beau, gătesc

și plâng.
mă gîndesc puțin și la moartea accidentală.
am băut la început tot romul rămas din caraibe, făcut de negri cu mînuța lor neagră. și am înțeles de ce zic oamenii: frate, simt nevoia să beau ceva.

tot.

apoi am trecut pe whisky-ul bărbatului nesăbuit, ăla cu gust de fum. mai era în sticlă. o păstrasem, ca Ricardito. habar n-am de ce. poate credeam că o să vină la ușă și eu o să îi zic, haide, te poftesc în casa noastră, nu e așa ce frumos am amenajat-o? cu lalele pe pereți. stilizate. feminină și sofisticată, ca mine. uite, ah, ce coincidență, nu am aruncat wkiskey-ul tău, vrei un pahar?
acum am în gură gustul lui și îmi dau seama că nu am făcut bine că am băut lagavulin. în timp ce mă gîndesc la asta, mai iau o dușcă. pe plită fierbe ceva și nu am gătit niciodată beată. dar toate au un început.

mama, te iert. mama, te iert. te iert, mama.
beau, gătesc și plâng

și mă bucur că nu sunt ca tine.

(acest text face parte din volumul O să mă știi de undeva, apărut în aprilie 2014 la editura Herg Benet)