Anul trecut, în noiembrie, mă întorceam din Olanda cu gîndul să ajung la Tîrgul de carte Gaudeamus de la Romexpo să-l întîlnesc pe Andrei Makine, ruso-francezul care îmi place mie tare de tot. Am reușit să ajung, l-am întîlnit, i-am strîns mîna, mi-a zis că am un nume exotic – pentru el, o fi fost exotic, nu zic – mi-a semnat cartea. Apoi am dat o tură de tîrg. Voiam neapărat Cimitirul lui Teleșpan, tot auzisem de carte și voiam să văd ce rahat a scris un fost jurnalist. Și o altă carte a unei colege și încă alte cîteva volume pe care voiam să le am. Și mă preumblam cu sfială prin tîrg gîndindu-mă la Teleșpan și la colega mea, care avuseseră lansările cu două zile în urmă, mi se păreau niște zei. Dacă cineva din viitor m-ar fi oprit atunci să-mi spună: fă, tuta planetei, anul viitor la tîrgul aista îți vei lansa a doua ta carte, l-aș fi scuipat în gură ca pe țigani, vorba lu’ mam-mare. Aș fi simțit că își bate joc de mine. Nu exista atunci, în mintea mea, nicio premisă care să facă posibil un asemenea scenariu. Nici prin căpșorul meu semisuperb nu-mi trecea că vor exista oameni care vor veni de la sute, unii mii de kilometri distanță să mă întîlnească pe mine, așa cum venisem eu pentru Makine. Și azi, gîndul ăsta e copleșitor și aproape insuportabil.
Tot ce a urmat de atunci, e în continuare ca un vis frumos, derulat pe repede-înainte. A fost un an ca un carusel, plin de emoții violente. În martie dădeam prima carte la editare și apoi tipar, cu niște spaime și emoții pe care nu le știu cuprinde în cuvinte. Acum sunt înapoi cu totul acolo, deși aș fi zis că, la năibuța, sunt trecută de acum prin ciur și dîrmon. Pe dracu’.
Îmi amintesc, cînd selectam textele pentru prima carte, cum toate mi se păreau proaste și de nebăgat și de necitit. După care mă apucam să lucrez pe ele și, luate la puricat, mi se păreau mișto. La fel și acum. Sunt schizofrenică, v-am prevenit demult.
Coperta e gata. Nu e așa că e foarte mișto? Iar am sărit în pat de bucurie cînd am primit-o. Cartea încă nu. Mi-am luat niște zile libere să o termin, mai am oleacă de lucru ca să fiu mulțumită. Va fi o colecție de proză scurtă de toate felurile. Numele, alive, i l-am dat după textul ăsta, pe care, desigur, îl va conține. Ca și în cazul primei cărți, o mică parte dintre texte vor exista și pe blog, la liber. Restul, majoritatea covîrșitoare, adică, vor fi doar în varianta print. Care se va găsi de comandat online și în librării din noiembrie.
Cartea va fi gata pentru tîrgul de carte, unde va fi lansată. Nu o să o iau prea devreme langa prin țară să o lansez, abia undeva după sărbători, din ianuarie încolo. Sunt inimaginabil de obosită, chiar am avut un impuls destul de puternic să amîn publicarea ei pînă în primăvară din cauza asta, însă editorul m-a convins să pun osul la treabă și să termin cu prostiile.
Pfff, gata cu lamentările și lauda, că am o carte de terminat!