Aș vrea să vă scriu ceva dar sunt ude tastele. De lacrimi. Beau un pahar de vin roșu și plîng cu laptopul în față. Cu muci plîng. Citesc vorbele frumoase pe care mi le scrieți voi și plîng ca o proastă. Azi am primit o mulțime de cuvinte minunate în dar, de îmbrățișări cu sufletul și mulțumesc-uri. Niște oameni reali, cu suflete frumoase, mi-au zis mie din senin, așa, mulțumesc. Cum să nu plîngi, pe bune acum? Toate vibrațiile astea bune m-au umplut așa de tare că tre să refulez pe undeva. Mai bine să plîng decît să implodez. Am mai avut nodul ăsta în gît de cîteva ori. Cu bigudiurile, mai ales. Mama din mine a plîns de fericire. Femeia, într-o singură vreme. Acum plîng amîndouă de sare cămeșa pe ele. Cămeșa asta cu dungi pe care o împart azi. Știu că sunt patetică dar dacă tot sunt, mai bine să îmi asum și să nu mă dau Xenă. Uite, fix în secunda asta, 40 de oameni vii, cu suflete și creiere adevărate citesc prostiile pe care le scriu eu. Sunt din România, Anglia, Spania, Moldova, Germania și Cehia. Băi, cineva din Cehia nu are altă treabă la ora asta decît să mă citească pe mine, îți dai seama? Ar putea să o ardă prin Praga, să spele vase, să citească o carte bună, să se epileze, să fumeze o țigară, să facă amor sau orice altceva. În loc de asta, citește niște vorbe ale mele. Iar eu stau și mă uit la tabloul ăsta de google analytics și plîng ca o tîmpită fiindcă nu îmi vine să cred că niște mii de oameni au ales azi, ieri, săptămîna trecută să nu facă altceva cu timpul lor decît să mă citească pe mine. Azi am stat așa și m-am întrebat foarte serios dacă eu merit una ca asta. Încă nu am decis. Iau tot ce vine așa, direct. Sunt copleșită. De parcă s-ar fi deschis o ușă și ar fi năvălit toată apa peste mine, deodată. Repet, sunt foarte conștientă că sunt patetică și nu îmi prea pasă. Iertați-mă. De fapt, voiam doar să zic că vă mulțumesc. Și că ați făcut o muiere fericită pînă la lacrimi. A primit mai mult decît poate duce și acum se revarsă. Pe tastele laptopului. Dacă se strică vă pun să-l plătiți.
Mulțumesc.
