Petronela Rotar

în curs de apariție

Cînd eram puștoaică și gîndeam în versuri și proful de română mă publica în revista școlii, credeam că o să fiu poetă. Am mers și la niște cenacluri mai de soi unde mi s-a spus că sunt o revelație. Apoi, am mai zis, m-am luat cu supraviețuitul și nu am mai scris decît sporadic și în jurnal, mie și pentru mine. Jurnalele tinereții mele s-au pierdut. Nu mai am niciun rînd scris pe hîrtie. În ultimii 5-6 ani am scris însă mult. Am scris pentru mine și din mine. Cineva (avizat, pare-se) la care ajunseseră niște texte de-ale mele îmi reproșa că scriu prea dintr-o bucată, cînd scrisul ar trebui să fie chin. Îmi pare rău. La mine scrisul nu e chin. Scrisul meu curge înăuntru aproape continuu. Mînuța din capul meu scrie fără încetare. Ziua, noaptea. Așa că am scris. Cartea asta, despre care e afișul de mai sus, e rezultatul unor ani în care am tot scris, uneori zilnic.

Au fost vremuri în care gîndul că ar putea exista o carte cu numele meu pe ea mi se părea obscen. Și de necrezut. Cine sunt eu să îmi permit să stau în raft lîngă autori care îmi par dintotdeauna sacrosanți, m-am întrebat mereu cînd gîndul ăsta îmi dădea tîrcoale. Așa că îl sublimam. Au fost zile în care m-am întors plîngînd de la cîte vreo lansare de carte, cu sentimentul că sunt o ratată și cu rana că voi rămîne așa, căci nu am curajul și, credeam eu, nici căderea să fac ceva în alt sens. Azi, gîndul ăsta obscen, aroganța asta, încep să prindă contur. În curs de apariție înseamnă că va exista în curînd o carte – și e doar prima dintre ele – cu numele meu pe ea. Încă nu mi-e clar ce înseamnă asta. Încă îmi pare un vis pe care nu îl știu explica. O aroganță cumplită. Încă mă uit în oglindă și mă întreb, speriată, auzi, ești sigură, sigură că meriți asta?

La fel de speriată o să fiu duminică, cînd voi face prima lectură publică din viața și din cartea mea, prima mea carte. Dacă veniți, o să vedeți cu ochii voștri cît de varză sunt, de fapt. Vă aștept cu inima mică, purice. Pe 23 februarie, la Cenaclul TIUK, în Rockstadt, de la ora 16.00. Aici e evenimentul pe facebook.

O să mă știți de undeva. 😉

0 0 votes
Article Rating
Exit mobile version