Să ajung. Lavanda, mirosul de migdale amare și magnoliile înflorite. Serile calde pe terasa mea, filmele de artă în general, cele spaniole în particular, vocea lui Clive Owen și sînii Elenei Anaya, nebunia lui Tarantino și vișinele, în orice formă. Gleznele subțiri și carnea tare la femei- din care am și eu, și părul creț – din care nu am și nu voi avea niciodată. Pistruii. Ploile calde cu aromă de zarzăre coapte vara și să conduc pe drumuri colbuite la apus. Rochiile albe și vaporoase, soarele de mai și florile de cîmp. Să stau ghemuită în patul meu oliv și să citesc la lumina celei mai senzuale lămpi din lume, de dantelă neagră. Grecia, cea neumblată de mulțimi, cu tavernele ei și Barcelona. Să îmi beau vinul licoros din paharul borțos de cristal cu picior și să simt cum mi se încălzește stomacul. Plajele albe și toate locurile în care nu am fost încă.
Să plec. Felul în care se zdrențuiesc zările oranj dimineața, dincolo de munți. Să mă trezesc și să nu văd blocuri gri ci păduri verzi, să nu aud zgomot de mașini ci cîntec de mierle. Ramurile proaspete de liliac, lalelele multicolore și narcisele albe. Mișcarea, fie că e alergat pe poteci, dat cu placa pe pîrtii sau orice altceva mă pune la treabă. Să fac pluta în ape limpezi pînă amorțesc. Felul în care miroase parfumul Eden de la Cacharel a iarbă proaspăt cosită pe pielea mea. Cuisine française, avocado și cataiful. Să recitesc cărțile care mi-au marcat tinerețea. Caffe latte-ul și Via del Corso.
Să mă întorc. Somnul de dimineață, cînd îl pot fura. Să primesc flori, tone de flori. Versurile Sylviei Plath. Șipotul pîrîielor și foșnetul valurilor, singurele care m-ar putea calma oricînd. Să scriu, atunci cînd pot scrie. Să găsesc în buzunare sau genți chestii pe care le credeam pierdute. Îmbrățisările furate. Țîrîitul greierilor de august în ierburile uscate. Liniștea din mănăstirea de la Sighișoara. Sînzienele înflorite și sulfina. Mirosul cărților. Tatuajele care spun o poveste. Mirosul pielii copiilor mei. Toate cuvintele.