Nu am mai sunat-o de la primul scrutin. Am vrut să evit discuțiile electorale care înfierbîntă pe toată lumea acum. În seara asta am sunat-o, totuși, să văd ce face. Zău, am vrut să evit orice aluzie la alegeri, orice întrebări.
– Să știi că iar nu te mai văd la televizor, iar ați dispărut de pe cablu, zice.
Din spate, aud vocea vară-mii, batjocoritoare.
– Ponta e de vină.
Auch, zic. Nu, oh nu!
– Mamă, te rog, dacă votați cu PSD-ul, măcar nu îmi fluturați mie asta prin față.
– Dar tu cu cine votezi? Cu deșteptul de Johannis? Ai văzut ce inteligent e, bubuie de deșteptăciune. Ai văzut, zi?
– Am văzut un om elegant, cu bun simț, mamă, spun cu obidă. Nu vreau să ne certăm. Dar dacă tot ai adus vorba, deși eu nu intenționam, cred că e bine să știi că s-ar putea să plec din țară dacă iese Ponta al tău.
– Acum mă ameninți că dacă votez cu cine vreau pleci. Vrei să votez iar cu ai lui Băsescu?
– Mamă, am aproape 38 de ani. Nu am cum să te ameninț. Te informez placid. Nimic mai mult.
– Auzi la ea, pleacă. Mamă, faci ce vrei, eu votez cu cine mi-e mie mai bine. Mie cu Ponta îmi e bine. Boc mi-a tăiat salariul, el mi l-a dat înapoi. Acum mi-a dat bani de cărți, nu votez cu Johannis să îmi taie iar salariul Băsescu. Ai auzit ce vrea să facă prostul ăla de neamț, să îl pună pe Băsescu prim-ministru…
– Ai o fixație cu Băsescu, nu înțeleg. Băsescu s-a sinucis politic cînd a susținut-o pe Udrea, ce tot aveți cu Băsescu?
– Tu nu știi pe ce lume ești, fato! Nu vezi ce corupție e în jurul lui Johannis?
– Știu ce corupție e în jurul lui Ponta, însă. 38 de pesediști penali…
– Mamă, tu știi că eu nu am votat cu PSD-ul niciodată!
– Tocmai, și să votezi chiar acum, mi se pare halucinant!
– Pentru că PSD-ul nu mai e ce a fost, e plin de oameni tineri, ca tine, așa, Băsescu a dezbinat România, Ponta o să o unească…
– Mamă, unde auzi prostiile astea? La Antena 3? Tu ai văzut că toată intelectualitatea se zbate împotriva lui? Așa ați făcut și cu Rațiu… dar eram prea mică atunci. Tu la copiii tăi nu te gîndești?
– Îmi pare foarte rău… tocmai că mă gîndesc, că parcă sunteți toți spălați pe creier de Băsescu. Iar la Antena 3 sunt cei mai buni jurnaliști din România!
Nu am mai putut continua. I-am spus că are dreptate, că la Antena 3 sunt cei mai buni jurnaliști din România. Mi-am luat la revedere, am închis. Apoi am plîns o vreme. Ca de fiecare dată cînd avem o discuție serioasă. Există prăpăstii pentru care nu au fost inventate încă punți.
