Slider

Contemporary Istanbul – o experiență

Trebuie că am ațipit, fiindcă mă trezesc în ciripiri vesele și cîntecele într-o limbă pe care nu o înțeleg deloc. Pe ecranele din avion se derulează un film animat cu personaje Lego care cîntă voios despre regulile de securitate în timpul zborului. Contrariant pentru mine, dar e antrenant, așa că mă uit la el, deși nu înțeleg nicio boabă. Urmăresc și versiunea în engleză, la fel de veselă, apoi adorm la loc. Mă trezește o stewardesă frumoasă, care îmi așază mîncarea în față. Mănînc, deși e o oră imposibilă pentru micul dejun, abia se crapă de ziuă, apoi adorm la loc, foindu-mă și invidiindu-l pe tipul de lîngă care are pernă specială pentru zbor. Mă trezesc abia cînd trenul de aterizare atinge pista. Sunt în Istanbul. Pentru prima oară în viața mea. După debarcare, văd o pancartă mare cu numele meu pe ea. Mereu mi-am dorit să fiu așteptată în aeroport cu o pancartă cu numele meu pe ea. Mă face să mă simt importantă. Tipa care o poartă mă conduce la o mini-mașinuță electrică și mă plimbă cu ea prin tot aeroportul; mă simt ciudat cocoțată pe drăcovenia aia și alunecînd fără zgomot printre oameni care merg pe [...]

cărți necesare

Nu citisem pînă acum nici Copilul invizibil, deși o aveam pe listă, nici Cele cinci limbaje ale iubirii, că mi se părea că e prea mainstream. Le-am citit în weekendul acesta pe amîndouă și bine am făcut. Personal, citesc multă psihologie, m-a ajutat pînă acum să și teoretizez și așez bine în cap ceea ce înțelegeam empiric din terapie. De acum încolo voi citi cu toptanul, căci în mai puțin de o lună încep și facultatea de psihologie și școala de formare, sper să reușesc să mai țin pasul cu literatura. Cred că e mare nevoie să citim cărți care să ne aducă mai aproape de noi, să ne ajute să ne înțelegem rănile și comportamentele, să ne ajute să evoluăm. Copilul invizibil mi se pare o carte foarte importantă în acest sens și necesară. O variantă prescurtată și foarte emoționantă am ascultat la #cartfest5, cînd Gașpar Gyorgy, la invitația mea, a ținut o prelegere care ne-a scos pe toți în lacrimi, însă recomand din tot sufletul și cartea, care reușește să explice foarte simplu, clar și din nou emoționant, legătura ruptă din noi cu noi și cum se manifestă ea în relația cu copiii noștri. Gașpar pleacă de la [...]

despre puterea de a greși. și a îți cere iertare

Ieri, din senin, am primit un mesaj pe care nu îl mai aștept de doi ani. Un om pe care îl cunosc de cînd eram mică, cu care am legături de sînge chiar, mi-a scris să își ceară iertare pentru un șir de greșeli pe care le-a făcut față de mine și care mi-au cauzat mari neplăceri. (De fapt, încă plătesc pentru ele.) Sigur că am fost supărată, mîhnită, tristă, toata gama și că nu am avut așteptări să vină ziua în care îmi va cere iertare, fiindcă mi s-a întîmplat extrem de rar ca cineva să își ceară vreodată iertare. Așa că am fost extrem de bucuroasă să primesc mesajul ăsta. Mi-a umplut sufletul. Venea și însoțit de niște explicații care mie mi-au arătat că omul cu pricina e pe drumul căutării de sine, că a început să își pună întrebări și să caute răspunsuri, să facă pace cu sine și cu lumea din jur. Și nu e mai mare bucurie decît să văd astfel de oameni. Am iertat cu toată inima. În ultimii ani, să îmi cer iertare celor cărora le-am greșit, fie că a fost intenționat, fie că nu, pe măsură ce îmi ies în cale, a [...]

De |2018-10-13T11:39:06+00:0015 august, 2018|Categorii: opinii și adevăruri subiective, Slider|Etichete: , , |10 Comentarii

am citit Sapiens și m-a pus la locul meu

Mie nu mi-a plăcut istoria la școală. Cînd a învățat fie-mea pentru bac la istorie, mi-am amintit și de ce: era doar o înșiruire anostă de date și evenimente care nu păreau să mă privească și care trebuiau memorate papagalicește. Nimeni, niciodată nu mi-a spus istoria ca pe o poveste la școală. M-am și mirat cînd am dat de primele romane sau filme istorice că istoria poate fi atît de faină. M-am apucat de Sapiens fără să știu la ce să mă aștept și m-a prins de la prima pagină. Atît de tare că după fiecare capitol îi povesteam lui bărbatu-meu, fascinată, de aproape nu mai are nevoie să o citească și el. Ceea ce nu voi face și cu domniile voastre. Am văzut la un moment dat un film care pleca cu imaginile de undeva de pe pămînt, dădea zoom-out, ieșea din galaxie, se ducea hăăăt în univers, pînă unde pămîntul nu mai conta nici măcar ca particulă infinitezimală. Îmi amintesc senzația de călcîi de furnică pe care am avut-o urmărindu-l, cu interesele mele de călcîi de furnică care se crede important. Asta am pățit și citind Sapiens: m-a pus la locul meu rapid. Și tare faină e senzația. [...]

De |2018-10-04T15:12:22+00:006 iulie, 2018|Categorii: ce mai văd și mai citesc, Slider|Etichete: , , |3 Comentarii

cum m-am îmbolnăvit de Granada

Mai întîi trebuie precizat că eu, de cînd m-am întors, bolesc de dor. Așa de greu mi-a fost, că nici memoriili, vorba doamnei gazde, de care s-a temut nu am fost în stare a le scrie. Nu încape vorbă, că m-am apucat de vreo trei ori, dar de fiecare dată am scris cîte un paragraf și am abandonat. Așadar, doamna Ursace, dacă textul vă pare dezlînat, să știți că este pentru că chiar e. Așa începe. Adevărul e că nu reușesc să-mi revin deloc. Mă uit pe geam, ninge, deși e final de martie, totul e gri și foarte românesc, mă tem de referendumul care va împărți România în două, mă tem că vor stinge lumina în țara asta. Apoi, nu a mai fost final de martie. Ci aprilie de-a binelea, care știm că e the cruelest month. Și continuă așa. Mai întîi a fost aeroportul cu toți oamenii care nu plecau nicăieri din cauza degivrării, și stăteau acolo, (nă)clăiți grămezi, și eu și Ana pe jos, așezate turcește, așteptînd să vedem dacă vom zbura sau vom rămîne, și mai ales cui. Și apoi a început îmbarcarea, dar repede am fost întorși din drum, era gheață pe pistă, așa că [...]

De |2018-10-13T17:00:37+00:0011 aprilie, 2018|Categorii: bucăți din mine, Slider|10 Comentarii