mama-mare și ziua de naștere

Cînd am intrat pe poartă, am văzut-o în curte, în spate, punea la uscat o pereche de papuci de casă pe capota vechii Lada a mătușă-mii, un vestigiu din tinerețile mele, ruginită și coaptă ca ea. Tocmai o întrebase pe fie-sa a mare, pe mătușă-mea, cine i-a murdărit papucii de au trebuie spălați și nu reușiseră deloc să se pună de acord că ea îi purtase și numai ea, nu își amintea una ca asta și pace, ei să i se spună cine i-a murdărit papucii și nu altceva.

O strig: mamă-mare! Nu aude. O strig din nou. Aș. Zăbovesc la ușă pînă se întoarce, îi flutur mîna, mă agit, se uită prin mine ca printr-un geam, habar nu are că sunt, darămite cine sunt. Are ochii slăbiți, decolorați, zărește tot mai vag de la o zi la alta.

Mai tîrziu, o găsesc la poartă, pe bancă, după vechi obiceiul tuturor oamenilor din sat.

No, știam că ești aici, că am văzut mașina albă și am zis, asta-i mașina lu Petruța, sigur e mașina ei.

Păi te-am strigat și ți-am făcut cu mîna mai devreme, nu m-ai văzut, eram prea departe.

Dapoi nu mai văz și nu mai auz, tu băiată, nu-mi crede nimeni ce greu e cînd nu mai vezi și nu mai auzi. Toată zîulica mă rog la domnul nost Iisus Hristos să mă ia, dar nu bagă în seamă. Tot aici sunt, ce să fac. Tu știi cîți ani am, tu băiată? 92 fac în sectemvrie.

Mă uit la ea, vorbește serios. Am crezut inițial că mă pune la încercare, așa hîtră cum o știu, dar ea vorbește serios, e convinsă pînă-n plăsele că ziua ei e în septembrie.

Mamă mare, tu ești născută în mai. Pe 7 mai a fost ziua ta, ai împlinit 91, am fost la ziua ta, ai uitat?

Fugi d-acia tu băiată ce prostii vorbești, eu sunt născută toamna, pe 27 sectemvrie. Îmi zici mie cînd m-am născut?

Ești în 27 anul, nu ziua.

Tu să nu mă contrazici, că mergem acum și-ți arăt buletinul, că io nu-s proastă, eu știu bine că m-am născut toamna.

Și o ia spre casă, bodogănindu-mă că nu știu că ziua ei e în septembrie. Pe drum, se ia și soră-mea după noi, dar nici ea nu o convinge. În cameră, cotrobăie și găsește buletinul de hîrtie, vechi, îl scoate, ni-l întinde. Din el cade poza lui tata-mare, pe care o ține între copertă și prima filă.

Îl vezi pe tac-to mare?

Îl văd. Dar ia uită-te acolo să vezi cînd ești născută.

Păi io nu mai văd. Vezi tu.

Soră-mea silabisește tare: uite ce scrie aici, născută în 1927, mai, șapte. Ești în mai. De unde ai scos-o că ești născută toamna?

Păi dacă mi-ați ținut voi ziua pe 27 sectemvrie…

Mamă-mare, ți-am ținut ziua în mai. Te-ai țăcănit, rîde sor-mea. Eu filmez, ea rîde, mucalită cum o știm.

Păi, să știi că nu mai sunt așa normală. Dacă nu mai țîu minte, ce să fac. La 91 de ani, omul își mai și chierde bulendrele.

Își strîmbă gura a îndoială, ridică din umeri, ne privește, apoi o umflă rîsul.

No, măcar acum am aflat.