Azi a fost neverosimil de cald. O iarnă sucită. 10 grade în Postăvarul la umbră. Pîrtia înghețată, în partea de sus. În prima gondolă, niște babi echipați impecabil și scump. Tot drumul au povestit între ei despre cum au asistat la nașterile nevestelor. Erau traumatizați, săracii. Eu rîdeam. Ăsta din fața mea, Spider din cap pînă în picioare, era cel mai afectat. Bă, ca la măcelărie curgea sînge. Și doctorul ăla avea o sculă așa mare, cu care o curăța pe dinăuntru… Incredibil cît sînge curgea. M-am băgat, țup, și eu în discuție și le-am zis că eu nu aș fi vrut să fiu văzută atunci cînd am născut și că nu înțeleg practica asta. Că am citit statistici și majoritatea tipilor care și-au văzut femeia nascînd nu s-au mai atins o vreme de ea. Zicea babul că așa i-o zis medicul, că are nevoie nevastă-sa de el. Are pă dracu, m-am gîndit eu. De parcă te doare mai puțin dacă îl chinui pe prost să stea cu ochii beliți între cracii tăi plini de sînge. Tot așa te doare. Asta-i treaba ta de muiere, ancestrală, ți-o asumi. Îmi povestea ginecologul meu că ele insistă, ei se conformează și în timpul nașterii în loc să aibă grijă de făt, medicii și asistentele scot bărbații leșinați din sala de nașteri. Bărbații sunt vai mama lor cînd vine vorba de sînge și durere. Eram odată internată cu ale mele, toate trei în perfuzii, ta-su bigudiului mic cu noi în salon, îl rugase asistenta să o ajute să o țină pe fie-sa să îi ia sînge pentru analize. La un moment dat ăsta zice, mă scuzați, eu ies un pic, puf auzim, aoleo, zice asistenta, a căzut domnul pe hol! Lasă copilul înțepat și buluc pe hol unde domnul zăcea grămadă. Sexul tare, aia.
Babii traumatizați de nașteri ziceau să mă duc pe Drumul Roșu, că Sulinarul e înghețat. M-or fi văzut muiere, ce și-or fi zis, asta își rupe gîtul săraca. M-am dus cum au zis ei. Praf era pîrtia, bocnă. Mi-am rupt curul pînă jos. Vineri am făcut 9 coborîri, la inimă mi-or mers. 7 minute în medie fiecare. În gondolă, monitorii ziceau că ei fac în jur de 6 minute. M-am gîndit că azi mai fac una și plec, nu are rost să îmi distrug bunătate de cur și de placă. Sulinarul era beton, ai naibii moși, m-or păcălit. Sau au crezut că umblu cu snowboardul la mine pentru impresia artistică. Ca puștii ăia doi, cîteva ture mai tîrziu, pe care i-am făcut, că mă dădeam mai bine și ceva mai tare ca ei. Le-am văzut ochiul mărit, am virat în viteză pe lîngă ei, unul și-a dat drumul tare și zdrang, s-a dus în cap în timp ce eu alunecam mai departe.
Azi am făcut doar șapte coborîri, se fleoșcăise zăpada de tot după prînz. Era așa, o senzație pregnantă de primăvară, tot soarele ăla și cald, zăpada umedă, părea că e ultimul schi de anul ăsta și gata, înverzesc pîrtiile. Îmi place de mor senzația de schi pe cald, de să te dai în tricou. Apoi, jos în oraș, oamenii umblau dezblehuiați, de parcă primăvara aia chiar ar fi venit în lipsa mea. În drum spre casă, m-am uitat atent la copaci. Sunt plini de muguri. Lîngă casă, am rupt o crenguță înverzită din gardul viu și am aruncat-o în cască. Mi s-a strîns inima, sărmanii creduli. O să vină gerul să îi degere. Am luat crenguța și am pus-o în apă, să îmi înflorească. Crenguțe înflorite la mijloc de ianuarie.
