Există zile în care mă simt, pur și simplu, cel mai norocos om de pe suprafața întregului pămînt, fără nicio exagerare stilistică. Cel mai fericit. Stau și mă întreb: ce naiba ai făcut să meriți toate astea? Cum ai ajuns aici?
Există zile în care mi-e teamă că o să-mi crape inima de emoție și bucurie. De foarte multe ori, bucuria asta vi se datorează vouă. Nu am simțind venind asta. Nu am fost pregătită. Încă nu sunt. Mă simt în continuare la fel de copleșită ca la început de reacțiile voastre, de mesajele pe care mi le trimiteți. Citesc ceea ce îmi scrieți și mă întreb: tu, tu ai făcut asta? Ai reușit tu să miști în oamenii ăștia, în felul ăsta? Și mă umple un val de bucurie dementă că, la naiba, nu consum degeaba aerul pe planeta asta, că sunt și eu cumva, de ajutor, unei foarte mici părticele din lumea în care m-am născut. E un sentiment năucitor și vreau să vă mulțumesc, cu lacrimi în ochi, fiecăruia dintre voi.
Fiindcă pur și simplu mi se pare că sunt cel mai norocos om din lume. Numai cel mai norocos om din lume ar putea găsi mesaje ca cele de mai jos, pe care le-am strîns de miercuri pînă azi într-o pagină de word ca să nu se piardă în multitudinea mesajelor pe care le primesc, ca să le tezaurizez. Știu, e mălăieț, siropos, corny, pathetic, îmi asum că sunt și așa. Cred că vine o dată cu senzația asta de wow, cît de tare e ce mi se întîmplă, cît de mișto e viața mea, sunt cea mai fericită femeie, am tot ce mi-am dorit vreodată, sunt on the motherfucker, acum pot muri liniștită.
“Am avut un flash – de multe ori ma gandeam la Anais Nin, cat de vizionara a fost femeia aceea pentru vremurile ei, si tocmai vremurile ei si oamenii intalniti au scos la iveala curajul ei de a trai si de a scris, de a spune. Feminismul ei, sondarea subconstientului etc. Nu e o comparatie cu ea. Aseman doar senzatia de bine pe care o am cand o citesc pe ea, cu senzatia de bine, libertate si ceva nou, de care avem nevoie, atunci cand te citesc pe tine. E foarte reconfortant sa descopar ca existi, ca te avem. Ca „te avem”, in sensul ca te putem citi, mai mult, ca putem interactiona. Ca uite, pot sa iti scriu. Si tu, sa imi raspunzi! Mai citeam si din postarile despre tine si relatia cu fetele tale. Totusi esti o femeie nascuta si crescuta o buna bucata de timp, in comunism. Si parca nu ai crescut. Asa scrii, asa gandesti; si nu e nonconformism, nu e revolta. Esti chiar tu. Sper intr-o zi sa iti pot scrie cat de mult te admir. Si te apreciez si cat de mult ma inspiri si inspiri Felul asta de a fi cu tine si de a te vedea cred ca fac din tine fix ceea ce esti. Asa cliseizat cum suna, tot amalgamul asta de permisiuni, echilibru, alegeri te zamislesc ca fiind tu, aceasta femeie da, cu mult inaintea vremurilor noastre”
Acesta este un mesaj primit ieri. I-am spus interlocutoarei mele că, mulți ani înainte, scriam, după ce îi recitisem jurnalele: sunt o Anais a timpurilor mele, gîndindu-mă la cît de aproape de structura ei mă simt. Fără să fie vreo aroganță legată de dimensiunea ei de scriitoare – eu nu îndrăzneam să visez asta acum și nici azi nu o fac.
“Vreau sa-ti spun ca ti-am citit ambele carti si ca mi-au placut foarte mult. Cand am citit „O sa ma stii de undeva” eram intr-o perioada foarte urata, iar cartea ta m-a ajutat sa-mi revin si sa las in urma perioada aia. Te admir mult pentru cine ai ajuns sa fii acum si mi-ar placea sa reusesc sa am si eu taria sa las in urma lucrurile urate si sa merg inainte invatand cate ceva din tot ce mi se intampla. Incet, incet, incep sa ma maturizez.”
“Tocmai am terminat de citit „Alive” si voiam sa iti marturisesc ca am sorbit fiecare litera, am ras, am suspinat si m-am mirat. Cartea m-a insotit peste tot, pana cand am terminat-o. Te iubesc si ma bucur ca existi si ca scrii. Te voi urmari cu mare interes in continuare.”
“Bine ai venit in casa mea! Mi-am dorit cartile tale de cand au aparut, dar nu am indraznit sa cer nimanui… azi am primit pachet de la sora mea si te-am gasit, cu tot cu autograf! Am plans! Ma bucur sa te cunosc! Numai bine! “
„Omule, imi dai curaj! imi dai curaj! de doua zile prietena mea imi spune de tine, imi trimite linkuri cu tine, eu te citesc cand ajung acasa. Citesc si nu ma mai satur! toate spaimele mele, fricile mele, mi le scoti in fata, cititndu-le pe ale tale, cu voce tare, le recunosc pe ale mele! nu sunt (toate) identice, dar ma trezesc ca plang pusa fortat in fata unei oglinzi! toate bucuriile mele, imi place sa le spun binecuvantari, imi sunt si mai mari, mai pline si mai dodoloate! am senzatia ca tocmai am pus frana dupa ce am gonit nebuneste pe autostrada! ca am tras pe dreapta si…respir! si vad lumea! m-ai tras de maneca, fara sa ma cunosti, si mi-ai aratat cat sunt de vie, asa cu spaimele, grijile si iubirile mele neconditionate!”
Spuneți și voi, există om mai norocos și fericit ca mine?
Mulțumesc. Mulțumesc. Mulțumesc.