(Acesta este un răspuns care face parte din jocul propus acum cîteva zile. O cititoare m-a rugat să scriu zece porunci ale femeii. Iată:)
1: Mobilează-te pe interior. Citește. Fă căutări în sine. Oricît de frumoasă ai fi, nu e îndeajuns. O femeie deșteaptă poate fi letală, una mișto fizic e doar decorativă.
2: Dă-ți voie să fii. Nu-ți pune garduri, bariere. Nu te teme să arăți cine ești, nu te ascunde sub măști, nu construi identități false, în speranța de a fi acceptată și plăcută. Autenticitatea e cea mai sexy trăsătură a unei ființe.
3: Aruncă din nacelă balastul de invidie, venin, răutate. Ești femeie, nu șarpe cu clopoței, ce dracu’. Vrei să fii letală? Recitește porunca numărul unu. În plus, riști să mori otrăvită, ca-n bancul cu șerpișorii, dacă-ți muști din greșeală limba. Iar în spital, parol, e penurie de ser antiviperin.
4: Fă sex. Descoperă-ți sexualitatea, nu te teme sau rușina de ea. O femeie satisfăcută e o femeie relaxată, frumoasă, luminoasă, tînără. Orgasmul e cea mai bună toxină botulinică, garantez că nu vei avea nevoie de injecții prea devreme. Iar dacă te apropii de menopauză, fă și mai mult sex, o să-ți confirme doctorul tău că am dreptate.
5: Cînd devii mamă, nu concedia femeia din tine. Conciliază-le pe cele două, iubește-le, asumă-ți-le, alternează-le. Dacă o pui pe femeie în sertar, s-ar putea să mai găsești doar un schelet cînd te vei întoarce la ea. Iar din oasele alea nici de o ciorbă nu mai iese. Unde mai pui că nici copilul tău nu vrea să te sacrifici pentru el, te vrea fericită, împlinită, iar atunci cînd îi vine vremea să zboare, nu vrea să lase în spate o mamă distrusă, fără niciun alt scop de a trăi.
6: Îngrijește-te. Tot timpul. Da, și iarna trebuie să fii epilată, cu pedichiura impecabilă, cu părul spălat și coafat. Cabinetele cosmetice sunt deschise tot anul, nu doar înainte să pleci tu la mare. Dacă te-a luat de nevastă nu înseamnă că e ok dacă te îngrași, nu te mai epilezi și dormi cu pijamaua aia de finet scămoșată, iar chiloții sexy îi ții de buni, în caz că ești invitată la o petrecere.
7: Găsește timp pentru tine, oricît de ocupată ai fi. Poți spăla rufele alea și mîine, oglinda nu cade dacă e puțin stropită. Inspiră, expiră.
8: Acceptă-te. Cu toate ale tale. Nu cere de la tine să fii perfectă. Nimeni nu e. Nici măcar eu. 😀
9: Cînd simți că lucrurile îți scapă de sub control, că te adîncești în vreo depresie, că nu mai faci față, nu te ascunde după cireș: recunoaște că ai o problemă și caută ajutor specializat.
10: Fă mișcare, mănîncă sănătos. Fă-ți anual testul Papanicolau, ecografie mamară, analize amănunțite. Ai grijă de tine, că dacă nu ai tu, nu are nimeni. Ca să poți avea grijă de alții, trebuie să fii tu mai întîi bine.
Da, ciocolată e voie. Oricîtă.
