Mihail Vakulovski mi-a pasat o leapșă scriitoricească, care, urmînd modelul american, se rostogolește și printre scriitorii de pe la noi. Mulțumesc, Mihail! Pe vremuri erau multe lepșe pe bloguri, unele mișto, altele îngrozitor de previzibile și plicticoase. Asta e diferită, mă simt ca în fața întrebărilor pe care mi le trimit revistele literare. Așadar:
1) La ce lucrez?
La un volum de proză scurtă, schițe și povestiri, din care am gata, aproximez, 60 la sută și care, dacă l-oi termina la vreme, va apărea la finalul acestui an sau la începutul celui viitor. Sigur, pe măsură ce scriu texte pentru el, le mai pun și pe blog, dar, ca și în cazul primului volum, vor fi și multe texte care nu apar aici, vor exista doar în varianta tipărită. Am ales să procedez așa din două motive. 1, pentru ca cei care nu au chef să plătească și să cumpere cartea să poată găsi o parte din ea și online, gratis, și dacă le place și vor mai mult, să o ia. Și 2, nu îmi doresc ca volumele mele să fie o colecție a unor texte de pe blog și să nu ofere nimic în plus cititorului și plătitorului de carte, care merită să primească texte noi, nepublicate nicăieri înainte. Și mai lucrez, dacă pot să spun așa – în sensul că am o parte din el scrisă și restul își așteaptă rîndul și timpul – la primul roman, care habar nu am cînd va fi gata, nu mai devreme de la anul tîrziu. Și în tot acest timp scriu ce îmi vine, inclusiv poezie, și ce voi face cu ce scriu se va cerne cînd va fi vremea de cernut.
2) În ce fel diferă ceea ce scriu eu de alte cărți din cadrul aceluiași gen literar?
În cazul poeziei, presupun că nu e la fel de ermetică și/sau manieristă precum o anume poezie contemporană pe care eu nu reușesc să o diger. Asta e ce pot eu vedea cu ochiul liber. În rest, nu eu sunt cea care decide ce anume e special sau diferit, ci cititorul și criticul. Ce știu este că nu fac eforturi de a fi diferită, nu mă compar și nu mă uit la scriitura altora, ci pur și simplu scriu din mine, așa cum am făcut de cînd mă știu. Scrisul meu nu e o alegere căutată a mea, ci mai degrabă invers, el m-a căutat și ales pe mine.
3) De ce scriu ceea ce scriu?
Iulian Tănase a spus ceva extraordinar de mișto la lansarea mea de la București și anume că o întîmplare nu este terminată, asimilată, asumată, pînă nu ai scris despre ea. Așa simt și eu, că abia după ce am scris despre ceva întîmplat, simțit, văzut, auzit, trăit, mă eliberez și nu mai sunt bîntuită de acel sentiment, acea întîmplare, traumă, durere, fericire, etc. Odată scrise, ele încetează să mă mai caute, se așază în memorie în locul lor cuvenit și mă lasă în pace. Scrisul meu a fost eliberare de cînd mă știu, el se adună grămezi în mintea mea și trebuie scos, golit, pentru a face loc de mai mult.
4) Cum funcționează mecanismul scrisului?
Cred că puțin am răspuns deja la întrebarea asta, mai sus. Scrisul meu e mai mult decît flux al conștiinței, are conștiință de sine și flux și reflux, mă tem. El există cumva dincolo de mine, e o entitate care m-a ales să îi fiu gazdă și nu pot decît să fiu fericită că s-a întîmplat așa. Am mai spus-o, e ca și cum o mînuță lirică scrie la mine în cap continuu, iar menirea mea e să mă așez și să dactilografiez ceea ce îmi dictează. Pot scrie oricînd, nu trebuie să aștept muza să mă viziteze. Am avut perioade foarte scurte cînd nu am putut sau nu am simțit să scriu și asta e teama mea cea mai mare, că într-o zi curgerea de cuvinte din capul meu se va opri, iar acesta va fi începutul sfîrșitului meu ca ființă. Scrisul meu nu e chin, nu caut cuvinte, îmbrățișări de cuvinte, propoziții, fraze, ele curg, sunt lichide, vin mereu, orice aș face. Scriu în cap cînd conduc, cînd mănînc, cînd contemplu, cînd aștept somnul, în timpul somnului. Cele mai multe texte ale mele se scriu în cap, se încheagă acolo și abia apoi coboară în buricele degetelor și de acolo pe foaia virtuală, căci de mînă nu mai scriu decît foarte rar și atunci mă chinui îngrozitor să descifrez ce am scris. Ce m-a uimit întotdeauna a fost faptul că nu uit ceea ce mi se scrie în cap, îmi amintesc cuvînt cu cuvînt ce am scris azi-noapte cînd mă așez, a doua zi dimineața, să transcriu.
Leapșa se duce la Ana.