Timpul e o percepție personală, am mai spus-o. Că mă simt la ambele capete ale vieții, de asemenea am mai spus, iar dacă nu am zis, o repet. Demult, credeam că viața se sfîrșește la 35 de ani. Azi îmi pare că abia începe la 37. Mă simt foarte tînără, adolescentă mă simt. Mă și port ca una, nimic de zis. Mă și îmbrac și tund precum una, spre disperarea mamei care a vrut mereu să mă vadă fată serioasă, la costumaș și toc cui. Cînd colo, eu schimb hainele cu fetele mele de parcă am fi colege de cameră. În sensul că ele mi le iau pe ale mele și eu ba mă enervez, ba cedez. Mai ales la replica, haide dragă, ce nevoie mai ai tu, ești deja bătrînă!
Nu sunt și nu mă simt bătrînă. Mereu am avut forța să o iau de la capăt, orice ar fi. Acum mă simt iar la un capăt, dar drumul care mi se așterne în față e mult mai luminos decît toate căile pe care am umblat pînă acum. La 37 de ani sunt mai întreagă decît am fost la orice altă vîrstă. Sunt acolo unde mi-am dorit să fiu. 37 va fi vîrsta de care îmi voi aminti întotdeauna ca locul de unde a pornit destinul meu de scriitor publicat.
Nu mi-e teamă de numărul anilor, am avut mereu o relație ciudată cu vîrstele mele. Nu am înțeles niciodată depresiile legate de schimbatul prefixului. La 30 de ani am rămas, sincer, cu toată inima, vreme de 3 ani. Cînd am împlinit 29 mi s-a părut că aia e o vîrstă ingrată, o vîrstă capcană, ai 30 dar te minți că ai rămas la 20, așa că mi-am asumat treizeciul mai devreme. Și am rămas acolo încă 3 ani. Într-o noapte specială din viața mea, am îmbătrînit brusc 2 ani. Eram convinsă că urmează să fac 31 și o colegă mi-a spulberat senzația asta aducîndu-mi aminte că fac 32. Eu, care aveam tot 30 în capul meu, am simțit că brusc îmi fuge timpul de sub picioare. Cînd eram mult mai tînără și eram luată peste picior dacă am făcut copiii în adolescență, pentru că arătam mult sub vîrsta mea, mi-era ciudă pe anii mei fragezi. Mă uimea răutatea cu care mi se dădea peste bot că sunt prea tînără să fiu mamă, aveam 25-26 de ani și doi copii mici și uneori eram privită de parcă aș fi avut 15 și aș fi fost o delincventă juvenilă care a făcut copii și i-a abandonat la orfelinat ca să poată bea și se droga. Încă oamenii se crucesc cînd le văd pe călanele mele și încă mă suspectează că le-am făcut pe cînd eram minoră. Acum am aproape 40. O spun simplu, fără să mă îngrozească. Aproape 40. Mă uit în oglindă, așa arată o femeie de aproape 40? Ce e timpul ăsta, ce e bătrînețea, cît de laxă, dacă eu mă tot apropii și ea se tot îndepărtează?
Trăiesc o vîrstă frumoasă. Mă simt în stare să mut munții, deși am obosit de moarte de cîteva ori în existența asta. Nu mi-e teamă de bătrînețe, de riduri. Nu am să îmi operez niciodată vreo bucată de mine, ca să par mai tînără. Am părut toată viața, trebuie să vină și o vreme cînd să îmi arăt vîrsta. Mă și văd o babă haioasă, colorată, dacă o să apuc asemenea vremuri. Mă uit sub ochi, parcă au apărut niște linii fine. Apară! Pe frunte am o cută de la 18 ani, de la cît m-am încruntat, bigudiul mic îmi tot spune, nu mai sta așa, nu vezi ce urîtă ești? Sper să mai apară cîteva de expresie, dar de la zîmbete, de astă dată.
Nu e o zi fericită, ziua asta. Dar nici nefericită. Am vrut a o suspenda, dar m-au răzgîndit sutele de oameni care mi-au trimis energia lor bună. Vorba lui Păunescu, acum sunt cel mai rău și cel mai bine. Binele meu a avut întotdeauna umbra asta, iar răul, pe partea cealaltă a încăput mereu speranță. Așa sunt eu.
Și simt să vă mulțumesc iar, pentru mare parte din binele ăsta.
Aseară stăteam cu cea mare pe terasa noastră. Plînsesem și ea mă mîngîia și îmi vorbea așa cum îi vorbește un om mare copilului său. Eu cred că inteligența e spațiul ăla dintre ce știu, ce am și ce pot avea. Și mă gîndesc că dacă ar mai fi să mă nasc o dată, aș vrea să mă nasc direct mare, mi-e groază că ar trebui să fiu din nou adolescentă… și să trec iar prin perioada aia nasoală. Noroc cu tine, că m-ai învățat ce e bine, ce e rău și ce e bun pentru mine, că sunt trei chestii diferite. Iar tu ești un om bun, asta e trăsătura ta cea mai importantă, că ești un om bun… orice altceva pălește pe lîngă asta. Și sunt mîndră, foarte mîndră de tine. Dacă nu erai un om bun, dacă nu aveai atîta bun simț, acum erai bogată, că ești și deșteaptă și frumoasă. Dar tu ești un om bun.
(foto: Adriana Becichi)