disonanțe

1

am visat toată noaptea că dansez. mai întîi tango, apoi vals, cu pași largi și ușori. valsam așa cum valsez cînd valsez. cu inima coborîtă în picioare, cu ținuta dreaptă, amplu, în jurul podelei de dans. cu cine valsam, nu știu. mi-au rămas la trezire doar imposibila ușurătate a membrelor, sufletul-fulg și revărsarea de amine din creier.

apoi ascultam edith piaf în mașină, cu branula mea învelită în eșarfa frumoasă de mătase de la tine, era foarte cald și pe cer se adunau norii nimbus, îi înghițeau pe cumulus, mă uitam cum îi devorează, o turmă de lamantini de o tonă fiecare sau mai bine o turmă de elefanți gri și furioși ce alergau pe cer o turmă mai mare de urși albi și pufoși. și asta nu mă deranja deloc, eu neofita în ale nefologiei, îi priveam și denumeam și eram în sinea mea recunoscătoare

apoi a sunat telefonul și am auzit vocea gîtuită a dirigintei, veniți că fiica dvs a leșinat la ora de chimie și goana din trafic și ea întinsă pe jos cu masca de oxigen la gură și ochii întredeschiși, scuturată de frisoane și frica, sunetul ambulanței, nino-nino, în timp ce înăuntru ea respira bine de-acum și mă ținea strîns de mână iar timpul trecea invers

apoi am ieșit din spital și tu erai acolo, cu figura ta frumoasă și sălbatic-blondă de celt sau poate gepid, și în drum spre casă ningea, dar cu flori albe, cu petale imaculate de măr și cireș și zarzăr care se roteau duse de vînt, acopereau șoseaua, dansau, valsau aidoma mie în visul eteric de azi-noapte. și îmi dăduseră lacrimile iar, Dumnezeule, e nedrept, atîta frumusețe și atîta durere.

Articolul anteriorclick
Articolul următormicul golf
Click-ul pe care îl dați e fierăstrăul cu care faceți sternotomia mea. Îmi deschideți pieptul și umblați pe dinăuntru prin mine. Umblați ușor, rogu-vă, că mă doare. Nu atingeți, nu zgămîiați, nu etichetați. Nu parcați pe aortă, nu scuipați. Nu vă urcați încălțați cu cizmele pline de noroi. Mulțumesc.

1
Lasă un mesaj

avatar
1 Discuții
0 Răspunsuri la discuții
0 Urmăritori
 
Comentariul cu cele mai multe reacții
Cele mai fierbinți discuții

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Abonează-te  
cele mai noi cele mai vechi cu cele mai multe voturi
Notificare pentru
O admiratoare
Utilizator
O admiratoare

nu stiu ce tocmai am citit, dar e frumos rau