the smell of hospitals in winter

23

(jurnal, ianuarie 2010)

zbaterile astea.
azi cînd am venit și te urcau în salvare, venisem cu cruciulița mea în mînă, să
ți-o dau ție, dar nu am avut curaj să fac asta, mi-a zis.

mă auzeam respirînd dar eram prinsă în mine. captivă într-un trup inert. îi simțeam că mă dezbracă, știam că sunt mulți acolo, aș fi vrut să mă acopăr dar creierul nu avea cui comanda. am simțit doar acul, rece, penetrînd vena.
cînd îmi revin complet sunt deja în rezerva vip. numele ăsta singur îmi întoarce stomacul. zac cu perfuzii înfipte în vene pe patul din rezerva viaieipi și plîng. o asistentă mă mîngîie ușor, cu sfială. de ce plîngeți? nu insistă.
pentru că la ușă nu e nimeni, vreau să îi spun, dar tac. la ușa la care eu am stat pentru atîția oameni, nu e nimeni care să aștepte cu grijă să îmi revin.
cam atît de singură sunt, domnișoara asistentă. nu copii, nu mamă, nu prieteni, nu iubit. deși au aflat cu toții. nu s-a repezit nimeni îngrijorat, să se plimbe pe hol cu spaima că nu sunt bine. voi sta aici, pe patul din rezerva viaipi și o
să plec, singură, clătinîndu-mă, pînă la un taxi care să mă ducă acasă. așa arată singurătatea, domnișoara asistentă. o ușă în care nu se ițește niciun cap îngrijorat, în vreme ce tu ești captiv în tine și nu poți mișca.
se descurcă, și-au zis cu toții. e la spital, nu are ce să pățească. e puternică, nu are rost să ne batem capul.
nu mai plîngeți, o să fiți bine, îmi spune asistenta.
de asta îmi e și mie teamă, îi răspund în gînd.

Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

23 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
georgia
georgia
3 februarie 2014 10:13

..si ti-a trecut teama? cum esti acum?

georgia
georgia
3 februarie 2014 10:19

am vazut, am zis acum -:) ce se intamplase?

Marius
Marius
3 februarie 2014 10:20

a fost,a trecut,azi e bine

Borgia
Borgia
3 februarie 2014 11:52

Phoenix iti voi spune de acum inainte..

Dan
Dan
3 februarie 2014 15:33

curiozitate: cine avea cruciulita?

Dan
Dan
3 februarie 2014 15:53
Reply to  Petronela

nu cred ca aveai nevoie de cruciulita…

victoria
victoria
3 februarie 2014 16:34

daca nu a stat la usa, atunci barbatul acesta merita sa stea acum exact asa…ce pacat, ce dezamagitor, ce lipsa de colagen…

victoria
victoria
3 februarie 2014 18:33

atunci e bine si imi cer eu scuze. asa trebuie sa fie, asa l-am cunoscut mai demult, eram un fel de colegi de breasla. de atit de multe ori am fost dezamagita de capacitatea mea de a citi in semenul meu, de naivitatea mea de a crede ca traim intr-o lume neperfecta dar totusi empatica, incit mi-am zis, uite, inca o bila neagra in snur. ma inclin si ma bucur ca bila e alba. viata tihnita si tie, si lui.

Alina
Alina
3 februarie 2014 22:51

Eu cred ca oamenii cu adevarat puternici sunt de fapt foarte sensibili. Asta si pentru ca ei dau mereu, duc mai mult decat altii, dar primesc mai putin de la cei din jur. Si mai cred ca uneori li se face asa o lehamite cand asteapta sa primeasca dar vad nedumerirea celorlati, ca se multumesc doar sa dea :).

Alina
Alina
3 februarie 2014 22:53

*celorlalti, scz

Laura
Laura
3 februarie 2014 23:43

Ce sa-ti doresc…?Sa fii cat mai sanatoasa si sa nu mai calci niciodata pragul unui spital. 🙂

roxana
roxana
25 aprilie 2014 22:28

Si eu am plecat curajoasa,pentru o interventie minora, dar m-am simtit apoi prea singura in acel putin timp petrecut in salon alaturi de un cuplu , văzându-i cum isi fac curaj unul altuia. Mi-ai amintit sa fiu acolo pentru acea persoană, indiferent cine va fi ea, pentru ca in spital suntem vulnerabili si vrem sa stim ca celorlalti le pasa

roxana
roxana
25 aprilie 2014 23:56

E primul comment pe care ti-l scriu si am uitat ce era mai important: multumesc! Nu e textul care m-a impresionat cel mai tare, unele m-au facut sa plâng, sa rad , sa reflectez, dar deja citeam comentarii cu ce as fi vrut si eu sa-ti spun. Nu-mi place sa perii, nici sa spun la fel cu ceilalti, dar nu am de ales, nu sunt asa originală pe cat as vrea, asa ca iata: imi place cum scrii, ca scrii si ca eu pot sa citesc, asa gratis cum pe drept spui( sper sa ajung si eu intr-o librărie si… Citește mai mult

roxana
roxana
26 aprilie 2014 01:17

Am avut asa un deja vu, cum povesteam ca am intrat in vorba cu tine. am impresia ca daca as nota visele, le-as regăsi apoi in experientele viitoare, adica asa: visez acum ce o sa fac peste un an sau mai putin. Mi s-a mai întâmplat să-mi amintesc de un vis din’asta, dar numai atunci cand traiesc efectiv povestea visată. Cred ca patesc multi asta, dar niciunul nu le notăm ca sa fim siguri ca de aici vine deja vu-ul.

O admiratoare
O admiratoare
8 martie 2018 16:44

draga mea draga…