opinii și adevăruri subiective

în spatele etichetelor sunt oameni

Aseară, tîrziu, am văzut în inboxul paginii mele următorul mesaj. L-am citit plîngînd. Am stat puțin de vorbă cu omul care mi-a scris, iar la final i-am cerut acceptul pentru a publica, anonim, acest mesaj tulburător. Cred că e important să cunoaștem poveștile și durerile din spatele etichetelor pe care le aplicăm cu atîta generozitate. Spunem sau scriem homosexual fără să ne dăm măcar seama că acela este un om exact ca și noi, cu dureri mai mari poate, fiindcă nu are dreptul să trăiască la vedere. Citiți povestea asta și gîndiți-vă că ar putea fi soțul vostru sau iubitul vostru, fratele vostru, tatăl vostru, prietenul vostru. Așa cum scrie acest bărbat, mulți dintre ei au încercat să se "vindece" și au luat femei (ca mine și ca voi) de soții, au făcut și copii, pentru ca apoi să nu mai reziste în minciună și să plece. Alții nu au avut curaj să plece și trăiesc și azi vieți duble, de rușine și de frică. Toată lumea suferă în astfel de povești, absolut toată lumea.  Pe mine m-a rupt în bucăți povestea acestui om. Acesta este efectul intoleranței și prohibiției dintotdeauna: lucrurile interzise nu încetează să existe brusc, fiindcă nu au [...]

De |2018-10-13T16:21:20+00:0011 octombrie, 2018|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , , |17 Comentarii

apără copiii României!

Apără copiii României, ni se urlă de pe bannere uriașe amplasate strategic în toate orașele. Ar fi rizibil, dacă mesajul nu ar fi unul de care copiii României ar avea nevoie în mod real. Doar că nu aperi copiii României dacă votezi da la referendum, asta e doar o altă manipulare grosolană care apelează la una dintre cele mai cumplite frici ale părintelui, frica irațională că odrasla e în mare pericol. Și doar tu îl poți salva dacă faci ce ți se spune. Azi, dușmanul colectiv este homosexualul. Pe bannere stă scris: dacă nu vii la vot, doi bărbați vor putea adopta copilul tău! Observați mîrșăvia: nu două femei, căci familii din două femei, mamă și bunică, mamă și sora ei, mamă și o mătușă, există și azi peste tot (80.000 de copii au unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate, iar astea sunt doar cifrele oficiale, cele neoficiale sunt mult mai mari). Iar femeia e mamă par excellence, așa că nu înspăimîntă pe nimeni două femei care cresc un copil. Ci doi bărbați! Doi monștri, cum ar veni, care îl vor învăța ei înșiși cum să devină homosexual. Și nu pe orice copil. De exemplu, nu pe [...]

De |2018-10-13T11:29:07+00:0026 septembrie, 2018|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: |10 Comentarii

de ce NU merg la referendum

Am zis că aștept să mă întorc din vacanță să scriu despre asta, însă cumva mi se tot învîrtește în cap, așa că scriu acum, să mă eliberez. Sunt oameni care cred că trebuie să ieșim la vot la referendum ca să votăm invers decît homofobii, convinși fiind că va exista și o întrebare de genul: sunteți de acord ca și persoanele care au altă orientare sexuală (apropo, aici, în Italia unde mă aflu vremelnic, am auzit la radio la un concurs cum oamenii erau întrebați ce vîrstă, sex și orientare sexuală au ca și cum ar fi cel mai firesc lucru din lume) să aibă dreptul de a se căsători civil? Ei bine, nu va exista o astfel de întrebare, referendumul este organizat în urma demersului CpF care încearcă să introducă în constituție taman opusul, de spaimă că ne vom occidentaliza vreodată atît de tare încît vom ajunge să le permitem acestor oameni să se căsătorească civil. Un demers perfect inutil, căci actuala legislație deja specifică foarte clar cine se poate căsători: un bărbat și o femeie. Așadar, dacă ieșim la vot, ieșim doar să răspundem la întrebările puse de Cpf, inutile, homofobe, imorale și false, nu la cea [...]

De |2018-10-13T11:56:57+00:0014 septembrie, 2018|Categorii: opinii și adevăruri subiective|32 Comentarii

despre puterea de a greși. și a îți cere iertare

Ieri, din senin, am primit un mesaj pe care nu îl mai aștept de doi ani. Un om pe care îl cunosc de cînd eram mică, cu care am legături de sînge chiar, mi-a scris să își ceară iertare pentru un șir de greșeli pe care le-a făcut față de mine și care mi-au cauzat mari neplăceri. (De fapt, încă plătesc pentru ele.) Sigur că am fost supărată, mîhnită, tristă, toata gama și că nu am avut așteptări să vină ziua în care îmi va cere iertare, fiindcă mi s-a întîmplat extrem de rar ca cineva să își ceară vreodată iertare. Așa că am fost extrem de bucuroasă să primesc mesajul ăsta. Mi-a umplut sufletul. Venea și însoțit de niște explicații care mie mi-au arătat că omul cu pricina e pe drumul căutării de sine, că a început să își pună întrebări și să caute răspunsuri, să facă pace cu sine și cu lumea din jur. Și nu e mai mare bucurie decît să văd astfel de oameni. Am iertat cu toată inima. În ultimii ani, să îmi cer iertare celor cărora le-am greșit, fie că a fost intenționat, fie că nu, pe măsură ce îmi ies în cale, a [...]

De |2018-10-13T11:39:06+00:0015 august, 2018|Categorii: opinii și adevăruri subiective, Slider|Etichete: , , |10 Comentarii

41. and counting.

Duminică, la lansarea de la Timișoara, în vreme ce răspundeam poate mai pe larg decît s-a așteptat cea care mi-a pus întrebarea: cînd ai știut că nevoie de ajutor, de terapie, de medicamente?, am avut o senzație super stranie că vorbesc despre altcineva, nu despre mine. Că nu se poate ca aia să fi fost viața mea. Că e imposibil să fi arătat așa. Și că era qvasi-imposibil să mă fi aflat acolo, zîmbind, povestind cu atîta lejeritate despre toate episoadele mele de depresie, care au început în clasa a șasea și au continuat toată viața, despre anxietate și atacuri violente de panică, despre toate tragediile din viața mea, despre cum era să mor de cîteva ori, despre pierderi și alegeri greșite. Că e qvasi-imposibil să fi rămas întreagă la cap. Și totuși. Iată-mă aici. La 41 de ani, pe cît de bine se poate să fie un om cu istoria mea. Nu m-am sinucis înainte de 35, cum eram convinsă cîndva. Ba dimpotrivă, sunt în cel mai bun loc în care am fost vreodată, adică în mine însămi. Nu am fost niciodată mai bine cu mine decît sunt acum, în ciuda faptului că nici azi viața mea nu e [...]

blugii rupți. like mother, like daughter(s)

Tonul vocii profesoarei e tot mai răstit, tot mai certăreț. A confiscat ședința din gura și mîinile dirigintei și repetă aceleași lucruri de aproape 35 de minute, de cînd am intrat eu, care am întîrziat. Like mother, like daughter. Ea vrea și încearcă, dar copiii sunt rău crescuți, indisciplinați, lipsiți complet de bun simț, nu ascultă, vin la școală îmbrăcați în blugi rupți (ăsta e momentul în care îmi pare tare rău că nu am pe mine blugii rupți), instituția e instituție, nu sunt de capul lor, nu învață, nu îi interesează materia, unii stau pe telefoane și refuză să le lase în cutia special amenajată. Cînd reia poveștile, pe același ton obositor și răstit, deschid telefonul și răspund la niște whatsapp-uri, deja nu mai duc. Îi înțeleg perfect pe copiii ăia. Like mother, like daughter. Bine, fie-mea e sancționată și pentru că are tupeul să citească literatură în ore, or așa ceva nu se face, nu ai unde ajunge cu halul ăsta de indisciplină. Confirm: tot liceul am avut o carte pe genunchi și n-am ajuns nicăieri. Tot aici sunt. Like mother, like daughter. Că ea a văzut un băiat căruia i se vedeau genunchii prin blugi și l-a [...]

De |2018-05-10T09:11:33+00:0010 mai, 2018|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: |49 Comentarii