La noi acasă, Ignatul ținea 3 zile, exact atît cîți porci se tăiau pe bucata de beton de lîngă gardul din spatele curții. Tata îi tăia, căci măcelaritul era doar unul din multele lui skill-uri care îi aduseseră porecla „Mînuță de aur”. Te trezeai dimineața în guițat disperat și isteric de porc înjunghiat și apoi imediat aerul se umplea de un damf de păr pîrlit. Ieșeai în zapadă buimacă, în papuci de casă și în spatele curții, porcul se perpelea în foc înalt de paie. Crima se produsese deja – sîngele maculase de jur împrejur albul zăpezii. Nu te revolta actul ucigaș, crescuseși cu el. În curte erau sacrificate an de an, mulțime de animale. Porci, iepuri, găini, cocoși, gâște, curci. Mumă-ta mare se ocupa cu masacrul găinilor. Cu o mână ținea înaripata, îi lăsa gîtul pe tăietorul de lemn unde se crăpau și lemnele, iar cu cealaltă îi reteza gâtul cu toporul, hârști. Te uitai fascinată și îngrozită cum trupul decapitat continua să se zvîrcolească și te întrebai dacă tu ai continua să umbli dacă cineva ți-ar lua capul.
Lângă porcul ucis, tata ațîța focul cu furca de paie, tata-mare umbla cu niște păhărele de un deți de țuică prin ger, iar femeile se zdrobeau în bucătăria de vară. Cînd terminau de pîrlit porcul, tata și tata-mare curățau șoriciul. Îl spălau și îl rădeau cu cuțite mari iar în urmă rămînea pielea godacului curată și plină de bășici. Tăiau cu satisfacție urechile pîrlite și își treceau șoriciul de la unul la altul, după ce îl sărau bine, icnind de plăcere. Cînd dădeau să-l despice, fugeai la căldură în casă, unde rămîneai pînă se termina eviscerarea. Toată ziua, cînd se deschidea ușa bucătăriei de vară, aburi grei să vălătuceau afară, îmbibați de miasme grele de grăsime. Nu-ți plăcea operațiunea asta care dura 3 zile lungi și grețoase, nu-ți plăceau cîrnații, caltaboșii, jumerile sau toba, mirosul de mațe curățate în covata de lemn sau în vailing, afară la crepul de ciment înghețat, exalațiile unturii fierte, erai mică și proastă și nu știai că vremurile alea vor trece și nu se vor mai întoarce niciodată să te calce pe nervi. Că tata-mare va muri curînd, într-o zi aproape de Ignat, că tata va paraliza. Să fi știut, poate nu te-ai fi bucurat că nu o să mai vezi niciodată lama cuțitului proaspăt ascuțit oțelindu-și strălucirea în dimineața geroasă de iarnă. În diminețile alea cînd te sculai în guițat de porc înjunghiat, oftînd de ciudă, ți-era limpede că nimic nu o să se schimbe niciodată, că fiecare Ignat va rula identic, cu tata-mare cu țuica prin ger și porcul sîngerînd în zăpadă, cu tata tăind hălci de carne, cu mama pregătind cîrnații și pomana porcului și tu, ținîndu-te cît mai departe, să nu cumva să te ajungă mirosurile și să te îngrețoșeze sau nervii tatei.
Cîteodată tac-tu te obliga să stai acolo, în camera mică, între mațe și untură fiartă. Îți venea să borăști dar îți era frică, așa că stăteai și îndurai. Pe fața ți se citea dezgustul și din când în când tac-tu ți-l ștergea de pe față cu câte o palmă bine plasată. Uneori, astrele se aliniau și te răzbunau, ca atunci când, în timp ce era despicat pe burtă iar cuțitul i-a apăsat vezica, porcul mort și răscrăcărat s-a pișat pe tac-tu. Lung, cu jet înalt. Sigur că ți-ai luat-o că ai rîs, dar cine își mai amintește asta?
(acest text face parte din volumul Alive, editura Herg Benet)