„Acum îmi voi impune următoarea regulă. Să privesc compania femeilor ca pe un rău social inevitabil și să mă feresc de ele pe cît posibil. Cine altcineva dacă nu femeia este cu adevărat cauza senzualității, a desfrînării și a feluritelor alte vicii din noi? Cine este vinovat de pierderea calităților noastre naturale -curajul, fermitatea, rațiunea, corectitudinea etc., dacă nu femeile? (…) Femeia este în general proastă, însă Diavolul îi împrumută creier cînd lucrează pentru el. Atunci ea împlinește miracole de gîndire, anticipare, constanță, în scopul de a face ceva rău” scria Tolstoi la finalul secolului 19. (Intelectualii, Paul Johnson) Tolstoi, care a născocit-o pe Anna Karenina și care era un obișnuit al bordelurilor și țigăncilor, care a sedus fete de iobagi și nu și-a recunoscut fiul nelegitim avut cu una dintre acestea, fiu care a ajuns grăjdar. Tolstoi, care descindea din țarina Ecaterina cea Mare.
Este efectul pe care Biserica l-a avut asupra gîndirii societății vreme de secole, ale cărei tare le simțim și noi. Nu e de mirare că și societatea noastră e încă destul de machistă, de închistată, de misogină. Purtăm totuși, în spate, aproape 2000 de ani de opresiune, sub directa îndrumare a instituției Bisericii, a femeii. E aproape miraculos că am reușit, într-un timp atît de scurt, istoric vorbind, să evoluăm atît de mult, să ne scuturăm de chingi, să ne scoatem călușul din gură, să ne dezlegăm picioarele și mîinile, dar mai ales creierele.
Ecleziastul a fost antifeminist: Prin femeie a apărut păcatul și tot prin ea vom muri cu toții.
Cîteva mii de ani, societatea a fost antifeministă. Femeia a fost receptată drept sursa răului, a fost încorsetată, obligată la castitate, pedepsită, omorîtă chiar, pentru orice greșeală. Din paleoliticul superior pînă la finele secolului 20. Nu doar în evul mijlociu, așa cum suntem tentați să credem. Și nu doar în societatea orientală, ci în Europa. Renașterea a fost chiar mai dură cu femeia, în mod paradoxal. În secolul al XVI-lea, în Italia adulterul femeii (doar al femeii) se pedepsea cu închisoarea, iar în Anglia lui Cromwell femeile adulterine sunt pedepsite la moarte.
Nu aș fi vrut să trăiesc în nicio altă perioadă istorică, deși Belle Epoque pare destul de tentantă. Totuși. Trăim în singurul timp care dă o șansă femeii. În care femeile pot alege pentru sine, mai mult sau mai puțin. În care se pot întreține. Scriam, ironic și amar, aici, că suntem mai egale decît bărbații. Și asta pentru că, primind drepturile pe care le-am rîvnit și care ne-au fost interzise, ne-am trezit cu un maldăr de obligații cărora nu avem încotro, trebuie să le facem față. Legile s-au schimbat, însă mentalitățile mult mai puțin. Așa ne aflăm în situația paradoxală în care avem toate obligațiile pe care le au și bărbații, dar suntem privite cu același scepticism atavic față de capacitățile și inteligența noastră, cu ironie și lipsă de respect, tratate inegal, plătite așijderea. Nu suntem departe de gîndirea lui Tolstoi nici astăzi, din păcate, nu întîmplător am ales acest citat. Tot de proaste suntem luate, iar cele care demonstrează altfel, drept excepții.
Ne salvează umorul și autoironia, căci suntem ființe inteligente și mult mai puțin misandre decît ei misogini. Și așteptăm cuminți să se mai schimbe generațiile, să ne scuturăm de lugubra zestre a secolelor trecute. Deși e un proces greu, dureros. Căci fiul care îl vede pe ta-su lovind-o pe maică-sa va crește crezînd că acesta e firescul și o va lovi și el pe a lui.
În terapia de grup am înțeles că am preluat inconștient pînă și noi, astea emancipatele, credințele mamelor noastre. Aproape fără excepție, mamele noastre s-au măritat devreme, ca să nu ajungă fete bătrîne (la 20 de ani deja erai bătrînă), au stat lîngă soți abuzivi, au ținut gura închisă ca să nu își supere soții, au rînit și crescut copii de unele singure, în timp ce ei făceau chestii pe care le fac bărbații și la care muierea nu are acces, au îndurat umilințe, de multe ori bătăi, nu au avut curaj să plece ca să nu fie proscrise de societate. Și ne-au învățat că bărbații sunt niște porci care vor doar sex, care te înșală, care te abuzează, care te țin la cratiță, cu care trebuie să stai fiindcă toate avem o cruce de dus, nu-i așa, dar care aduc banii în casă și de care nu te poți despărți fiindcă ai copii, iar copiii ăia trebuie să aibă un tată, bun, rău, cum o fi. Asta am preluat, inconștient, așa că nu e de mirare că multe dintre noi încă perpetuăm modelul ăsta și-l dăm mai departe fiicelor noastre.
Dar suntem pe calea dreaptă. Visez cu ochii deschiși la vremurile nu îndepărtate, în care vom fi demonstrat fără putință de tăgadă, că nu le suntem doar egale, ci suntem mai potente decît ei, uneori. Cînd vom fi șters, simbolic măcar, miile de ani în care am fost tratate ca niște sclave, ca niște ființe inferioare, ca niște păcătoase, violate, dezonorate, muncite, chinuite, ucise, schingiuite.
Le văd cu ochii minții mele, care nu e mai prejos decît a niciunui bărbat.
(cover foto: pictura Gustav Klimt)