orbi (et urbi)

9

Azi a ieșit romanul din tipar. Spun scriu romanul și îmi amintesc cît de greu a fost să îl nasc. Că a trebuit să-mi lucrez în terapie teama de eșec și toate spaimele legate de ce pot și nu pot face. Ce simt legat de el se mai compară doar cu ce am simțit cînd am publicat prima carte, acum trei ani și jumătate. Sunt căcată pe mine, practic și plastic vorbind.

Într-o zi am înțeles, însă, că anxietatea mea de performanță nu are obiect. Nu există locul unu în povestea asta. Nu există cel mai bun scriitor sau cea mai bună carte. Există cititori pentru orice tip de lectură și mai există cîțiva aleși, scriitori extraordinar de buni, premiații cu Nobel, Pullitzer, Man Booker Prize, Goncourt etc., un fel de zei ai literaturii care trăiesc și performează într-un spațiu indistinct, inaccesibil, interzis plebeilor ca mine și chiar celor mult mai buni decît mine. Că jucăm la pitici, cum ziceam cînd eram în liceu, suntem insignifianți din punct de vedere istoric. Și că nu ne rămîne decît să facem joaca asta cît mai plăcută, fără să ne luăm prea tare în serios. Sigur, pentru mine este uriaș ceea ce mi se întîmplă, numărul de oameni care mă citesc, faptul că am publicat cinci (5!!!) cărți și așa mai departe, indiferent cît de absolut nimic înseamnă asta la scară universală.

Așa că arunc în apa asta mică, unde ajung și eu, cartea asta ca pe un mesaj într-o sticlă, și sper ca cineva, undeva, să se bucure și să nu se mai simtă singur atunci cînd îl va găsi și citi.

Nu va ajunge foarte curînd în librării și depozitul editurii, unde o veți putea găsi ulterior, va fi închis de mîine pînă pe 2 noiembrie. (Las aici linkul, totuși.) Însă, pînă atunci, am decis să comand eu 100 de bucăți și să le trimit personal celor care se grăbesc sau o vor cu autograf, direct din mîna mea. Mereu am făcut asta cu fiecare carte nouă, consider că e semn de respect și drag față de cititorii mei, indiferent cît de complicată e relația cu poșta română, cîte hîrtii am de scris pentru fiecare colet șamd. Așadar, mă pun la dispoziția voastră cu tot dragul, dacă vreți cartea, dați-mi mail pe contact@petronelarotar.ro, (pe cine interesează, mai am și din celelalte cîteva exemplare, mai puțin O să mă știi, care a epuizat și ultimul și al șaselea tiraj încă din primăvară și va ieși în ediție a doua, ilustrată și revizuită, tot toamna asta). Foarte important, vă rog, comenzile pe mail, nu messenger, nu comentarii, nu am cum gestiona altfel. Pentru cei de afară, unde am trimis mereu, de anul ăsta s-au complicat puțin lucrurile, poșta a mărit tarifele, e important de știut asta.

Totodată, încep în forță lansările, 7 noiembrie Brașov, ora 18.00, la Tipografia (eventul de facebook, aici), Iași, 10 noiembrie, ora 17.30, Meru, (eventul de facebook, aici) Bacău, Vila Borghese, 12 noiembrie, ora 18.00, (eventul de facebook, aici), București, Gaudeamus, 25 noiembrie, ora 16.00, standul Herg-Benet, mai anunț eu cînd ne apropiem locul exact. Am de gînd să ajung la Cluj, Oradea, Bistrița, Timișoara, Constanța, Sibiu, unele dintre ele chiar anul acesta, poate, restul, imediat după sărbători.

Știu că nu am zis mai nimic despre cartea asta, probabil voi pune un fragment zilele următoare aici, pe blog. Dar las, întru apărarea mea, ce au zis, cu multă generozitate, alții mult mai buni decît mine.

Ana Barton: “Nu știu ce-nseamnă să nu vezi cu ochii, dar știu ce-nseamnă să-ți orbești inima, cu tot sângele ei, să-i dai peste gură instinctului care urlă „Nu!“, să-ți înveți mintea să-ți justifice drumul în jos. Această carte mi-a spart în față o oglindă și m-am văzut bucăți în toate cioburile ei. Pare ciudat, însă eram întreagă în fiecare ascuțitură. Pentru că totul omului cu sufletul orbit este un tot mai mic. Ca să te-ntorci la tine, că altă cale nu e, iubește-te-n fărâmă, deschide pleoapa ei, cum zice Petronela în cartea asta pulsândă, răvășitor de necesară.”

Anca Mizumschi: “Mărturisesc că am citit cartea Petronelei Rotar de două ori. Prima dată am citit-o încercând să înţeleg fuga, un fel de du-te vino ameţitor. Plecări, veniri, localităţi, toată lumea fuge aparent pe undeva şi constant de propria persoană. Personajul principal stă locului doar vreo câteva săptămâni şi numai când are depresie acută.  A două oară am citit volumul ca să îmi delimitez mai clar portretele: nu numai portretul Alexei sau cel al lui Călin, cele două personaje principale, ci şi portretul personajului psihodramă, portretul părinte-feminim,  portretul părinte-masculin, portretul personajului „societate românească”. Fiecare dintre ele devine pe rând personaj principal, chiar şi numai pentru câteva secunde, şi apoi decor, obiect de recuzită în caruselul unui roman care poate fi citit pe foarte multe planuri. Ceea ce uneşte toate aceste planuri este sinceritatea. Onestitatea dusă până la extrem a unei femei sfâşiate între inerţia de a se minţi prinsă în construcţiile sociale care i-au fost inoculate şi incapacitatea de a trăi aşa. Ca o disecţie făcută pe viu, cartea Petronelei  este construită în jurul revelaţiei dureroase că, deşi ne ascundem sub un munte de mecanisme de apărare cotidiene, de noi înşine nu avem unde să fugim.”

Radu Vancu: “Șarmul imediat al scrisului Petronelei Rotar vine din faptul că ea tratează literatura ca pe o problemă personală. Una directă, intensă și presantă, care nu suferă amânare. Ea vine în literatură așa cum vii la confesor, la psiholog: aducând cu tine complicațiile cele mai intime și mai chinuitoare ale vieții tale personale, lucrând direct în materia lor dureroasă pentru a ajunge la vindecare. E deopotrivă o formă de curaj literar – și una de generozitate. O astfel de carte curajoasă și generoasă, vorbind despre abuz și violență și rezistența în fața lor, e și cea de față. Sunt sigur că va însemna ceva important – pentru victimele abuzurilor și cele ale literaturii, deopotrivă.”

Ce îmi doresc eu ca Orbi să deschidă niște ochi. Vă mulțumesc și mă înclin.

 

LE: sigur că cele 100 s-au dat cît ai zice pește. Însă, dacă vă doriți cartea cu autograf de la mine și mai aveți puțină răbdare, pe 2 noiembrie mai vin încă 100. Și le trimit peste o săptămînă.

Articolul anteriorOrbi
Articolul următorziua în care mi-am recuperat mama
Click-ul pe care îl dați e fierăstrăul cu care faceți sternotomia mea. Îmi deschideți pieptul și umblați pe dinăuntru prin mine. Umblați ușor, rogu-vă, că mă doare. Nu atingeți, nu zgămîiați, nu etichetați. Nu parcați pe aortă, nu scuipați. Nu vă urcați încălțați cu cizmele pline de noroi. Mulțumesc.
Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

9 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Roxana Marcu
Roxana Marcu
25 octombrie 2017 23:02

Felicitări! M-ar interesa când va fi disponibilă varianta ebook. Numai bine!

Liliana Dana
Liliana Dana
25 octombrie 2017 23:08

Felicitări!Doar înainte pe drumul tău 😘😘!!!

Teodora Voicu
Teodora Voicu
26 octombrie 2017 09:30

Buna ziua, Nu stiu ce forma de adresare este potrivita. Citind de multa vreme postarile, impresia e ca ar fi bine la „per tu”, doar am tras cu ochiul in sufletul tau si „te cunosc”… Revenind la viata de dincolo de ecran, imi dau seama ca sunteti un strain si, mai ales, ca va sunt o starina, asa ca s-ar impune un pronume de politete… Oricare ar fi forma considerata potrivita, mi-as dori acest roman. Sunt din Ramnicu Valcea, orasele unde se vor face lansarile oficiale nu imi sunt chiar aproape, asa ca, daca nu este un inconvenient extrem de… Citește mai mult

Ciocan Muller Vlad
26 octombrie 2017 10:15

Te așteptăm cu drag și la Bistrița! Iar cartea, aștept cu nerăbdare s-o citesc! Tratează o problemă destul de răspândită, dar despre care nu vorbește nimeni.

Madalina
Madalina
2 noiembrie 2017 09:38

Buna dimineata. Cand vom putea gasi cartea in librariile din Cluj?