Am un gust oribil, metalic, în gură și dinții strepeziți. Vin de la o conferință de presă, unde un domn parlamentar de culoare roșie se lăuda că dublează alocațiile copiilor săraci. Cu 42 de lei. Patruzeci și doi de lei. Dacă venitul familiei se situează sub 530 de lei pe membru de familie.
Eu, mamă singură cu două fete adolescente, am simțit lauda aia ca pe un pumn în plexul solar. L-am întrebat pe domnul parlamentar dacă știe ce înseamnă patruj de lei, că am senzația că pentru întreaga clasă politică aceste sume sunt abstracte. Vorbesc despre ele, știu cum arată, dar nu înțeleg la ce folosesc, cu adevărat. Sunt ca pentru noi moneda aia lucitoare de un ban pe care o mai primești rest și nici nu o ridici, că nu ai ce face cu ea.
Nu știu de ce aveți impresia asta, domnișoară, mi-a răspuns domnul parlamentar, din costumul impecabil care costă cît salariul meu pe un an și învîrtind în mîini niște ochelari cu rame de sute de euro. Nu sunt domnișoară, i-am retezat-o scurt, sunt o mamă de două fete mari. Singură. Care trăiește dintr-un salariu de jurnalist. Probabil că mă încadrez la săracii de care vorbiți dumneavoastră, domnule! Ah, în acest caz, zice el, umflîndu-se în pene, să vedeți la anul, cînd veți primi alocația dublată, ce satisfăcută veți fi!
Am simțit deodată că trebuie să respir adînc, să nu-i umplu masa de conferințe cu micul dejun, așa de tare mi-a venit să vomit. Domnule parlamentar, așa ușor de satisfăcut vă par? După 17 ani de muncă, îmi aruncați cîteva monede lucitoare de un ban, care vă încurcau în portofel, între hîrtiile de 500 de euro, iar eu ar trebui să vă mulțumesc, recunoscătoare?
Știți ce pot cumpăra eu copiilor mei cu alocația pe care mi-o dați dumneavoastră? Sigur că nu știți, dar lasă că vă spun eu. Le pot cumpăra tampoane, de exemplu. V-am spus, sunt fete, sunt adolescente, au nevoie de tampoane și cam atît mă costă pe mine tampoanele lor într-o lună. Aproximativ patruj de lei. Vă mulțumesc, domnule parlamentar, că îmi faceți această mare favoare, să le cumpărați dumneavoastră tampoanele. Restul le iau eu din salariul meu mare, că v-ați ocupat să fie țara prosperă și lefurile bune. Aș mai avea o singură rugăminte, să le luați direct dumneavoastră, că pentru atîta lucru nu m-aș mai duce să stau la coadă la poștă. Mai bine mă duc la coada de la oficiul de emigrări.
