iubire amară

ce am citit în vacanță

Dacă tot m-am dus în Italia, mi-am luat și o carte care să-mi vorbească despre Italia: Iubire amară a Elenei Ferrante. Pe misterioasa autoare italiancă o descopeream exact anul trecut pe vremea asta, într-o vacanță în Grecia, cu Tetralogia napolitană, pe care am citit-o pe nerăsuflate. (Am scris despre ea aici.) Iubire amară, cartea ei de debut, explorează aceleași obsesii literare ale Elenei Ferrante: relația de ură-dragoste dintre mamă și fiică, decadentul Napoli, violența domestică, gelozia, destinul femeii italience în anii de după război. Însă, spre deosebire de Tetralogie, Iubire amară îți dă senzația unei povești aproape polițiste, încărcată cu un mister dens, pe care vrei să-l descoperi neapărat. Amalia, mama Deliei, personajul feminin central al romanului, moare înecată, iar fata se întoarce în Napoli, orașul copilăriei ei și al camorei, la înmormîntare. Napoli, de unde fugise cu disperarea celui care vrea să-și uite trecutul. În mod straniu, îngropîndu-și mama, dezgroapă trecutul refulat, amintirile reprimate, și pleacă pe urma lor instinctiv, ca să își înțeleagă destinul. Delia este o femeie ca multe dintre noi: încercînd cu toate puterile să nu devină mama ei, sfîrșește prin a-i semăna înspăimîntător. Eram într-atît de hotărâtă să fiu diferită de ea, încît pierdeam, unul [...]