe aici cîteva zile, e ca la hotel). Iar eu am mulțumit lui Dumnezeu că mi-am permis financiar să am posibilitatea asta, căci nu știu ce s-ar fi întîmplat în caz contrar. Probabil am fi ajuns de urgență la Maternitate, după ce chisturile alea care deja erau în torsiune și gata să explodeze, explodau, și pierdea cîte ceva din organul reproducător, o trompă, un ovar, că doar are două, are de unde. Așa cum a pățit tata, ani în urmă, cînd a fost lăsat cu AVC de medicul de gardă fără să i se facă nimic, iar a doua zi mama l-a găsit legumă.
Sunt revoltată, tristă, dezamăgită, îmi vine să mă duc și să fac reclamații peste tot – și știu că orice aș face, e în van. Că pînă și textul ăsta mă poate face persona non grata în Maternitatea Brașov.
Draft din mai, 2016, după o intervenție la Maternitatea Brașov.
Îl aud pe doctor țipînd la rezidenți și asistente. Îmbătrînește tot mai nasol, e ultimul gînd înainte să mi se închidă ochii. Sunt lăsată acasă fără să mi se spună nimic. În foaie, scrie doar cîtă vreme nu am voie să fac… sport. Deh, dacă par sportivă! Proaspăt măritată nu par, din moment ce nu îmi zice nimeni cînd îmi pot consuma căsnicia. Sau ce tratament să iau. În schimb, sunt invitată de asistente să-l sun pe medic să mă programez la clinica privată, acolo voi primi toate recomandările, contra sumei modice de 150 de lei, probabil. Acolo unde am fost de cîteva ori luna asta și contra aceleiași sume am fost întrebată, disprețuitor, nu e așa că nu am bani să fac intervenția în privat? De către doctorul meu pe care îl știu de 16-17 ani, cu care am născut-o pe cea mică și care a fost extrem de amabil toată vremea cît am lucrat în televiziune, mai ales că era conducător de unitate la vremea aia. Acum, lucrurile s-au schimbat. Îmi vorbește urît, nu mai răspunde la telefon, atunci cînd am o urgență – și am tot avut, mă pot programa la clinică în 3-4 săptămîni cel mai devreme, la spitalul de stat nu mă mai primește. Am încercat, firește, să mă duc la altul, însă atunci cînd sfîrșesc la urgențe, tot în mîinile lui ajung, în mod fatidic, că doar toți știu că sunt pacienta lui, de atîția ani.
Așadar, cu ieșirea din spital proaspătă în mînă, sun să mă programez și să aflu ce trebuia să scrie în scrisoarea medicală la externare. Recepționista îmi spune același lucru pe care îl aud de un an și ceva: domnul doctor are un program foarte strîns, vă poate primi peste 10 zile. Da, dar eu am ieșit azi din spital, nu am primit recomandări, tratament, nu am fost evaluată, știu de la dînsul că urmează să îmi prescrie medicație… Vă sunăm înapoi. Niciodată, cumarveni. Așa că mai sun eu la el, cu inima strînsă, cum au zis asistentele din maternitate. Răspunde nervos, într-un tîrziu și țipă la mine, mă umilește că am îndrăznit să-l deranjez cu telefoanele mele. Și acum și înainte de internare, cînd mi-a zis în cabinet să-l sun neapărat, iar eu am întrebat, sunteți sigur că nu deranjez, sigur, a zis, sunt pe drum de la Cluj, sună-mă, dar nu a răspuns. Iar acum îmi spune că l-am deranjat sunîndu-l. Mă umflă plînsul.
Există o dictatură a medicilor în sistemul public, dar mai ales a ginecologilor. Te programează ei la cezariană, ca să nu-i deranjezi în afara orelor de lucru. Doamne ferește să naști noaptea sau în weekend și să nu existe promisiunea unei șpăgi grase, naști cu moașa de serviciu. Nu îi poți suna cînd ai o urgență, la cabinete nu au niciodată loc atunci cînd ai nevoie, dar nu poți deschide gura că ajungi tot pe mîna lor și e vai de tine. Cînd ajungi să fii sastisit de munca pe care o faci, pacientele te enervează, de ce nu te retragi și lași pe alții, mai tineri și plini de entuziasm, oare?
Mi-aș dori ca, pe banii mei, să pot alege unde să mă tratez. Mi-aș dori un sistem sănătos de sănătate. Fără șpăgi, fără scîrbă față de pacient, unde să fiu tratată ca ceea ce sunt: un client bun-platnic. Știu, ar trebui să mă mut din România.