Moș Nicolae,

30

Sunt tot eu, aia care nu vrea niciodată nimic. M-am prins că ăsta e secretul, altfel de ce să fi primit atîtea? La mine nu e cere și ți se va da, e fix invers, nu cere nimic și vei primi totul. Așa m-am născut eu, strîmb, pe lume.

Bătrîne, carevasăzică mie să nu îmi aduci nimic. Oricum nu am ghetuțe noi ca sa ți le pun în geam nici anul ăsta. Am avut unele superbe, verzi, dar un calorifer încins de fontă din trenul care mă ducea la aeroport le-a topit talpa. Nu sunt supărată, să știi, dar nu le pun în geam că nu se face, așa cu talpa varză. Și nici cuminte-cuminte nu am fost. Am făcut iar tot felu’ de prostii. M-am tăvalit pe jos, m-am dat cu curu’ de pămînt și cu capu’ de grinda ’a de sus. Asta ca să știi, să nu avem vorbe că umblu cu fofîrlica.

Moșule, stau în pijamalele astea noi pe care mi le-ai adus deja (mersi, apropo, știi că mă dau în vînt după pijamale și lenjerii), și în care mi se pare că sunt domestic-sexy așa, chiar dacă nu are cine vedea, beau vin roșu din pahar cu picior și mă conversez cu tine că știu că ești mișto și mă asculți. Cu frac-tu, Moș Gerilă, nu discut, știe el perfect de ce, nesimțitul. Când vorbesc cu tine, însă, e ca și cum aș vorbi și cu Doamne-Doamne și cu Sfîntul Petru și cu toată lumea bună de acolo de sus. High-life la propriu, nu rahat.

Bătrîne, nu-ți cer nimic că mi se pare mie în capul meu, așa, că am deja totul. Sunt recunoscătoare și mulțumesc zilnic pentru că bigudiurile sunt sănătoase și extraordinar de mișto. Deștepte și frumoase și înăuntru și afară, de stau așa ca proasta și mă gîndesc dacă am vreun merit și ce am făcut să mă trezesc cu doi copii atît de faini. Și iubitori. Și sensibili, cu toată țăcăneala asta de adolescență prin care trec. Sigur nu e vina mea. Sau meritul meu.

 

Mulțumesc pentru ultimii doi dintre anii ăștia. Cei mai ani din viața mea. Nu cred că meritam atîtea lucruri frumoase să mi se întîmple. Mie! Deși știu că mie ar trebui să îmi mulțumesc cumva. După toți anii ăia în care am scris așa, ca tîmpită, într-un folder de mail pe care dacă crăpam nici dracu nu îl găsea, am zis ca găina fie ce-o fi și m-am aruncat. Îniante de asta mă și vedeam moartă întinsă pe catafalc, superbă și tragică și toată lumea plîngea și jelea marea pierdere și apoi cineva zicea: ia să verificăm prin mail-urile răposatei! Și găseau textele mele și cădeau pe spate că ce frumos scria decedata și mă publicau postum și eram așa, o Kennedy Toole, moartă și celebră și premiată și schimbam eu destinele oamenilor dar fără să știu. Bine, ar mai fi fost o problemă, folderele erau în mail și mail-ul parolat bine… O vită, aia! Bine că m-am aruncat. Uite și tu, toți oamenii ăștia care citesc prostiile pe care le scriu eu. Zilnic, tot mai mulți. Oameni pe care eu îi admir, mulți dintre ei. Oaica-cioaica! Păi sunt șmecheră! Și vie! Nu stai de vorbă cu fitecine, Moșule! Păi fac eu ceva pe toate premiile postume și toate cărțile publicate după ce m-aș fi făcut oale și ulcele, dau șase premii Pullitzer închipuite pe trei vorbe din suflet venite acum, cînd le pot procesa. Mi-e milă de mor de Toole ăla pe care l-au refuzat toate editurile și s-a sinucis ca prostul crezînd că scrie prost. Și de toți artiștii ca el. Mi se rupe sufletul și alta nu.

Moșule, să mor io dacă știu cum de mi se întîmplă asta și ce rahat am făcut să merit toate astea. Băi Moșule, sunt fericită! Mi-e cald pe interior. Nu, nu de la vin, deși ajută și ăsta. Mi-a așa de cald că nici iarna asta nu mă strînge deloc. Îmi vine să ies pe străzi și să strig ce bine mi-e cu mine și asta e ceva foarte nou, eu nu am fost niciodată bine cu mine. Fix azi e cea mai mișto zi din viața mea. Acum. Și sunt întreagă suficient la cap cât să îmi dau seama de asta. Că cea mai mișto zi din viața mea nu o să fie dacă și cînd o să public încă o carte, nici atunci cînd am publicat-o pe prima, nici dacă sau cînd o să câștig premiul Pulitzer, nici acum 6 ani cînd mi-a zis bărbatul nesăbuit, deodată, că mă iubește și eu m-am înecat cu mîncarea și am simțit că o să leșin. Ci acum și eu știu asta celular, cu tot capul și ființa mea, pînă în vintre. Acum sunt ce-mi doream să fiu când eram mică. Împăcată. Asumată. Egală cu mine însămi. Echilibrată fără nicio sforțare. Moșule, sunt ce voiam să mă fac când aș fi ajuns mare. Acum sunt mare și am ajuns eu. Îmi strîng din urmă toate bubele și mucegaiurile și noroaiele și le sărut pe creștet și le mulțumesc, chiar dacă încă mi se strînge stomacul. Să fim serioși, nimeni nu primește mai mult decât poate duce, iar eu i-am strigat mereu vieții privind-o în ochi disprețuitor – atît?! asta e tot ce poți? gimme some more!

Mikulas baci, viața e greu și frumos, dar mai întîi greu, și acum la mine a trecut ce era greu greu și e tare frumos. Frumos de te poți sminti dacă nu știi să îți ții boii acasă. Iote-mă cu hățu-n mâini, ce bine îmi șade.

Așa că pe mine poți să mă sari din schemă fără remușcări. Du-le ălora cărora încă li-i greu. Și fii vigilent, că mulți nu arată. Vezi că ăia pe care îi doare cel mai tare, ăia cărora le e cel mai greu disimulează cel mai bine. Tu uită-te bine, nu te lăsa prostit. Dacă nu îți ajunge ce ai, mai ia de la mine. Sunt generoasă când sunt fericită și mă mulțumesc, oricum, cu puțin.

Articolul anterioro cafenea în zori
Articolul următorCimitirul
Click-ul pe care îl dați e fierăstrăul cu care faceți sternotomia mea. Îmi deschideți pieptul și umblați pe dinăuntru prin mine. Umblați ușor, rogu-vă, că mă doare. Nu atingeți, nu zgămîiați, nu etichetați. Nu parcați pe aortă, nu scuipați. Nu vă urcați încălțați cu cizmele pline de noroi. Mulțumesc.
Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

30 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Minno
Minno
4 decembrie 2013 18:35

Doamne, frumoasa mai esti, interior si exterior! Te-am descoperit in urma cu cateva luni iar de atunci nu trece zi fara sa intru pe blogul tau. Imi dai putere si ma inspiri iar pentru asta iti multumesc! Numai bine!

Sorina
Sorina
4 decembrie 2013 19:21

am traversat o zi proasta si trebuie sa recunosc ca postarea asta m-a binedispus. saru`mana!

georgeta
georgeta
5 decembrie 2013 22:07

Multumesc

ioana
ioana
5 decembrie 2013 22:56

Foarte frumoase si calde simtaminte – exprimate si mai frumos…
Pe blogul acesta gasesc reflexia unui univers de ganduri, gesturi, sentimente normale (adica asa cum ar trebui el, universul, sa fie ca la carte – cel putin in cartea mea :)).
Sa-ti traisca fetele si sa te bucuri multi ani de ele, la fel de mult ca acum. Sarbatori fericite!

zmeogen
5 decembrie 2013 23:02

din vazduh, c-acolo shade, moshu sta-ntr-un cot si rage! nimic vrei , nimic ia-n dar, kurtosh-kolach cu mustar.
… tu chiar ne descretisi fruntile, bre! te pup, ca asta nu poti sa o faci singur/ singura!

Mihaela
Mihaela
21 decembrie 2013 22:53

Măi fată,draga mea fată,mi te-ai lipit de suflet!

Elena
Elena
14 martie 2014 10:47

ce femeie faina esti! felicitari! sunt bucuroasa sa descopar ca mai sunt nebuni frumosi pe lume.

si eu am foldere pe mail, unde strang diverse, inclusiv mailuri pe care mi le scriu singura 🙂
plus un blog la secret, doar o prietena are acces sa vada ce mai scot din mine 🙂

radu
radu
3 decembrie 2014 12:10

Felicitari ,generoasa trufasa si talentata.
Mosule sa ai grija de ea.

Amalia
Amalia
3 decembrie 2014 13:07

Eu ascultam https://www.youtube.com/watch?v=pMn4RoYn__Q&index=1&list=RDpMn4RoYn__Q si …apare scrisoarea ta, citesc si plang, sinceritatea scrisului tau ajunge si la sfinti, sunt sigura, asa cum sunt sigura ca generozitatea te face si ne face, de fapt, fericiti . Eu, cea care umbla pe aici in varful picioarelor am inteles si am simtit asta, si o sa-l rog pe Bunul Mos sa ramai fericita si generoasa, generoasa si fericita…pentru ca lucrurile minunate, sincere si luminoase le luam si le amestecam, cu pricepere sau stangaci, ca sa ne facem viata frumoasa unii altora, asta e cadoul suprem, iti multumesc, Petronela .

Corina
Corina
3 decembrie 2014 13:27

Da, asa este. „… ăia pe care îi doare cel mai tare, ăia cărora le e cel mai greu disimulează cel mai bine.”

cat
cat
3 decembrie 2014 13:57

Mosule, eu zic asa: adu rogu-te in dar tuturor femeilor trecute de treij’de ani ce ai adus pana amu’ Petronelei, adica acest sublim „nimic” ce inseamna liniste sufleteasca, pace interioara, familie sanatoasa; sa se impace cu sine toate femeile de pe fața asta buboasa a pamintului; sa ajunga fiecare sa spuna ca traieste asa cum vrea sa traiasca!
Cu multumiri si urari de numai bine, Catalina, cititoare devotata

Narcisa - Maria
3 decembrie 2014 15:01

Te-am găsit pentru că te căutam. Și de atunci revin mereu la tine. Și am cumpărat și cărțile să-mi țină de urât când nu scrii într-o zi sau când nu pot veni eu să te vizitez în casa blogului tău.

Chris
Chris
3 decembrie 2014 15:40

Frumos! O curiozitate, de ce le spui fetelor „bigudiuri’? Vreau sa spun ca sunt interesata de povestea termenului.

Sorin
Sorin
3 decembrie 2014 23:22

Minunat! Multumesc! … Asa cum spuneam: senzatie! DE senzatie!

Ana-Maria
Ana-Maria
4 decembrie 2014 14:11

Te admir din tot sufletul! Într-o zi vreau să fiu și eu ca tine. Am renunțat la scris , deși de pe la 12 ani îmi tot ascund jurnalele pe unde apuc de teamă să nu le găsească careva. Am renunțat o vreme, fiind conștientă că mai am multe de învățat. Dar știu că nu-i imposibil să-mi pot duce pînă la capăt visele.
De la tine am învățat asta. Sînt în continuă goană după modele în viață, tu ești unul dintre ele. Îți mulțumesc din suflet.

sorina
sorina
5 decembrie 2014 11:24

Ești un om minunat. ..nu mi ar ajunge toate cuvintele din vocabular să te pot descrie. ….te. citesc de puțin timp, și Îți mulțumesc. ….mă simt Alive. ..de câte ori deschid catrea ta sau intru pe blog ul tău. ..

Irina Maftei
Irina Maftei
6 decembrie 2014 16:15

Draga mea!Te-am descoperit din intimplare si mi-ai placut la nebunie! Acum poti ajunge o alta tara pe lista ta-Germania!Cred ca voi citi tot ce vei scrie!!Reusesti sa descrii in cuvinte simple, lucruri atit de complicate pe care viata ni le pune inainte. Iti urez toate cele bune si sper ca vei scrie mereu cite ceva ptr noi.pupici

Ileana
Ileana
5 decembrie 2015 12:04

Buna Petronela ! „Sunt pe urmele tale !” Te citsc si imi face bine ! Cu drag !

Cristina
Cristina
5 decembrie 2016 13:33

Trimite-l si la mine pe Mosu; pe mine inca ma doare;eu abia de curand am reusit sa fug din ”barlogul” cuiva care ani la rand m-a asigurat ca..nu, nu exista monstri, omul hau, cum spui tu. Esti dovada vie ca se poate; ”ce bine ca esti” si ca scrii

O admiratoare
O admiratoare
24 februarie 2018 19:15

fericita draga! ma bucur grozav pentru tine. esti minunata.

Olimpia
Olimpia
6 decembrie 2018 08:49

Eu nu-s bine -bine, dar dau si eu. Foarte tare, zici ca ai fost puțin prin capul si sufletul meu si de acolo scrii… mai haide, ca măcar așa aude lumea ce as vrea sa zic si nu știu cum. Sărbători frumoase sa ai si tu si bigudiurile!

elena
elena
6 decembrie 2018 09:23

Esti minunata fata draga! intamplator am intrat aici dar…..cum nimic in viata nu este intamplator m-am recreat cu lectura ta si nu pot decat sa te felicit pentru ca n-e inspiri! Zii cu farmec sa ai!

Constanta
Constanta
6 decembrie 2018 11:40

Mișto le mai scrii, mai fata draga! Exact ca- n viata! Dar cel mai minunat lucru care răzbate este multumirea cu tine. Si sigur, ai de ce, si generozitatea! Marele secret al tuturor bunelor ce ți se pot întâmpla in viata!
Acest text, a fost primul ce l-am citit de Sfântul Nicolae, la 1:10 a.m.si pot spune ca a fost cel mai frumos cadou ce l-am primit !