învățare (educated)

2

O vreme am citit cărțile ca un cititor, apoi am început să le citesc ca un scriitor. Adică urmărind stilistica textului, construcția, încercînd să deslușesc felul în care a fost elaborată cartea, să mă pun în mintea celui care a scris-o. De la o vreme, am mai adăugat o dimensiune, cea psihologică, nu mai pot citi fără să văd schemele psihologice din spatele personajelor sau al autorului, dacă e vorba de o carte autobiografică. Iar Învățare (Educated e titlul original) este. Una cutremurătoare, mai ales din punct de vedere psihologic. O carte pe care aș obliga pe toată lumea să o citească pentru a înțelege mai bine lumea în care trăim, dar și pe sine. Mai zic doar că Obama a inclus-o între recomandările lui în 2018, iar Michelle între cărțile ei preferate din toate timpurile și că a fost pe lista scurtă la nenumărate premii importante.

E greu de povestit despre cartea asta fără a da spoilere, însă promit că ce voi spune eu despre ea este 10% și că frumusețea și intensitatea ei nu va fi știrbită deloc.

Se dă un tată bolnav grav de o boală psihică nediagnosticată (cel mai probabil o tulburare bipolară cu puternice accente paranoide, dar ar putea fi și o schizofrenie la fel de bine), o mamă supusă și alterată psihic și ea de traiul cu el și de radicalismul lui religios și șapte copii la poalele unui munte, trăind izolați și pregătindu-se încontinuu pentru sfîrșitul lumii. Sînt mormoni, dar ar putea la fel de bine fi creștini protestanți, ortodocși sau musulmani – radicalizarea, accentuată de boală, poate avea loc în orice formă de credință și poate face ravagii la fel de mari. Părinții nu cred în școală, în doctori, în nimic din ceea ce le oferă statul, pe care îl văd drept dușmanul suprem, opera Satanei, așa că copiii nu sînt înregistrați la starea civilă, nu au certificate de naștere (deci nu există), nu merg la școală nici măcar o zi, iar în desele și foarte serioasele momente în care se rănesc (vorbim de accidente cu potențial mortal, tăieturi grave – tatăl are un depozit de deșeuri unde muncesc cu toții – arsuri foarte serioase, toate provocate de tată) nu sînt duși la spital, nu li se permite să fie îngrijiți medical. La asta adăugăm abuzuri fizice foarte serioase din partea unui frate mai mare – care calcă pe urmele tatălui în ceea ce privește sănătatea mintală – și avem tabloul în care își desfășoară viața, atenție!, în contemporaneitate, nu cu 100-200 de ani în urmă, micuța Tara Westover.

Care reușește, deși provine din acest mediu îngrozitor de toxic și alterat, să studieze la Harvard și să devină doctorand la Cambridge, deși nu fusese nicio zi la școală pînă la 17 ani. Nu recomand să încercați asta, sînt șanse grăsane să nu vă iasă.

Și mai reușește, cu foarte mare greutate, să facă un lucru (deși nu pînă la capăt, dacă mă întreabați pe mine): să aleagă adevărul și sănătatea mintală în detrimentul acceptării de către familie și iubirii mamei și tatălui, atunci cînd ei o pun să facă această alegere. Iar paginile în care aproape renunță la adevăr – în familiile de acest fel adevărul nu există, ci doar narațiunile pe care le țes și impun ei pentru a acoperi totul – și la sănătatea ei mintală, la școală, la o viață normală doar pentru a fi acceptată de familie, iubită de mamă și tată, sînt sfîșietoare. Și confirmă teza fidelității conștiente și inconștiente față de părinții noștri. Tot ce își dorește Tara este să fie reparată (acea speranță despre care vorbește Yalom pentru un trecut mai bun, mai ales că în cazul ei amintirile ei sînt contrazise de rude și ajunge să aibă serioase dubii despre luciditatea ei și sănătatea ei psihică) și să fie acceptată de familie, iar cînd niciunul dintre cele două nu se întîmplă, se dezintegrează psihic și cade pradă unei depresii pe care cu greu o depășește pentru a-și continua studiile.

E super interesant de urmărit mecanismele psihologice ale celor din familia Westover. Cum, dintr-un mediu autoritar și profund bolnav, copiii se despart în cele două direcții posibile și probabile în astfel de cazuri: cei care se revoltă și vor să facă lucrurile altfel (Tara și doi frați ai ei, care din neșcoliți defel devin toți trei doctoranzi) și cei care rămîn lîngă părinți trăind și asumînd aceeași viață. Și cum credințele limitative introiectate foarte devreme bat educația: deși super școliți, frații doctoranzi ai Tarei decid să nu-și dea copiii la școală, reproducînd modelul parental, să nu îi vaccineze și față de medici să aibă aceleași rezerve. Ha!

Cartea abundă în povești absolut șocante pe care le veți descoperi dacă o veți citi și sper să o citiți. Mi-a amintit în foarte multe momente – mai ales în ceea ce privește atitudinea patriarhală a tatălui și fraților mai mari, dar și a comunității mormone față de femei și sexualitate – de Necredincioasa lui Ayaan Hirsi Ali (am scris aici despre ea). De altfel, ambele autoare au intrat, datorită poveștilor lor neverosimile încununate de succes, în topul Times al celor mai influenți oameni din lume.

Las cîteva citate din ea, am semne în zeci de locuri din carte, aleg doar cîteva:

 

Amintirea mea cea mai pregnantă nu este o amintire. Este un lucru pe care mi l-am închipuit, apoi am ajuns să mi-l amintesc ca și cum s-ar fi întâmplat cu adevărat.

_______

La paisprezece ani după incidentul cu familia Weaver, stăteam într-o sală de curs la universitate și ascultam cum un profesor de psihologie descria ceva numit tulburare bipolară. Pînă atunci nu auzisem niciodată de boli mintale. Știam că oamenii pot să înnebunească – să-și pună pisici moarte în cap sau să se îndrăgostească de un nap – dar ideea ca cineva să fie funcțional, lucid, convingător și în același timp să nu fie în regulă nu îmi trecuse prin cap. Era ironic că, dacă tata era bipolar, aceeași paranoia care era un simptom al bolii avea să împiedice să fie diagnosticată sau tratată.

_______

Credeam că medicamentele date în spitale sînt urîciunea lui Dumnezeu, dar dacă în seara aia aș fi avut morfină, i-aș fi dat-o lui Luke. (…) Luke nu s-a dus la biserică în acea săptămînă, nici peste una, nici peste două. Tata ne-a spus să le zicem celorlalți că nu se simte bine. Spunea că vom avea probleme dacă se află despre piciorul ars al lui Luke, că agenții federali ne vor lua pe noi, copiii. Că îl vor duce pe Luke la un spital unde piciorul i se va infecta și el va muri.

_______

La cîteva zile după accident mi-a înțepenit gîtul. Paralizia s-a răspîndit în jos, cînd nu am mai putut să mă aplec sau să întorc capul au apărut și durerile. Aveam o migrenă constantă și cruntă și nu puteam să stau în picioare fără să mă țin de ceva. Mama a sunat o specialistă în energii pe nume Rosie. Stăteam întinsă pe pat de două săptămîni cînd a apărut în prag, în valuri și strîmbă, ca și cum aș fi văzut-o prin apă. Avea o voce ascuțită și veselă. Vocea mi-a spus să îmi închipui că sînt întreagă și sănătoasă, protejată de o bulă albă. Îmi închipuiam bila în fiecare dimineață și noapte, dar gîtul rămînea imobil. Cu greu, după o lună, m-am obișnuit cu durerile de cap. Am învățat să stau în picioare, apoi să merg.

_______

De cînd mă știu, imaginea asta era în centrul ideii pe care mi-o făcusem despre paradis: soțul meu și soțiile lui, dintre care eu eram prima. Socoteala nu se potrivea pînă la capăt cînd te gîndeai că, în ecuația divină, un bărbat era echivalent cu multe femei.

_______

A nu fi sigur, dar a refuza să cedezi în fața celor care pretind că sînt siguri era un privilegiu pe care nu mi-l îngăduisem niciodată. Viața îmi era povestită de alții.

_______

Scopul întregii mele munci, al tuturor anilor de studiu fusese să obțin pentru mine acest privilegiu: să văd și să trăiesc mai multe adevăruri decît cele primite de la tatăl meu și să mă folosesc de aceste adevăruri pentru a-mi construi propria gîndire. Dacă cedam acum, nu pierdeam doar o dispută. Pierdeam stăpînirea asupra propriei mele minți. Acesta era prețul pe care mi se cerea să îl plătesc, acum înțelegeam. Ce voia să scoată tatăl meu din mine nu era un demon: eram eu.

Găsiți cartea aici, cu transport gratuit. 

Las și linkul către emisiunea lui Ellen Degeneres în care a fost invitată Tara Westover. Să citiți Învățare ca să fiți mai învățați.

 

 

5 1 vote
Article Rating
Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Camelia Gornic Grosu
Camelia Gornic Grosu
21 februarie 2020 11:37

Am citit cartea, de curând, adică in acest an 2020 și m-a impresionat până la lacrimi. Da și pe mine m-a dus cu gandul la „Necredincioasa” de Ayan Hirsi Ali. Lupta grea a Tarei este mult mai mult decât impresionantă, sper din suflet ca ea sa aibă parte de consilerea psihologică necesara pentru a lupta cu proprii demoni dar sigur vor exista multe consecințe care nu vor fi niciodata depășite. Mi-ar plăcea sa pot sa ii urmaresc evoluția, să aflu care este și cum va evolua relatia ei cu biserica, cu credința?! Să aflu dacă va putea sa se căsătorească?… Citește mai mult

Ali
Ali
22 februarie 2020 11:04

Draga Petronela, imi poti recomanda o carte despre normalitate, sunt obosita de atata alienare. Ceva nou aparut, sa pot recomanda si studentilor mei, care au nevoie de aceasta normalitate. Desi sunt convinsa ca aceasta carte ofera speranta ca pana la urma daca iti doresti poti ajunge relativ normal ( cum ai spus si tu o asemenea trauma nu poate dispărea efectiv, nu o poti depasi pana la capat ca si cand nu ar fi existat). Multumesc pentru recenzii, sunt frumoase si incita.