ziua aceea

31

Și a trecut și acum sunt o doamnă în etate de 38 de ani. Purie și bolnavă, ca toate doamnele în etate.

La naiba, îmi propusesem să mă sărbătoresc prima dată în viața mea, doar așa, fiindcă sunt fericită. Și începuse bine: miercuri, fetele de la grupul de terapie m-au făcut să plîng de bucurie și emoție, m-au copleșit cu flori și cadouri și gînduri frumoase, mi-au cîntat la mulți ani; m-am simțit cum nu îmi amintesc să mă mai fi simțit vreodată. Înconjurată cu iubire, așa.

Apoi a venit dimineața și iar a fost fain, probabil cea mai frumoasă dimineață de zi de naștere din viața mea, m-am trezit dezmierdată și iubită și am zis, wow, nu am nod în gît de plîns, nu mai simt singurătatea aia apăsătoare din fiecare zi a mea de cînd mă știu. Și m-am îmbrăcat să plec la muncă și mi-am făcut o poză pe terasă, să o pun lîngă o altă poză pe care o găsisem prin laptop, de la ziua mea din 2003, să văd cum am îmbătrînit eu 12 ani. Și mi-a plăcut că nu erau mari diferențe, am îmbătrînit frumos. Fiindcă, am mai spus aici cînd am vorbit despre frumusețe, ea vine din interior  și tot ce avem acolo se așază pe față, la vedere, căci noi nu avem tablouri ca Dorian Gray care să ne ascundă degradarea sufletului. Se spune că pe la 40, începem să arătam așa cum suntem.

Și apoi am plecat la muncă și am simțit că sunt cam amețită. Și pe măsură ce treceau orele, amețeala se amplifica, pe la 12 îmi simțeam capul ca pe o cască de fier, greu, abia mai vedeam, amețeam puternic, îmi amorțise complet ceafa și ardeam tare. Așa m-a găsit și fie-mea cea mare, care venise cu flori și prăjituri. Dar a trebuit să stau să termin treaba iar cînd am fost gata cu tot ce aveam de făcut am venit acasă să mă bag în pat, am luat o pastilă și am fost convinsă că voi fi bine, dar am fost tot mai rău. Și m-a apucat spaima, singură în casă, amețind cum nu mi s-a întîmplat niciodată, cu pulsul mărit și tot mai fierbinte și m-am cuibărit în patul improvizat din paleți de pe terasă, și da, poate că am plîns puțin de durere și neputință, am mai luat un praf pentru febră și i-am scris că mi-e rău și nu știu ce să fac, iar el a știut ce să facă, așa, ca întotdeauna, a reușit să mă facă să mă liniștesc de la telefon, apoi a fugit de unde era și unde era important să fie și m-a făcut bine. Și mi-am amintit că asta cerusem și îmi dorisem așa de mulți ani și cît de greu mi-a fost să rup patternul și să ajung aici și am adormit fericită, cea mai fericită femeie de 38 de ani abia împliniți.

Și au fost toate mesajele și urările pline de gînduri bune, sute de oameni care mi-au spus mulțumesc și care mi-au dat în dar unul dintre cele mai importante lucruri pe care le poți obține în viața asta: conștiința faptului că nu faci umbră pămîntului degeaba. Mulțumesc.

Și tot pentru prima dată în viață, de ziua mea mi-am dorit, în afară de sănătate – că iubire deja am – bani. Eu, care am considerat banii murdari și m-am ferit de ei ca de dracul, mi-am dorit să cîștig suficient de mulți bani cu ceea ce știu cel mai bine să fac – adică ce am făcut în ultima vreme, de exemplu – cît să nu mă mai duc zilnic la o muncă plătită prost și cronofagă, care să mă țină departe de scris și de lucrurile cu adevărat importante.

Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

31 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Nicoleta Ionita
Nicoleta Ionita
22 mai 2015 10:23

Să dea Dumnezeu să-ți fie bine tot timpul, Petronela! Meriți să-ți fie bine pentru mângâierea ce o aduci tu sufletelor noastre, prin scrisul tău.

Mihaela
Mihaela
22 mai 2015 10:24

La Multi Ani! Ani frumosi, cu primavara, cu iubire si satisfactii, ani in care sa iti vezi fetele frumoase, sanatoase si destepte, ani cu manuta din cap harnica, ani cu sanatate, ani de dat cu placa, ani inconjurata de prieteni adevarati si de noi, cei care stam mai mult sau mai putin in umbra
si te citim. La Multi Ani, Petronela!

Oana
Oana
22 mai 2015 10:39

Asa de bine imi pare cand citesc de bine… desi ai fost bolnava, am simtit intre randurile tale o boare faina de optimism si bine…

Inca o data La Multi Ani, cu tot dragul!

elena
elena
22 mai 2015 13:07

LA MULTI ANI!
Fie sa ai langa tine,azisi in fiecare zi,oameni dragi,prieteni si numai zambete.
Pentru ca meriti!

ela
ela
22 mai 2015 14:02

Ce frumos e la tine, nu m-am putut abtine sa nu zic. Aia e padurea si valea de care scrii, esti foarte norocoasa sa stai intr-un loc asa de frumos!
La multi ani!

adina
adina
22 mai 2015 16:41

Esti frumoasa si asta se vede si in scrisul tau! Minunat cum stiu cuvintele tale sa transpuna visual stari, ambiante, emotii!
La multi ani, Petronela!

Mona
23 mai 2015 01:03

Are grija Bunutul de oamenii buni!
….sa fie o particica de Racadau acolo? Doamne ce dor mi-e de acasa!….:(

Mona
25 mai 2015 23:57
Reply to  Petronela

Am copilarit cativa zeci de metri mai jos…sunt la 3 ore cu avionul de casa, nu-i mare lucru insa dorul doare si daca as fi fost la un ocean departare..

beatrice
beatrice
23 mai 2015 13:15

La multi ani cu bine, sanatate, impliniri! Sa-ti dea Domnul cu asupra de masura tot ce-ti doresti! Stii ca de cate ori te citesc plang, plang de emotie, de bucurie, as fi vrut sa am o fata ca tine, pe care sa o dragalesc necontenit, de care sa fiu mandra. Sa fii cea mai desteapta, frumoasa, sanatoasa si mai ales iubita in fiecare zi din viata ta!

O admiratoare.
O admiratoare.
13 iulie 2018 19:04
Reply to  beatrice

sunt mandra de tine si te iubesc! cine mai are nevoie de mame? :))

Raj
Raj
23 mai 2015 21:46

38 ca la pantofi. Asta-i varsta dna Petronela ? 57 cum suna ? Astai varsta mea si creca otz apucao si dv.. Aratati cala 28. Sa nu va puneti paru pe bigudiuri, pe moatze, ca nu va sede bine. Si nu mai bateti atata drumurile, caci viata e facuta sa stati intr-1 sezlong, in fatza cu un paar cu racoritoare cu paiul. Sunteti oleaca mai tanara ca dna Ana si creca ar fi timpu sa fiti pe locul 1 in inima mea. O trec pe locu 2 pe dna Ana, caci la articolu mneaei nu mia raspuns, creca din cauza… Citește mai mult

Raj
Raj
23 mai 2015 21:49

ps. Nu va mai dati pe balustrada blocului cand va grabiti sa azungeti la servici. Sunteti femee matura si nu-i frumos, dar nici urat. Spunetile la cele 2 mandrete de fete ale dv. sa nu se mai duca pin cluburi. E loc de perzanie…

Raj
Raj
24 mai 2015 09:48

Dna Petronella,sarumana si nasucu cel in vant + lobu urechii dami este permis ! Am revenit la 1 sentiment mai bun fatza de dna Ana in dretimentu dv., clasanduva pe locu secund in inima mea, ceeace cu siguranta va va crea 1 sentiment de disconfort dpdv al iubirii dintre noi 2, dar va acord 1 punt din pdv al peisagiului de care dispuneti dpdv locativ,caci se vede fru dela dv. de la balcun. Sarumana si skiul diun alb pur care se vede instanga dv. lambalcon, cu care cadeti pe partiile clabuceturilor cu care va dati la vale cu schiurile, ca… Citește mai mult

Amalia
Amalia
24 mai 2015 13:57
Reply to  Raj

Fenomenal Raj! N-am mai întâlnit așa ceva :-)))

Amalia
Amalia
24 mai 2015 14:00

Petronela, mă bucur ca ai parte de iubire!
Cu toate bunele si relele, viața ta este minunata!

Belle dImagination
24 mai 2015 19:04

Petronela, LA MULŢI ANI FRUMOŞI ŞI VII!
Însă dinspre partea cu puritul, stai frumos la coadă şi să-mi zici tanti, tinerico! Mai ai până să îţi aplici acest epitet.

PS: azi te-am văzut la România te iubesc. Şi eu mă lupt cu o depresie care mă roade. Dacă pot să te ajut în proiectul tău, nu ezita să-mi spui te rog. M-aş bucura să pot să ajut ca măcar alţii să nu trebuiască să treacă prin ce am trecut eu.

Raj
Raj
25 mai 2015 09:28

Dna Petronela, sarumana si instructoru dv. de ski ! Salut dasemeanea cu ipingele cititorii dv. in frunte cu dna Amalia si va urez 1 an nou feri, cu sana, bucu, cu oae rosii si cozo, cu friptaru de mel la cuptior. Drei Amalia ii sarut firele de par balai, 1 cate 1, ca sa dureze mai mult statu langa dansa. Avand in vedere ca dnele au in cap peste 3 mil. fire de par balai, si avand in vedere ca pupatu unuy fir de par dureaza 1 minunt, faceti dv. socoteala cat oi sta in preajma drei Amalia. Dna Pe,… Citește mai mult

Amalia
Amalia
26 mai 2015 00:09
Reply to  Raj

Raj, io-s cam oacheșă, nu prea găsești fir de păr bălai la mine-n cap…să mai sper la sărutările tale?

Raj
Raj
25 mai 2015 09:30

40 de mp terasa dv. , dna Petronella ? Cum va permiteti ? Altii nare ce sa manance…

Lotus
25 mai 2015 15:32

La Mulţi (b)Ani!