Nu vreau să adorm, o să stau treaz ca să o pot iubi conștient. Cine iubește nu doarme. Nu trebuie să adorm. Trebuie să fac cumva să opresc timpul ăsta, să-l încetinesc puțin, cîteva minute în plus, cîteva secunde. Știu, știu că e copilăresc să îmi doresc asta, și totuși, de ce nu pot opri senzația că e ultima oară cînd o simt așa, abandonată în brațele mele, liniștită, moale, caldă, a mea? Ce e cu sentimentul ăsta straniu de pierdere, de ce simt că nefericirea, concretă și sfîșietoare, e la doar o noapte distanță?

Sfîrșitul nopții este o carte care pare scrisă cu cerneala sufletului de către Petronela Rotar în incisivul stil al unor extrovertiri care nu face niciun fel de rabat de la descrierea anumitor evenimente aparent obișnuite ale unor personaje pierdute și regăsite în vulcanul banalului cotidian, când nici măcar acesta nu este întru totul banal, fiind străpuns pe alocuri de înviorătoarele petece de lumină ale unor sume de trăiri înaripate sau încătușate care reușesc să diferențieze omul de animal, nu ca o trasare de hotar între bestialitate și senzorial, căci uneori acestea chiar se întrepătrund într-o omogenitate aproape firească, ci mai degrabă din punctul de vedere al necesității extrovertirii, al despovărării ca unică modalitate de vindecare.

Fiecare rând din cartea Petronelei Rotar mustește de viață, diafană sau demoniacă, plină de o cuceritoare intensitate și de o conjugare care redefinește unitatea scalară a împlinirii, făcând din intensitatea trăirii momentelor și amănuntelor un amestec primordial de nectar și ambrozie într-o încercare de zeificare a oamenilor simpli, acei necunoscuți pe lângă care trecem adeseori pe stradă, fără a reuși să le aflăm vreodată povestea de viață.” (booknation.ro)

Apariție: 2016
Preț: 34.95 lei

Editura: Herg Benet
Gen literar:
Proză scurtă

CUMPĂRĂ

Articolul precedentun drum cu Leonard
Articolul următordespre cea mai dureroasă rană
Click-ul pe care îl dați e fierăstrăul cu care faceți sternotomia mea. Îmi deschideți pieptul și umblați pe dinăuntru prin mine. Umblați ușor, rogu-vă, că mă doare. Nu atingeți, nu zgămîiați, nu etichetați. Nu parcați pe aortă, nu scuipați. Nu vă urcați încălțați cu cizmele pline de noroi. Mulțumesc.

Lasă un mesaj

avatar

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Abonează-te  
Notificare pentru