nu-i nimic

21

nu-i nimic, nu-i nimic dacă ai plecat și m-ai lăsat în orașul ăsta, vezi tu, nu ești primul bărbat care pleacă și mă lasă în orașul ăsta de plumb. de fapt, ești chiar al doilea, tot aici l-am văzut ultima oară pe bărbatul nesăbuit. așa că nu-i nimic, părăsește-mă, probabil că voi supraviețui. ăsta e destinul lui, să fie violet, lacustru și definitiv. un oraș final. e puțin rizibil să fiu părăsită de cîte ori calc în el, dar fie, uite, mă las să fiu lăsată, facă-se voia ta.

o să merg mai departe, cu obstinație, mă știi doar. mă voi bucura că un om important de cultură va spune despre cartea mea că e pe podium între cărțile de debut citite în ultimii cinci ani. o să mă învelesc în asta, tot așa cum bărbatul nesăbuit se învelea în minunățiile pe care i le scriam, cîndva. sau cel puțin exact așa îmi spunea.

și o să fie în continuare vară, chiar dacă va mai ploua, fiindcă nu e moment mai bun să fii părăsit decît la început de vară, e cel mai bun moment, cel mai bun. și voi conduce spre casă pe același drum pe care mă întorceam în ziua aia cînd l-am văzut și pe el ultima oară, va fi la fel de cald și greierii la fel de veseli și inconștienți în iarba-nmiresmată. nu poți părăsi oricum, nu-i totuna, dacă nu ai și scenografia perfectă. îți trebuie cerul ăsta albastru spălat de nori cirus și drumul încolăcindu-se pe dealuri și toate miresmele emanate de cîmpuri, și culorile, mai ales culorile. iar dacă totul e la locul lui și vara se începe, trudit, abia atunci poți pleca cu răspundere, abia atunci.

oh, nu, nu se va opri vara din atît, știu deja. doar eu mă voi opri pe dreapta, pe drumul spre casă, voi plînge puțin între ierburi, dar nu se va auzi de cosași și foșnete, iar dacă nu aude nimeni e ca și cum nici nu ai fi plîns, îți spun eu.

apoi mă voi urca la loc la volan, cu mîinile mirosind a sînziene și sulfină, iar fie-mea nu va ști că am plîns sau că am inima polen. și o să-mi spună din adîncul seninului, mama, povestește-mi despre bărbatul nesăbuit, iar eu voi conduce și voi spune, voi spune tot, ca unei prietene, voi deșira ochiurile poveștii și ale sufletului, iar ea va asculta lipită de scaun, iar cînd o voi privi la semafor, ea va avea obrajii uzi și îmi va spune: mama, cînd o să fiu mare o să fac un film din povestea asta, e prea frumoasă, mama, o să fac un film din viața ta.

0 0 vote
Article Rating
Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

21 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Dan
Dan
1 iulie 2014 10:51

🙂

3.14...
3.14...
1 iulie 2014 10:52

nu-i nimic. Viata merge mai departe iar filmul s-ar putea s-o bata. Si poate si pe cei de-au plecat cu voie sau fara…

Diana
1 iulie 2014 10:53

Îți doresc să ai parte de bucuria unui dar făcut de un copil: un buchet de păpădii moleșite, o caramea turtită, un pupic sau ideea unui film despre viața ta. Îți doresc să ai curaj și putere și înțelepciune!

Eva
Eva
1 iulie 2014 11:59

E una, Lorena Lupu, care şi-a înfipt colţii în fundul tău, muscându-ţi-l în cuvinte; a scris, chipurile, ceva despre „petronelită” şi cum afectează ea pe cei naivi şi săraci cu duhul.
Ziceam că nu ai vrea să ştii, dar ţi-am spus-o totuşi.

marcelaradu
marcelaradu
1 iulie 2014 18:48
Reply to  Petronela

Polemica literara, artistica, polemica, in general, este baza curateniei actului creator, a validitatii lui, etic vorbind, si, de ce nu maturarea, evolutia acestuia. Unei opinii sau unei idei putem propune altele s.a.m.d. Nu e loc aici de a intoarce celalalt obraz, nici de zen sau meditatie. O astfel de atitudine ne poate pune in zona de penumbra, mai cu seama cind polemica e stirnita de o limba cu iuschiuzarlic. Sunteti intr-un moment de cumpana si balanta o tineti in mina. Daca vreti sa continuati ca scriitor, aprati pe acest scriitor, ajutati-l sa creasca.
Marcela Radu, antropolog

mihai brad
mihai brad
1 iulie 2014 20:32
Reply to  Petronela

zambesc (eu tocmai intr un moment de neintelepciune.picat bine atitudinea ta)

antonia
antonia
2 iulie 2014 00:52
Reply to  Petronela
Valentin
Valentin
1 iulie 2014 12:01

O sa te poti intoarce, candva, la minunatiile pe care le scriai?!
Stiu ca intelegi ce spun…

tudor
tudor
1 iulie 2014 17:21

… nesabuitul are exact sansa unui naufragiat, amputat de un picior si o mina de catre marele rechin alb. care il lasa, asa, sa pluteasca. unii, mai slabi de ingeri si-ar pune streangul de git sau ar lua amestecuri grele de antidepresoare si somnifere, sperind ca in somn, vor creste mina si piciorul. va putea ajunge la mal, striga spargind cerul ca-i pare rau si cere orice cazna numai sa fie iertat, numai sa mai existe o sansa. sansa ca aceeasi fetita sa asculte povestea cu alt deznodamind si ca mama ei sa nu mai sufere niciodata. sa fie impreuna… Citește mai mult

vlad
vlad
1 iulie 2014 20:32

… va rog sa ma scuzati, da’ unde se afla mizeria asta de oras, ca ieu nu vreau sa ajung pe acolo nici gresind drumul…parc’ar fi din Twilight zone…tema, dispar barbati…

Mihaela Suciu
Mihaela Suciu
1 iulie 2014 21:35

Citesc și recitesc. Nu-i nimic? Ba e! și tac, căci nu găsesc cuvinte potrivite. Citesc!

Dan Popescu
Dan Popescu
2 iulie 2014 01:17

Succes in continuare.Cred ca esenta oricarei despartiri ar fi sa ne intoarcem spre celalalt si sa-i multumim pentru calatoria pe care am facut-o impreuna.Am facut un drum impreuna la inceput frumos si poate spre final mai putin frumos dar ce frumos ar fi sa ii uram fara ura succes partenerului si sa-i multumim pentru momentele frumoasa petrecute cu acesta.Sunt convins ca tu esti o supravietuitoare si o luptatoare.Sterge lacrimile inerente si adu-ti aminte de ce a fost frumos si uita fazele neplacute.Eu am incercat sa aplic tradiv asta si in mare parte mi-a iesit si azi pot zambi si sta… Citește mai mult

Monica
Monica
2 iulie 2014 01:19

Totul ma doare din randorile tale de la acel august care oricum se sfarseste cu sau fara cel-de-suflet, ori „cu nesabuitul”. Periplu joycian al durerii inexorabile ce-i poarta pasii inspre iertare.( Si cum il numesti mi-o confirma.) Frumos, Petro, ca si eu am simtit odata acel august. Tu inca (mi-) o scrii ca si cum e acum.

bogdan
bogdan
2 iulie 2014 17:00

nu-i nimic…asta e, vorba canticului

alunelu
alunelu
3 iulie 2014 14:46

Frumos spus Petro.
Io cred ca pentru orice poti spune ca nu-i nimic si nimic nu trece fara sa lase o urma.

Adriana
Adriana
8 iulie 2014 11:49

Nu te necaji … traieste ca si cum nu ti s-a intamplat nimic prea rau … asa a fost sa fie ! ca unui om i se intampla multe in viata si poate fi mai rau… bucura-te ca-ti traiesc fetele , bucura-te ca esti sanatoasa, ca scrii atat de frumos , ca esti frumoasa si restul lasa-l asa cum a cazut … SE POATE MAI RAU ! SA NU UITI ASTA !

curly
curly
10 iulie 2014 14:05

@Petronela: sa-ti (mai 🙂 ) zic ceva destept – e putin probabil ca o intalnire cu persoana cu care ai mers pe un drum cu iubire sa te marcheze major. dar, Dumnezeule, cat de bine tii minte despartirile de persoanele astea. la un moment dat m-am gandit ca in ziua „decontului” ni se vor numara felul si intensitatea despartirilor, nu ale relatiilor in sine
asa ca, go on!

O admiratoare
O admiratoare
16 martie 2018 00:36

….. n-am aer de coplesita ce sunt, da’ am un nod in gat. un film despre viata ta – misto ideea -, dar ar fi prea putin, totusi. poate o serie de filme. desi….un film nu va reusi niciodata sa redea felul in care scrii si nici profunzimea trairilor, emotiilor, gandurilor…e cam impotent el asa, pe langa nebunia ta frumoasa. poate o carte autobiografica…imensa, completa, satioasa…sau mai multe volume. si un film documentar dupa, dar din ala bun rau, nu cancan, ci arta, cu muzici misto, cu interviuri ce raman in minte, captata de ele anterior, cu chestii tacute, dar… Citește mai mult