(2010)
stăteam în cofetărie – intrasem să iau amandine, preferatele mele, și ne strîngeam în brațe și plîngeam. nimeni nu ar fi putut bănui că suntem mamă și fiică. ea, mai înaltă ca mine. plîngeam și ne strîngeam în brațe, fără să ne pese de oamenii care se holbau la noi, intrigați. machiajul îmi curgea pe față, freza proaspăt ieșită din mîna stilistei se turtea de umărul ei.
yo quiero tener hijos ja! y tu quique? aaa, yo no!
se revoltase mai devreme în cabinetul doctorului: m-am săturat de depresiile ei stupide. și apoi tresărise. asta e compulsie, pe fond nervos, a zis medicul. anxietatea se moștenește, draga mea și s-a uitat fix în ochii mei să vadă ce reacție am. de aia nu o să fac eu copii, a izbucnit rebela de pe scaunul de lîngă. m-am săturat de depresiile ei stupide.
m-am săturat de depresiile ei stupide.
y tu quique? aaa, yo no.
faci un copil. îl crești. așa cum îl crești. greu, de cele mai multe ori. îi dai tot ce nu ai avut tu. dragoste mai ales. ajunge adolescent. se înfometează. urlă la tine. se uită ca și cum i-ai fi dușman. îți trîntește ușa în nas. îți spune că pedeapsă e că ești tu mama ei. că abia așteaptă să împlinească 18 ani să plece. să facă ce vrea ea. să nu mănînce, de exemplu. îi arăți poze cu fete anorexice. îi explici, plîngi, te frămînți, țipi și tu.
m-am săturat de depresiile ei stupide.
uneori, rareori, te ia în brațe și plînge. așa ca acum, lângă raftul de amandine. ți se destramă sufletul. ochi cu ochi, ață cu ață, ca un ciorap rupt.
ai vrea să fie mică iar, să poți face ceva, orice. era așa de simplu. acum nu mai ai cum. nu mai ai cum. nu îți poți feri copilul adolescent să mai sufere. nu îi poți arăta cum e, prin ochii tăi. nu poți, nu poți. nu ai cum. poți doar asista. poți doar încerca. poți doar să te zbați tăcut. poți fi alături, dacă ești lăsat.
acasă își întinde șevaletul. scoate vopselele, pensulele.
y tu quique? aaa, yo no!
nu pot să pictez, mama, nu îmi vine în minte nimic vesel. nu sunt destul de bună
încă.
m-am săturat de depresiile ei stupide.
ai 4 luni de cînd nu ai luat niciun antidepresiv. ai avut. pui în palmă pastiluța mică. ți-a zis doctorița, nu te pot lăsa așa mai ales că e toamnă. e conjuctural, draga mea. ești draga tuturor psihiatrilor, desigur. așadar, conjuctural, înghiți pastiluța mică. e preferabil, îți spui, unei sticle de vodcă zilnic. sau heroinei. sau valiumului. nici măcar nu îți permiți luxul ăsta. ai doi copii de crescut.
iar ei s-au săturat de depresiile tale stupide.
mama, por que no puedo tener hijos ya?
nu îmi amintesc nimic în afară de vîrtejul ăsta. parcă sunt dintotdeauna în el și parcă niciodată nu voi ieși.
faci un copil. îți crește înăuntru. îl ții în brațe mic și fragil, îi dai lapte din sînul tău. îi veghezi somnul, copilăria. tremuri la fiecare răceală. îl iubești mai tare decît te iubești pe tine și ți-ai da viața, la propriu, pentru el. apoi vine o zi cînd nu ajunge nimic din ce ai putea face. când te uiți neputincios, fiindcă nu mai ține de tine. și te apucă disperarea. și urli,
implori, te rogi, hulești. și nimic nu ajută.
cel mai frică mi-e să nu mă lase puterile și să nu mai am cum lupta.
yo siempre estare a tu lado!
