fuserăm aseară la concert. eu cu fie-mea a mică, care între timp e adolescentă, nu mai e așa de mică. văd deja mîini ridicate, nu a ovații, ci gata să dea cu pietre. guilty as charged.
i-am descoperit pe Paraziții prin 97. îi ascult de atunci și le recunosc dreptul de a-mi fi îmbogățit și colorat iubita limbă cu sintagme, poante și înjurături sublim de ingenioase și pe alocuri geniale. săracă ar fi fost limba noastră fără ele. pe unele din ele le-am ridicat, nous, les conneisseurs, la rang de replică perfect potrivită pentru anumite tipuri de situații. recunoașteți, niciunul din voi nu ar fi fost în stare să inventeze cuvinte mai bine alcătuite. aveam cîndva un producător general – devenit între timp lingău și vierme – care obișnuia să își înceapă ședințele cu texte de-ale lor. nu mi-am ferit copiii, după ce au crescut, de muzica lor. mai periculos îmi părea – îmi pare și azi – să audă la televizor oameni vorbind agramat, pe stradă și prin vecini manele, decît construcții verbale absolut delicioase, fie și conținînd the p words, pe care le auzeau oricum. crecă la primul concert de-al lor au fost acu cîțiva anișori, în vamă. acu aia mare merge singură să îi vadă iar cea mică dimpreună cu mine. în mod neașteptat pentru toți cei ce așteptau asta, apetența pentru paraziții nu le-a făcut să înjure precoce, asta în timp ce copiii crescuți sever își băgau și scoteau la școală cu mult foc, căci tot ce e interzis fascinează.
aseară erau mai mult puști la concert. din nou, nu am nimic împotrivă, e muzică bună. am și crezut că sunt cea mai bătrînă de acolo, pînă am observat în spatele meu doi, un el și o ea, cu păr aproape alb și priviri de ultracreștinortodocși. aș fi pus pariu că sunt acolo pentru homofobia celebră a paraziților, am observat pe site-urile lor că obișnuiesc să se folosească de trupă ca să își motiveze actele și pornirile homofobe, ignorînd cu desăvîrșire, de parcă nici nu ar fi acolo, sacerdotofobia lor, religiofobia și restul de fobii legate de popi, biserici și sutane.
fie-mea a fost foarte încîntată și m-a declarat cea mai bună mamă din partea asta de Univers. pe mine m-a uimit puțin că știa versurile mai bine decît mine. azi la școală, fie-mea a fost primită în ovații de către colegii care ascund cu toții în smartfonuri playlisturi lungi cu piesele paraziților, dar mamele lor nu știu și nici nu ar fi de acord, de care acord ei oricum nu au nevoie ca să le știe piesele pe de rost. sigur, acu pot să fiu omorîtă cu pietre dar eu prefer să o duc pe fie-mea la concert și să știu exact ce ascultă și face, decît habar să nu am și să mi se mai și pară că încă e fan justin bieber. pentru că, oricum, doar un procent foarte mic dintre părinții de adolescenți știu pe bune ce fac copiii lor. ceilalți, trăiesc în ignoranță și negare. o fi mai comod așa, cine știe.