În ultima vreme primesc mulțime de întrebări de la femei care vor să știe ce mănînc, cu ce mă îmbrac, tips & tricks pentru cum să le faci pe toate bine (citez: …cum frate sa le faci pe toate bine sau macar cat de cat…familie, job, casa, femeia din tine, nitica socializare….) și altele asemenea. Nu spun că, orice poză aș pune pe net, primesc cîteva întrebări legate de hainele pe care le port, zău dacă mă simțeam pregătită sau capabilă să devin vreo feșăn aicăn, așa, de la țară cum sunt. Așa că am zis să spulber mitul cum că eu le-aș face pe toate așa și pe dincolo. Ssssau că aș avea cine știe ce secrete uluitoare de tinerețe fără bătrînețe și frumusețe fără defecte.
Nu am niciun secret. Am gene bune, în mod cert. Și încerc să păstrez echilibru în tot ce fac, altfel m-aș dezechilibra eu de tot. Doar chestii de bun-simț.
Nu mănînc nimic special. Nu ingrediente sau alimente minune. Am fost vegetariană vreo cinci ani și m-am simțit foarte bine, pînă ce, luată cu multă agitație, drumuri prin țară, lansări, am uitat să compensez ce nu primeam din carne și am făcut o anemie feriprivă de toată frumusețea. De atunci mai mănînc uneori și carne, rar, ce e drept, însă mai mănînc. Încerc să introduc în mine chestii cît mai naturale – vara sunt foarte des la piață, iau tot felul de legume și fructe proaspete, brînzeuri de la țărani, ciuperci de pădure și mîncăm de se bat turcii la gura noastră, dar nu fac o obsesie din alimentație. Nu mănînc mult, porții normale spre mici. Mănînc dulciuri, îmi plac teribil, nu pot și nu vreau să mă abțin atîta vreme cît acul cîntarului rămîne în marja cunoscută. Dacă simt că am exagerat și vreau să mai slăbesc un kilogram, e simplu, nu mai mănînc deloc seara, dulciuri și pîine. Dar, cel mai important, nu sunt obsedată de ceea ce bag în gură, nu îmi imaginez că o să mă ucidă o gură de carne sau o amandină, nu mă tem de alimente, mănînc cu plăcere și moderație.
Iau, tot moderat și numai după ce am studiat ce funcționează și ce nu, suplimente pentru creier și nu numai, dar nu toate în același timp și doar cînd simt nevoia: D3, magneziu și B-uri, zinc, acizi grași, vitamina C, acid hialuronic și colagen capsule, căci după 40 corpul nu mai asimilează/produce cantități suficiente.
Fac dintotdeauna mișcare. Am mai avut și perioade cînd vreo problemă de sănătate sau lipsa timpului au făcut să devin sedentară, dar cel mai adesea am făcut. Alergat, aerobic, kangoo jumps, yoga, înot, bicicletă, mers pe jos kilometri întregi, sală. Fac, cam de două ori pe an cîte o lună, diferite tipuri de masaje, mai cu seamă anticelulitice și de tonifiere, care la mine funcționează excelent. Nu fac sport obsesiv, fac sport cît să mă simt bine, nu am o fixație în zona asta. În general, fug de fixații, mi se par foarte nocive și semn de dezechilibru.
Mă duc la cosmetică dintotdeauna o dată la cîteva luni, chiar lunar uneori, pentru curățare. Tot de două-trei ori pe an fac microdermabraziune, o procedură simplă de peeling mecanic, non invazivă. Nu mă culc niciodată, dar absolut niciodată machiată. Respect cu sfințenie ritualul de demachiere și hidratare a feței înainate de culcare. Le-am învățat și pe fete să nu care cumva să se culce cu porii plini de machiaj și mizerie. După 12-13 ani de machiaj profesional, de sticlă, aș fi arătat horror probabil dacă nu mi-aș fi curățat seara tenul, care nu e unul simplu de îngrijit, am fost o adolescentă plină de coșuri și urme și nici acum nu am un ten perfect. Folosesc produse simple de îngrijire, mai cu seamă seruri pe bază de acid hialuronic, care hidtratează excelent și nu umplu porii.
Nu merg niciodată la solar, dar nu pot să mă laud că de soare mă feresc ca de dracul, așa cum am văzut că e demonizat în ultima vreme săracul astru dătător de viață. Nu stau cu mecla în soare la prînz, folosesc factor de protecție mediu spre mare, mă bazez pe pigmentul meu puternic că mă va ține departe de belele. Nu sunt un exemplu în sensul ăsta, sunt o ființă solară care are nevoie să facă fotosinteză. Ce e drept, în ultimii ani, o fi de la vîrstă, maică, stau tot mai puțin și numai la ore blînde, foarte dimineață sau după-masa, seara. Însă, în tinerețe, am fost genul care se uita pe sine pe plajă și se înnegrea atît de tare în doar două-trei zile, încît eram de nedetectat după crepuscul și spaima colegilor din tehnic la întoarcerea din vacanță, care nu mai reușeau să facă cadrul la știri fără să par o pată neagră pe fundalul colorat.
Nu beau decît rar. Ani întregi nu am pus gura deloc pe alcool, nici măcar o picătură. Era vremea cînd luam anxiolitice și ceva ani după. Și acum beau doar vin roșu, rose sau cîte un cocktail, iar maximul absolut e două pahare. Am observat ce ravagii face alcoolul pe fața și corpul multor femei, dar nu de asta nu beau, ci fiindcă băutul nu e pentru mine.
Nu mă droghez. Îmi mențin mintea suplă și trează citind, scriind și învățînd. Nu fumez decît uneori, și atunci foarte puțin. Poate trece și un an cînd nu fumez nicio țigară.
Dorm minimum șapte-opt ore pe noapte, lipsa somnului mă ucide la propriu, mă bagă în niște senzații oribile, vecine cu atacul de panică, pentru că am avut perioade cu muncă extremă care m-au epuizat – am avut diagnostic de oboseală cronică la un moment dat, dar și perioade cu depresii care au necesitat efort dublu ca să dau același randament.
Nu îmi fotoșopez pozele, nu folosesc filtre de înfrumusețare sau întinerire, nu verific de zeci de ori fotografiile care apar cu mine. Mi se pare lipsit de onestitate și înșelător, mai ales că eu mă întîlnesc des cu oamenii care mă știu din online și nu ar ajuta la absolut nimic. Sunt așa cum sunt, unele fotografii sunt mai bune, altele mai proaste, unele mă avantajează, altele dimpotrivă, la finalul zilei tot eu sunt și îmi văd în oglindă și bunele, și mai puțin bunele. În plus, sunt suficient de frivolă și orgolioasă să îmi placă să aud de la oameni care mă întîlnesc în carne și oase că arăt mai bine în realitate, mai ales că știu cum e să pățești invers, să nu recunoști omul din fața ta deși i-ai văzut zeci de poze pînă atunci.
Nu fac și nu am făcut niciodată totul bine. Nu există așa ceva. Întotdeauna sacrifici ceva ca să faci altceva bine. Cînd munceam foarte mult, luam din timpul petrecut cu copiii mei și ajunsesem să îmi iau copiii la muncă, pe teren sau în birou, ca să îi am aproape. Nu există femeia de carieră și mama perfectă în același timp, soția desăvîrșită șamd. Viața mea a fost un carusel, am alergat ca o nebună și încă o fac, între diversele tipuri de angajamente. Acum îmi e puțin mai simplu, că îmi fac programul singură, însă tot o alergătură e viața mea. Din fericire, copiii sunt mari și nu mai necesită același tip de atenție, cea mare e majoră și nu mai stă cu mine, timpul nostru împreună e de alt fel acum, nu mai am copii dependenți de mine. Cînd aveam, era horror, eram răpusă de oboseală și epuizare. La partea cu socializarea, ce să zic, sunt genul mai solitar, nu sunt vreo mare petrecăreață, cluburile îmi displac dintotdeauna, ieșim și noi, socializăm, dar eu prefer liniștea, familia, cititul și relaxarea. Cea mai mare și mai extravagantă plăcere a mea este călătoritul, ăsta e viciul pe care încerc să mi-l satisfac cît de des pot (foooarte rar, dacă mă întrebați pe mine).
Pentru femeia din mine… fac terapie, de ani bunișori. Terapie individuală și, supriza bestială, terapie de grup, ca să mă așez pe mine în mine. Degeaba te dai cu creme, dacă pe interior ești uscată de relele care stau stivă în tine. Încerc să mă curăț zilnic de buruienile care cresc, plivesc încontinuu și nu cred că mă voi opri niciodată. Scriu. Mă rog zilnic. Cultiv momentele de bucurie, încerc să trag de mine și să mă aduc încontinuu în prezent, să fiu recunoscătoare pentru tot ce primesc și mi se întîmplă. Citesc mult. Scriu. Iubesc, în toate felurile, tot zilnic. Ascult muzică, mă uit la filme faine. Ies cît de des pot în natură. Am grijă să-mi fac zilnic targetul de pași pe jos și să-l cresc constant. Scriu. Încerc să mă iubesc, așa cum sunt. Dar ăsta e un subiect atît de vast, încît ar trebui tratat separat. Cînd mă apucă anxietatea, toate astea îmi ies mult mai greu, efortul e mult mai mare, regresez și devin cineva de care nu îmi place deloc, iar apoi o iau de la capăt, ca Sisif. Și îmi readuc aminte că sunt o femeie norocoasă, al naibii de norocoasă. Și scriu.
Cît despre cu ce mă îmbrac. Well. Nu port aproape niciodată haine strîmte, indiferent de cum mi se pare că arăt, sunt mare fan haine fluide, largi, de lungimi potrivite sau maxi. Nu cumpăr haine scumpe, însă am un nas teribil pentru buticuri, outleturi sau tîrguri, de unde îmi iau la prețuri foarte mici chestii mai ciudate, dar de foarte bună calitate, urăsc mallurile și magazinele cu haine la fel pentru toată lumea. În măsura în care îmi permit, iau lucruri de la designeri români, fiindcă cred foarte tare în a-i încuraja și a le plăti munca, atunci cînd prețul e decent.
Nu posed niciun secret, așadar. Sunt o femeie obișnuită. Încerc să trăiesc în echilibru, să nu fiu excesivă (decît în iubire și scris) și să rămîn true to myself. Uneori, rareori, îmi și iese.