Îmi place de leșin să conduc. Uneori îmi spun că trebuia să mă fi născut bărbat, prea multe plăceri masculine adun.
Conduc de cînd eram mică, tata m-a pus la volan foarte devreme. Nu am avut niciodată teamă, numai plăcere. Am o relație aproape erotică cu mașina mea, pe care, recunosc, nu prea o spăl, iar asta e de-a dreptul ciudat, avînd în vedere cît sunt de obsedată cu curățenia în casă, de exemplu. O fi de la faptul că eu văd mașinile ca pe niște mijloace, nu scopuri în sine. Nu mi-am dorit niciodată mașini scumpe, puternice, luxoase. Mă descurc la fel de bine cu a mea, sunt foarte bună la asta.
Am carnet de vreo 12 ani, pentru că, după accidentul răposatului, am refuzat să dau examen pînă nu voi poseda o mașină care să nu fie Dacia. El a murit într-o Dacie. Cu asta de acum, pe care o am de cinci ani, am făcut 100.000 de kilometri.
O singură dată am sărit cu mașina de pe drum, am aterizat într-o căpiță de pe marginea drumului într-o curbă strînsă, plină de mîzgă, în care intrasem cu viteză căci mă grăbeam mai tare decît îmi permiteam cu abilitățile mele de cîteva luni de cînd aveam permis. Nu am pățit nici pe naiba, dar o vreme mi s-a spus Mika, ironie pe care am simțit-o usturătoare.
Îmi place să îmi simt mîna încleștată pe volan și motorul urlînd sub mine, îmi place senzația de control și putere; de multe ori mă gîndesc la străbunele mele, călărețele, și la binecuvîntarea de a putea parcurge distanțe mari sau mici atît de repede, la mașinăria complicată pe care o țin în frîu din 3 pedale.
Îmi place să conduc dimineața, în timp ce ascult muzică și cînt în gura mare, mă încarcă pentru toată ziua.
Îmi place să conduc noaptea, pe străzi goale, cu Placebo la maximum.
Îmi place să conduc pe drumuri șerpuite, de țară, cu geamurile coborîte, încet, cu nările pline de mirosuri și retina de culori.
Îmi place să conduc la răsărit, către mare. Și spre casă, înapoi, la crepuscul.
Îmi place să conduc pe ploaie, în liniște, să aud ștergătoarele și picăturile de ploaie pe parbriz.
De cînd mă știu, călătoria îmi place la fel de mult ca destinația.
androgino
cati cai, m?
(intreaba pilotu’din mine, nu rade. dadap, fost si asta, pt mercedes. adrenalina pe paine in perioada aia din viata mea)
cum citi cai? o iapa. eu. 🙂
mosh’to pe gheata
am sapat ceva pana sa aflu
masina destul de usoara, cu caluti mai mult decat suficienti(foarte bun raportul dintre)
probabil extrem de placuta la condus( cunosc brandul, tac’meu a avut in ultimi sai 10 ani de viata si am un respect total pt numele ala. El le cam hingherea, iar masina a tinut 🙂 )
ps. am „prins”din zbor si crepuscul si mare si sare, dar caut o alta masinuta si cand dau de subiect, o iau pe alaturi :), raman doar elementele precum placerea condusului/caii/masa/fiabilitatea/etc
🙂 Ești de comă, să mor io! 🙂 🙂
incomplet, de fapt. intrebarea ar fi : cati cai, la ce masa(greutate, daca preferi, irelevant, nu intru in discutia dintre omii care vor sa ii zica musai masa si cei care ii zic cum pot)
totusi,ce masina ai,.cum o ingrijesti..samd 🙂 ?
o Kia ceed. nu o ingrijesc. :)))
de acum , imaginea ta in mintea mea e clara: o mana pe tigara, una pe volan si una pe frana de mana
insa abia cea de pe schimbator te transforma, cu adevarat, in drift girl
………………………………………………………………………………………………………………
o alta mana deschide geamurile ca sa intre dealul cu frumosul lui cu tot
Nu cred ca pe lume exista ceva mai frumos decat drumul noaptea, spre oriunde, cu Placebo in boxe.
un text fabulos si voluptos despre un subiect extraordinar
O comit, devin invidioasa… Pentru mine sofatul e cel mai greu lucru din lume, iar soferul are cea mai grea meserie. Mai usor e de scris carti si de bifat facultati absolvite. Asta-s eu… cea cu multe valențe. Nu dați în mine, pleaseee…
trosc…
Zau, Petronela, tu chiar ai citit comentariile de mai sus?!?!
:)))
titlul e usor ironic, nu? adica nu vad unde-s voluptatile.
eu vad doar „micile placeri ale vietii” .
asta e reteta fericirii : sa poti sa te bucuri maxim de lucruri marunte.
Si pentru mine sofatul este o placere sau chiar un surogat de activitati ce produc adrenalina. Sunt putine femei de genul tau vizavi de comportamentul la volan, mai adesea sunt ,,crispate,, sau macar retinute.
Si chestia cu muzica tare care incarca o simt la fel. Ma regasesc in mai tot textul, oare trebuia sa ma fi nascut femeie..
Cine-a zis ca șofatul e o plăcere masculină?
nimeni, istoria machistă a zis. 🙂
si eu am cam romantizat condusul, si fumatul, si calaritul, asta pana am realizat, ca sexoase cum sunt, dauneaza, daca nu mie, altcuiva. dar iti inteleg placerile vinovate. si eu am multe. la mine condusul e echivalent cu mersul pe jos acum, mult, fain, energic, cu muzica in urechi. evit pe cat pot mijloacele de transport, care, desi au plusurile lor, imi fura aceasta placere, bucurie, si inevitabil mai lasa ceva victime in urma. mersul pe jos e o dependenta de-ale mele. dar da, femeia la volan, una care se simte bine, e criminaaala. 😀 si ce-mi mai place si… Citește mai mult