Bună dimineaţa,
Dacă te întrebi ce fac, răspunsul e: scriu. M-am culcat după 2, m-am trezit înainte de 7.
Scriu neîncetat în cap și nu prididesc să aștern pe hîrtie. În cap, sunt la jumate cu cartea.
Mă simt foarte obosită. Cînd nu scriu, citesc pe sărite din mai multe cărți, analizez stiluri, moduri de a închega cărți
De dimineață m-am trezit în ciripit de păsări și soare. Ce or fi făcut păsările astea peste iarnă, cît au tăcut?
Vine primăvara. Iar eu am cearcăne și cartea asta în mine pe care trebuie să o smulg. Acum mă duc în oraș, să stau puțin la soare cu o fată pe care o știu doar de pe net.
Sper să nu fie lesbiană.
Te îmbrățișez cu drag mare. Să avem o primăvară bună!
Am început cu epistola asta scrisă unui om tare drag mie drept scuză că nu mai scriu pe blog ca pînă acum. Promit să nu îl abandonez, însă nu mai pot ţine ritmul dinainte. Cu atît mai mult cu cît am început turneul de lansări. Sîmbăta asta voi fi la Cluj, la Book Corner, de la ora 17.00, alături de Mihnea Măruţă, Florin Moroşanu şi prietenul meu haios şi gheu, Teleşpan. Abia aştept să mă întorc la Cluj şi să vă văd şi revăd pe cei de acolo. Sîmbăta viitoare voi merge la Galaţi, adică pe 14 martie, în cafeneaua cu cărţi Seven, tot de la ora 17. Viorel Ilişoi şi Angela Ribinciuc vor fi alături de mine. E prima dată că merg la Galaţi după mulţi ani. În aprilie vor fi alte două oraşe, încă nu am stabilit nimic. În Iaşi mi-aş dori să ajung la început de mai, să fie teii în floare.
See you there!