Că există oameni ca fata asta, Natasha, care și-a făcut un blog cu texte furate de la cine a apucat, printre care și de la mine, (nu voi pune link, nu merită, și așa i-am făcut ieri trafic nejustificat) iar atunci cînd i-am trimis un comentariu, a găsit de cuviință să îmi dea o replică care m-a blocat. Textele furate și dovedite, ale mele și bucăți din cărțile Cristinei Nemerovschi, au fost apoi șterse, dar au rămas alandala bucăți însușite de la Paler, Bruckner și chiar… ei bine, blogul lui Otravă. La o simplă căutare pe Google al vreunui text de la ea, găsești autorul de drept. La început mi-am spus că e o naivă, că poate nu știe ce face, însă replica ei a fost de un tupeu care m-a lăsat mută. Citez exact:
„Plagiat pro sau contra ? Mie imi e indiferent. Internetul e la mana fiecaruia si fiacare poate sa se documenteze, sa copieze si sa scrie ce vrea inspirat de la altul. La fel ca un lant trofic. Fiecare ia si da mai departe idei.
De ce oamenii sunt contra ? Pentru ca se cred zei. Ca tot ce scriu ei si ce fac ei e unic si nemaintalnit. Nimic nu e unic. Toate ideile mele,ale tale sa stii ca le-au mai avut sute inainte. Si oamenii aia nu aveau internet sau conturi de wordpress sau drepturi de autor . si sa nu uit ca sunt oameni care scriu cateva articole zilnic doar pentru bani. Nu scrii pentru bani, scrii ca-ti place .Scrii ca simti ,ca vrei si ca te inspiri . „
În același context, pe FB o doamnă mi-a spus că numita Natasha nu mi-a furat textul ăsta, ci doar ordinea cuvintelor, căci, citez iar: Ideile zboara liber caci ele provin din Akasha unde poate, candva, de mult, le-a trimis initial alt ganditor. Nimic nu e nou si original, nimic nu ne apartine. Cand vom intelege asta, vom inceta sa ne mai certam pe drepturile de autor. Doamna, precizez, este absolventă de Drept.
Spre seară am avut puterea să mă și amuz, gîndindu-mă la Natasha, care a furat liniștită luni întregi – textul meu era plagiat în octombrie, la trei zile după ce l-am publicat – fără ca nimeni să nu îi spună o vorbă și într-o miercuri, pe la 2 așa, s-a trezit nu cu unul, ci cu mai mulți autori ai textelor furate, bătîndu-i obrazul și amenințînd-o cu judecata, precum și cu un val de cititori ai autorilor cu pricina, care mai de care mai pornit să îi explice cum e cu hoția și dreptul de autor. Ce a înțeles Natasha? Că netul e la liber, îți poți însuși orice… S-a deșteptat Natasha? Se poate observa din replica de mai sus, cu ochiul liber. O să mai fure? Pun pariu că da.
(Acum simt și eu nevoia să mă justific, din seria practice what you preach, în privința fotografiilor pe care le folosesc aici și ale căror surse – atunci cînd nu sunt personale – nu le cunosc, căci sunt adunate în calculator de-a lungul anilor. Mi-aș dori, dacă le recunoaște cineva, să mă tragă de mînecă, să pot specifica autorul lor. Sigur, nu e ca și cum Natasha, această culegătoare de folclor 2.0, cum o numea o cititoare, nu cunoștea sursa textelor și autorul, cu atît mai mult cu cît pe cele care erau scrise la masculin le-a modificat, să pară că au fost scrise de ea. Închid paranteza)
Am senzația uneori că eu am trăit sub un clopot de sticlă, pe care mi l-am amenajat cum am putut eu mai frumos, cu oameni și lucruri. Iar acum l-am spart și ajunge la mine lumea adevărată. Care așa e. Plină de urîțenie și mai ales de prostie. Un val de șoc am primit cînd cu taximetristul care a lovit-o pe fie-mea pe trecerea de pietoni, iar cînd site-urile de știri au preluat întîmplarea, sute de comentaci proferau amenințări la adresa mea și a copilei și explicau cum ei ar fi bătut-o mai tare și îl apărau pe taxistul agresor. Acum două săptămîni, era să o pățesc eu, în parcare la Carrefour, unde mi se dezlegase șiretul la gheată, m-am oprit să îl leg, pe margine, și un cocalar a tras de volan să mă sperie și aproape a intrat în mine. Am ridicat o mînă spre el. A oprit și au coborît doi din mașină să mă bată. Doi cocalari, bărbați, să bată o femeie singură pe care mai devreme erau să o calce cu mașina că se oprise pe margine să își încheie papucul. M-au înjurat și amenințat, iar eu, rînjind, deși tremuram toată, le-am spus să se apropie mai tare și să mă lovească, pentru că abia aștept să îi bag la pîrnaie și am sunat imediat la 112 și am dat numărul mașinii. Ghici ce, s-au urcat imediat în mașină și au dispărut, iar eu am rămas tremurînd acolo. Un tip care văzuse toată scena le-a strigat să se care, cum nu le e rușine să coboare doi bărbați și să amenințe o femeie, iar ăsta e un lucru rar, oamenii nu se prea bagă, le e frică. M-am gîndit după întîmplarea asta ce e de făcut în situații similare? Să nu reacționezi deloc, de teamă că unul ca ăsta ar putea avea și un pistol pe care să ți-l descarce în cap? Să las capul în pămînt cînd sunt furată, umilită, înjurată? Mai bine mor de pistolul lor. Și mă întristează fiindcă, așa cum scriam și aici, suntem o țară de mardeiași, care au bătaia în sînge. Numai musulmanii își mai bat femeile așa cum o facem noi, ne batem femeile și copiii cu un firesc care pe mine mă sufocă de indignare. Nicio clipă cocalarii ăia doi sau taximetristul fie-mii nu au avut vreo tresărire, vreo îndoială că nu e ok să sari la bătaie cu o femeie sau un copil, că vitejia nu se măsoară cu o ființă mult mai slabă și inferioară numeric, în cazul meu. Iar printre oamenii ăștia trăim, ne facem cumpărăturile, de ei ne izbim pe străzi, în autobuze, parcări. Brrr.
Și în final, mă mai întristează ceva, din complet alt registru. Cititori ca Aurora, care îmi scrie un mesaj aici cu următorul conținut :
Imi plac postarile tale, dar cred ca exagerezi cu limbajul asta licentios! Parca am fi pe strada sau la carciuma din sat! Am remarcat asta in mai multe articole, cred ca ar fi bine sa te mai potolesti!
Aurora o fi mai limitată, sărmana, și nu înțelege că aici nu suntem nici pe stradă, nici la cîrciumă ci la MINE acasă, unde eu fac ce îmi vine iar cui nu îi place poate renunța să mai vină, de mă somează pe tonul ăsta să mă potolesc, însă mentalitatea asta de client care a plătit lăutarul să îi cînte cum și cît vrea el am mai întîlnit-o la cititori de-ai mei, din fericire puțini. Lor aș vrea să le spun că eu nu sunt lăutar, că nu mi-au dat bani ca să îi întrețin, că acesta este locul unde eu scriu ce, cum și cît vreau eu, iar ei intră gratis fiindcă eu le permit. Că eu nu fac bani de pe urma traficului lor, deci nu mă interesează dacă renunță să îmi mai calce pragul, de fapt, e mai bine să nu mi-l mai calce. Faptul că eu scriu zilnic este un efort considerabil și, repet, deși este o muncă, este una complet neplătită și nu accept să vină nimeni să îmi dea peste bot. În plus, sunt aproape sigură că niciunul dintre acești consumatori de birt care mă tratează ca pe lăutarul personal nu o să sacrifice contravaloarea aproximativă a unui pachet de țigări să cumpere vreo carte de-a mea, nu ca să mă îmbogățească pe mine, căci cîștigurile din cărți sunt rizibile, ci ca să urmeze un firesc, acela că munca se plătește, și nu doar aceea fizică, a instalatorului, de exemplu, ci și cea intelectuală, că tot efort e, iar dacă îți place să te delectezi cu efortul cuiva, trebuie să faci un efort minim și tu, nu să aștepți să primești totul gratis și apoi să emiți și pretenții de consumator, ca în reclama aia complet stupidă cu cetățeanul UE.
Celorlalți mulți, tuturor, le mulțumesc din suflet și le spun că datorită lor găsesc energia să fac asta zilnic, chiar dacă uneori înseamnă să dorm foarte puțin. Mulțumesc. Cu ochii în lacrimi.