O fo’ foarte fain în Moldova, dar şi obositor. Pînă mă adun să scriu despre tot ce am simţit, văzut, păţit, am găsit un text scris la o altă vizită în zonă, în 2008, la Focşani, unde a fost dimpotrivă. Textul e un pamflet, rog pe singurul focşănean care mă citeşte să nu se supere, cît şi pe cei doi buzoieni, ironiile mele de atunci nu am vrut a le cenzura acum. Altfel, mi-am dat seama că, la fel ca şi atunci, moldovenii o ţin tot într-o petrecanie şi e aproape imposibil să dormi noaptea, oriunde te-ai afla, fie că eşti la singurul hotel din Focşani, la Ramada în centrul Iaşului, în apartamentele lui Ceaşcă din Bacău sau în maşină în parcare, saltă sutienul pe tine de muzică la maximum şi voie bună! Iar eu care sunt nevricoasă şi nu poci dormi pe dansul pinguinului, va trebui să iau în calcul să dorm de acum încolo în pădure cînd ajung în Moldova.
noiembrie 10, România, 2008
io cînd eream mai mică chiuleam la orele de geografie. mă ocupam cu gipiesarea geografică a barurilor în localitatea de baştină. sau se ocupa răposatul cu geografia mea. ruşinos, nimic de zis. admit.
aşa se face că şi la etatea asta io sunt convinsa ca unele oraşe- orăşele practic nu egzista. de ce ar egzista Brăila, par egzampăl? pe cine ştiţi voi de la Brăila ca să merite să egziste pe hartă? şi despre Buzău am crezut multă vreme că e o invenţie a unor oameni răi, cu mintea bolnavă, care au născocit un loc de unde sa provină şi maneliştii, băeţii de băeţi, fetele care ştiu ce vor în viaţă şi şoferii nepricepuţi.
noa, dar Focşani. bre. Focşani?! toate lucrurile ar trebui să aibe o raţiune de a egzista. copacii ne dau ocsigen. obama conduce lumea. elodia e moartă, dar totuşi ea trăieşte prin curtoazia lui DD. pînă şi pîrşii au rolul lor în ecosistem. în schimb, Focşaniului eu nu i l-am găsit, oricat aş fi încercat. e degeaba ca sexul unui eunuc.
cînd am plecat spre punctul terminus Focşani nu aveam nicio idee despre cum ar putea arăta un sătuc-oraş din Moldova, iubita Moldovă. am zis, mai bine să nu am aşteptări, că ştii cu disonanţa cognitivă, să nu am dracului vreun şoc cultural din care să nu îmi revin toată viaţa.
rulam senin pe drumul ioropian. afară căzuse noaptea, că în Moldova dacă nu ştiti, se face şi noapte mai repede. în dreapta mea, P. care ar fi trebuit sa fie copiloată, dar se ocupa cu orice altceva. Focşani. intrăm. încetinesc, că mi-era teamă ca nu cumva, din avînt, să şi ies din el fără să îmi dau seama. dăm să întrebăm pe cineva cum se ajunge la policlinica 2, la subsolu’ căreia aveam treabă. da, ştiu, sună ca naiba, dar chiar la subsolul unei policlinici aveam treabă, şi nu, acolo nu e morga! numai dăm, că nu avem pe cine. P.: fa, tu vezi că aici nu e NIMENI pe stradă? e ora 5 şi nu e un om să îl intrebăm cum să ajungem…
cum nu am găsit pe nimeni pe stradă, am nimerit ca oarbele focşaniu’. două ore mai tîrziu, fără îndrumare, am ajuns şi la dînsul. la hotel. hotel Solar, Focşani, cum vii pe stînga. vi-l recomand cu căldura. camerele sunt mai mici decît băile, care au jacuzzi. mai ales că e singurul hotel din Focşani. unless aveţi rude cu loc numai bun de înnoptat pe strada Comisia Centrală, de exemplu.
parcarea, ochi de gipane. negre, ca de intervenţie. cum coboram noi cu bagaje, leptoape şi alte alea, se deschide uşa hotelului şi ne izbeşte o muzică în nicovală. văleleu, zic. e nuntă! am pus-o. aştia nuntesc în tinpu săptămînii, o să ne spargă cu dedicaţiile toată noaptea. intreb timid, dar totuşi tare, ca să mă aud, la recepţie, pe tînărul recepţioner: e nuntă cumva? nuuuu, îi o firmă de badigarzi, inplineşte 15 ani şî sărbătorieşte şî oaminii... îmi face cu ochiu. pile de-a lu şefu’. daaa, nu toată noaptea, nu? vai di mini, nici vorbî!
îl credem pe om pe cuvîntul lui de focşănian şi purcedem să găsim un loc unde să putem băga ceva în gură. de preferat ceva comestibil. singurul loc de firmă: vodafone. Focşaniul părea fantoma unui oras care a murit îngheţat, straniu, neverosimil si fantomatic de îţi ingheţa sîngele în vine.
într-un final, vedem moca’s pub. oaica, zic. am dat lovitura. parchez, cu ghiorăit de maţe nerăbdătoare. intrăm. P. se uită la mine, eu la ea. zic, hai sa nu părem doo fiţoase. aşază-te la una din cele 5 mese ale pabului mă-sii, oricum e singuru’, nu am văzut nici măcar un chioşc să ne luăm seminţe, aia e, ce-o fi o fi. o fost o pizza, ca atît aveau în meniu, cu gust de plastic amestecat cu brînză. P. a cerut şi sos. bulion îndoit cu apă, nu ştiu dacă a făcut mai rău sau mai bine. nu am avut curaj să aflu. la celelalte două mese pline, cele mai cu stil focşănence de la ele din oraş. ultimu’ răcnet înţolite. asta în dreapta. în stanga, pun pariu, cei mai doi jmecheri din Focşani. cu bluji cu ţînti şî firma batutî în placuţî mietalicî. pept descheiat. gelaţi. vorbind tare la telefon.
prea rupte să ne mai pese, am revenit la hotelul nostru solar. sperînd că badigarjii a obosit. da’ de unde! aflaserăm anterior că pumnii lor minte nu are, aşa că am zis să mergem cuminţele, pîş-pîş, la culcare. în baie, săltau gelduşurile pe puşca şi cureaua lată, ce bărbaţi a fost badigarjii odată, mai mai să se răstoarne. P. rîdea prabuşită pe un pat: uite fa cum sare televizoru pe guţă, muhahahaha, noi nu dormim nimic la noapte! hai să mori tu, zic, bag un somnifer, îmi pun o pernă peste cap. sărea cameşa pe mine cu tot cu pat. îi zic P.-ei: dă dreac leptopu ăla mai tare, pune ceva, orice, să nu îi mai aud că fac atac de panică. ha! ai zis că poţi dormi, nu dau nimic, aştept să se facă miezul nopţii şi sar pe ei la recepţie.
adorm într-un tîrziu, pe ritm de manele şi taste apăsate cu ură de P.
ora două noaptea sau dimineaţa. P. coboară nervoasă, cu rimelul scurs şi părlu vîlvoi peste recepţie şi badigarji. duamnă, dumneavoastră de ce nu ne-aţi anunţat cînd am făcut rezervările că nu vom putea dormi? e ora două şi nu ne putem odihni! cum e posibil? avem camera deasupra restaurantului şi deja ni s-au mutat paturile cu 10 cm de cît au tresăltat de la başi. ce aveţi de gînd? şi bătea nervoasă din picior, cu buzele ei alea mari rasfrînte a ură şi privirea verde-piezişă, a intimidare. ne pare rău, ie prieteni cu şefu, noi nu li putem zîci sî pleci. P. se întoarce nervoasă şi trînteşte usa. telefonul, două minute mai tîrziu, ţîîîîr. o aud prin somn pe P, revoltată la culme: nu doamnă, e ora două, cum să ne mutăm în altă cameră la ora asta? sunteţi nebună? cu bagaje şi tot. colega mea doarme!!! pac, îi inchide în nas. ţi-ai dracu cu badigarjii voştri cu tot!!
adorm la loc cu greu, pe ritmuri de emeneaito.