de ce NU merg la referendum

32

Am zis că aștept să mă întorc din vacanță să scriu despre asta, însă cumva mi se tot învîrtește în cap, așa că scriu acum, să mă eliberez.

Sunt oameni care cred că trebuie să ieșim la vot la referendum ca să votăm invers decît homofobii, convinși fiind că va exista și o întrebare de genul: sunteți de acord ca și persoanele care au altă orientare sexuală (apropo, aici, în Italia unde mă aflu vremelnic, am auzit la radio la un concurs cum oamenii erau întrebați ce vîrstă, sex și orientare sexuală au ca și cum ar fi cel mai firesc lucru din lume) să aibă dreptul de a se căsători civil? Ei bine, nu va exista o astfel de întrebare, referendumul este organizat în urma demersului CpF care încearcă să introducă în constituție taman opusul, de spaimă că ne vom occidentaliza vreodată atît de tare încît vom ajunge să le permitem acestor oameni să se căsătorească civil. Un demers perfect inutil, căci actuala legislație deja specifică foarte clar cine se poate căsători: un bărbat și o femeie. Așadar, dacă ieșim la vot, ieșim doar să răspundem la întrebările puse de Cpf, inutile, homofobe, imorale și false, nu la cea care ar trebui pusă cu adevărat.

Ca să fie validat acest referendum, este nevoie ca peste 5 milioane de oameni să iasă la vot. Personal, nu cred că se vor deranja 5 milioane de români pe 7 octombrie să se ducă la urne. La parlamentarele din decembrie 2016 au ieșit vreo 7 milioane, însă acolo au votat și cei din bula noastră, și diaspora. Deocamdată nu se știe dacă și cei din diaspora vor participa la referendum. Din calculele mele, cvorumul va fi întrunit și referendumul validat doar dacă noi, cei care gîndim altfel, vom ieși să votăm. Practic, și dacă votăm invers decît ei, tot vom ajuta la validarea acestui referendum anti-european și anti-oameni. De asta e important să stăm acasă. S-a spus că trebuie să ieșim, că așa e civic. Eu zic că e imoral să ieși să validezi această aruncare pe geam de zeci de milioane de euro care încearcă doar să reîngrădească, să pună încă un zid inutil, unor oameni care nu au altă vină decît că s-au născut altfel.

Din punctul meu de vedere acest referendum este, în primul rînd, imoral, fiindcă ne aduce înapoi la aceeași greșeală istorică și morală pe care omenirea a tot făcut-o: să decidă niște oameni (needucați, speriați și manipulați tocmai din cauza ignoranței lor) asupra a ce drepturi pot avea sau nu alți oameni care sunt altfel decît ei. S-a întîmplat cu negrii, cu femeile, cu evreii, iar generațiile de azi, cele educate, duc povara acestor greșeli transformate chiar și în genocid și traume imposibil de șters. Personal, sunt convinsă că pe măsură ce oamenii se vor educa tot mai mult, discriminarea sexuală va deveni la fel de blamabilă precum cea rasială sau de gen, de exemplu. Că va fi ilegal peste o vreme să discriminezi oamenii din cauza felului în care s-au născut din punct de vedere sexual. Să nu uităm că oamenii au crezut de-a lungul timpului tot felul de bazaconii, pe baza cărora au transformat alți oameni în sclavi, în vînat, în suboameni.

Sexul și orientarea sexuală sunt unul dintre cele mai vulnerabile și psihanalizabile subiecte, nu e de mirare că ne sperie și stîrnesc astfel de reacții. Vor mai trece multe generații pînă oamenii vor vedea în sex firescul care este, iar asta se va întîmpla numai dacă investim în educația noastră și a copiilor noștri.

Și aici apare unul dintre argumentele cele mai vînturate în spațiul public de către părinți mai mult sau mai puțin bigoți, mai mult sau mai puțin speriați de propria sexualitate: să ne ferim copiii de poluare mintală, să le dăm o educație sănătoasă, ferită de această anomalie care este homosexualitatea. E în joc viitorul copiilor noștri!

Aceștia sunt, de obicei, părinții-struț care nu își cunosc deloc copiii și nici măcar nu vor să îi cunoască. Copii care petrec trei sferturi din timp la școală și afterschool, la cursuri de dans, balet, karate, înot, baschet, engleză, germană și așa mai departe, și pe care părinții îi văd seara doar ca să îi întrebe ce au învățat la școală, nu și cum se simt, ce cred, cum sunt cu adevărat. Copiii cărora nu li se spune nimic despre sex, nu sunt educați despre corpul lor, despre boli, despre riscuri sau igiena intimă. Și care caută să afle ceea ce nu știu din alte surse, improprii și cu adevărat poluante.

Ca mamă de copii mari, mi s-au perindat prin casă și suflet zeci de copii și de adolescenți, care au găsit de multe ori în mine prietena și confesorul pe care nu le aveau acasă. Am prins băieți de 8 ani, la ziua fie-mii, uitîndu-se la filme porno, fiindcă erau curioși, așa cum sunt toți copiii. Părinții lor nu vorbiseră cu ei, așa că au accesat și ei ce sursă au avut la îndemînă. Aceiași părinți sunt cei care azi se bat cu cărămida în piept că vor să îi protejeze de poluare mintală, habarniști cum sunt în privința propriilor odrasle. Mai tîrziu, am stat de vorbă cu mulți adolescenți și am pătruns în lumea lor așa cum este ea cu adevărat, nu simulată pentru niște părinți de care se tem. Sexualitatea lor e fluidă, ei nu se tem de homosexualitate, mulți sunt încă confuzi din punct de vedere al orientării lor, experimentează, se ascund, suferă, sunt copleșiți de rușine și vinovăție, totul fără știința părinților lor. Multe relații homosexuale se desfășoară pe furiș sub ochii părinților creduli – cea mai bună prietenă e de multe ori iubita fiicei, cel mai bun prieten care rămîne peste noapte e iubitul fiului, toată lumea se preface și închide ochii, fiindcă părinții se protejează, nu vor să afle adevărul despre copiii lor. Iar asta pentru că ei înșiși nu sunt în regulă cu subiectul sex, ei înșiși sunt copleșiți de spaime, vinovăție și rușine. Așa că preferă să se ducă la vot, închizînd ochii la adevăr, exact așa cum procedează struțul.

Am auzit de nenumărate ori la ședințe sau discuții părinți care se lăudau că ai lor copii așa și pe dincolo, iar eu știam adevărul și cît de mult suferă copiii lor și simțeam că mi se rupe inima pentru ei, că au asemenea părinți complet desprinși de realitate și deloc curioși cine sunt în mod real propriile odrasle. De asta, cînd aud părinți care se bat cu cărămida în piept că se duc la vot să le asigure educație sănătoasă copiilor, simt durere pentru copiii aceia, fiindcă eu cunosc lumea lor îndeaproape.

Un alt argument este acela că homosexualitatea e o boală, poate chiar contagioasă, ba fizică, ba psihică. Este adevărat că a fost o vreme cînd era indexată de psihiatri la boli psihice, dar la fel de bine a fost o vreme cînd oamenii credeau că soarele se învîrte în jurul pămîntului și că este plat. Neștiința și convingerile limitative au făcut ca enorm de mulți oameni să sufere, să fie uciși, să fie discriminați; te-ai aștepta ca în plină revoluție științifică oamenii să aibă măcar curiozitatea să afle ce se află în spatele lucrurilor care sunt diferite, nu să facă același lucru pe care îl fac dintotdeauna, să încerce să suprime ceea ce nu cunosc. În momentul de față există suficiente dovezi medicale care să ateste faptul că homosexualitatea nu este nici alegere, nici boală, ci o condiție cu care te naști, care este influențată de mulți factori, și care este răspîndită în aceeași măsură în natură, la plante și animale. Chiar dacă este diferită, este naturală. Iată aici un articol foarte bun și documentat pe această temă. Vă rog să îl citiți.

Din punct de vedere social, homosexualii sunt oameni care au aceleași obligații ca noi, plătesc aceleași taxe, trăiesc în aceleași condiții, e nefiresc să nu aibă aceleași drepturi. Ce zic eu nefiresc, e abuziv chiar. Mulți dintre ei mimează căsătorii fericite, mimează heterosexualitatea, mulți dintre ei nu au curaj față de ei înșiși să recunoască cine sunt cu adevărat. Mi-aș dori să trăiesc într-o lume în care oamenii să poată fi cine sunt, fără să simtă vecinul nevoia să decidă în numele lui cum ar trebui să își trăiască viața.

Apoi întreagă ideea de a defini familia tradițională ca mamă+tată este absurdă în 2018. Familia există, o poate spune orice jurist, și în afara căsătoriei civile. Doi oameni care nu s-au căsătorit și au copii formează o familie. Familie formează și părinții singuri. Familie este și mama plus bunica plus copiii rezultați în urma unei relații din care tatăl a plecat, iar din astea vedem pretutindeni.

E interesant de urmărit, din punct de vedere psihologic și sociologic, cum acești oameni care susțin familia tradițională nu sunt deranjați de toate abuzurile care au loc în societatea românească asupra lor și copiilor lor, însă sar degrabă la inițiativa unei organizații care este poziționată împotriva femeii, vaccinurilor, animalelor și minorităților sexuale.

La fel de interesant și de văzut este ce înseamnă tradițional în familia românească: abuzul, bătaia, poziționarea femeii pe o treaptă inferioară, lipsa educației sexuale, iar toate astea se traduc în cifre înfiorătoare în ceea ce privește violența domestică, atît asupra femeii cît și asupra copiilor, numărului uriaș de minore însărcinate și copiilor abandonați. Suntem pe locul întîi în Europa în aceste topuri rușinoase care reflectă exact nivelul educației românului de rînd.

Am strîns cîteva ziceri românești tradiționale, din popor, care sunt în perfectă concordanță cu aceste cifre:

Femeia trebuie bătută în gură, precum coasa.

Femeia nebătută e ca oala nefrecată/iarba netăiată/casa nemăturată/calul nestrunit/moara neferecată.

Femeia trebuie bătută, las că știe ea de ce.

Bătaia e ruptă din rai.

Unde dă mama/tata/bunica/bunicul crește.

Mănînci pînă îți bați copiii/nevasta.

Vorba lungă, ochiul vînăt. (cu referire la femeie)

Eu te-am făcut, eu te omor.

Cearta fără bătaie e ca nunta fără lăutari.

Dacă nu a fost bătut la timp…

Bați la nevastă/la copii ca la fasole.

Să-ți urci copiii în pod și să le iei scara.

Mila de la bărbat, ca umbra de la rahat.

Rău cu rău, dar mai rău fără rău.

Și ceasul întors stă, de aia trebuie femeia bătută regulat.

Femeia bună nu are nici ochi, nici urechi.

Ce au mîncat copiii? Apă, paie și bătaie.

Bărbatul dacă își bate nevasta își scarpină coasta.

Și multe, multe altele. Găsiți aici, pe pagina mea de facebook, mai multe astfel de zicături.

Din toate aceste motive și celelalte care deja s-au zis nu voi merge să votez. Și cred că ar trebui să stăm acasă și să boicotăm acest referendum, pentru binele copiilor noștri, care poate vor avea o șansă să crească într-o lume tolerantă, educată, deschisă la minte.

Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

32 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Victor66
Victor66
14 septembrie 2018 14:07

Sunt de acord in mare parte, doar ca discriminarea contra gaylor este condamnabila, chiar si in Romania manifestarile homofobe publice sunt pedepsibile cu dosar penal si amenda sau inchisoare. In alte tari, asa mare putere are aceasta minoritate, incat da ora exacta societatii, dicteaza companiilor pe cine sa angajeze, aproba sau cenzureaza un film, taraste oamenii prin procese si tribunale, etc. Si in tot acest timp fac pe victimele.

Sanda
14 septembrie 2018 14:14

Referendumul de pe 7 octombrie, care ne costă 43 de milioane de euro, nu este pentru familie, este o invitație la ură și o încălcare a drepturilor omului. Este o imensă ipocrizie, una menită să atragă atenția de la legea amnistiei, pe care Dragnea și ceilalți mafioți plănuiesc să o dea în liniște. E nevoie de 5,6 milioane de români cu drept de vot pentru ca acest referendum să fie considerat valid. O prezență la vot sub această cifră va însemna o înfrângere pentru Liviu Dragnea și mafioții care au pus stăpânire pe țară. Eu NU voi participa la referendumul… Citește mai mult

O admiratoare.
O admiratoare.
14 septembrie 2018 14:24

Bine punctat! Subscriu.

Alexandru
Alexandru
14 septembrie 2018 16:43

Tu ești psiholog, medic sau eu mai știu ce eminență să afirmi cu atâta încredere niște lucruri atât de cintroversate? În primul rând ăștia nu se nasc altfel, ci devin pe parcurs. Iat dacă ție îți convine ce vezi la acele parade gay, nu ai decât, eu unul, ca mulți alții nu vreau să mă „occidentalizez” atât de mult.

C
C
15 septembrie 2018 14:30
Reply to  Alexandru

Alexandru, lucrurile nu sunt controversate, ci foarte clare, demonstrate. Probabil a fost un efort prea mare sa citesti articolul cu mai multe informatii, recomandat aici. Daca asa de mult te intereseaza apelul la „autoritate”, uite eu sunt medic si sunt de acord cu tot ce a scris aici autoarea. Care e problema ta, de fapt, intreaba-te? Si pe mine ma deranjeaza multe tipuri de parade, dar uite ca nu am impresia ca am vreun drept sa le interzic. Acum, te rog sa ne explici tu, Alexandru, care sunt argumentele tale pentru care sustii: „nu se nasc altfel, ci devin pe… Citește mai mult

Mihaela
Mihaela
19 septembrie 2018 22:09
Reply to  Alexandru

Si tu de unde stii asa de bine?? Stii ca homosexualitatea e in ADN…la fel ca a fi blond sau brunet? Tu nu esti in pericol, stai fara grija dar sa imi spui si mie ce te doare asa tare ca un barbat vrea ca relatia lui cu un barbat sa fie recunoscuta de stat…cam cum vrei si tu, pentru tine. Si ei sunt la fel de cetateni ca si noi atata doar ca mie nu imi pasa ce face altul in pat…tie da.

Mihaela
Mihaela
19 septembrie 2018 22:11
Reply to  Alexandru

Si ei sunt medic. Si inca o intrebare: daca devin pe parcurs poate se si vindeca. Ce zici? Argumente, ceva? Sau pura si cinstita homofobie…

Tweety
Tweety
14 septembrie 2018 17:21

Chiar astazi discutam cu colegii de munca despre acest oribil referendum. Si nu stiam daca e bine sa votam impotriva sau sa stam acasa. Articolul tau mi-a lamurit dilema. Multumesc.

Emma
Emma
14 septembrie 2018 18:38

Mi se pare ca toti cei care apara drepturile homosexualilor ii pozeaza NUMAI ca pe niste victime, niciodata ca pe niste persoane care si ele abuzeaza (sa ne uitam la pedofili,etc), la ratele mari de sinucideri in randul lor (si ciudat, ratele de sinucideri sunt la fel de mari si in tarile unde sunt cei mai privilegiati). In schimb, cu totii portretizati “familia traditionala” ca pe un loc sumbru unde toata ziua femeile sunt batute de soti, copiii abuzati s.a.m.d. cand de fapt nu e asa! Sunt familii in care exista abuz si da, ar trebui legi pentru asta! Dar… Citește mai mult

C
C
15 septembrie 2018 14:35
Reply to  Emma

Emma, care e legatura cu pedofilii? Serios te intreb, ca o persoana care incearca sa faca o schimbare intr-un domeniu mult mai important decat cel al referendumului, anume prevenirea abuzului sexual infantil. Deci, te rog, spune-mi, ce legatura au pedofilii aici? Iti pot oferi surse de informatie cu sute de studii despre victimele abuzului sexual infantil si vei observa ca gresesti teribil cu aceasta referinta. In rest, mesajul tau e plin de date aproximative si opinii ridicate la rang de certitudine, dar nu ma bag acolo. Te intreb clar: care e legatura cu pedofilii? Si de ce de pedofili se… Citește mai mult

V66
V66
14 septembrie 2018 20:02

Mi-a fost sters raspunsul? De ce? Numai cei care sunt de acord au voie sa spuna ceva?

Andrei
Andrei
14 septembrie 2018 21:43

In primul rand NU FAMILIA se redefineste, ci CASATORIA care sa fie intre UN BARBAT SI O FEMEIE. Familia ramane cum ai zis si tu, bunici si nepoti, un parinte cu copii, etc. Se vrea transcrierea din Codul civil in Constitutie a dreptului la Casatorie. Codul civil poate sa-l modifice din pix oricine din Guvern, dar Constitutia NU. Nu am treaba cu nimeni, dar minoritatea(homosexualii) nu poate dicta majoritatii (restul populatiei). De educatia sexuala trebuie sa se ocupe Ministerul Educatiei prin scoli. Pentru asta voi merge la vot.

teo
teo
19 septembrie 2018 17:31
Reply to  Andrei

F corect!!! Bravo logica! (in sfirsit cineva!)

Gianina
Gianina
15 septembrie 2018 09:17

Petronela Rotar -bine punctat. Toleranta, compasiunea, acceptarea, bunul simt ,iubirea de sine si iubirea aproapelui e ceea ce ar trebui sa promoveze biserica.Oare cand vom inceta sa credem ca stim ce e mai bine pentru ceilalți Cand ne vom uita mai mult la noi si mai putin in curtea vecinului? Cand vom inceta sa punem etichete si sa trasam directii in viata de asa da si asa nu?Oare uitam ca suntem diferiți si unici si ce e bine pentru tine nu e neapărat bine si pentru mine?De ce simțim sa spunem altuia cum e bine pentru el sa traiasca ?Cu… Citește mai mult

GMT
GMT
15 septembrie 2018 09:36

Familia e una, casatoria e alta. Italia NU a legalizat casatoriile homosexuale, nici vorba! Dimpotriva, marea parte a populatiei este impotriva. De Biserica catolica nu mai zic. Italia permite parteneriatul civil- unione civile. E lege recenta ca tu homosexual sa te prezinti in primarie si sa zici da unui homosexual dar NU da casatoriei, este interzisa aici. Violenta in familie nu are legatura nici cu familia si nici cu casatoria ci cu sufletul si cu mintea omului. Exista divort, exista legi, exista metode de rezolvat asa ceva. Eu m-as duce la referendum si as alege ce cred , nu as… Citește mai mult

Andreea R.
Andreea R.
8 octombrie 2018 23:20
Reply to  GMT

E tardiv răspunsul meu, dar poate te întorci să citesti: Italia e un stat federal și în multe regiuni, mai ales în nord, casatoria între persoane de același sex ESTE legală. Si știu foarte sigur pentru că acum 2 luni am fost la nunta unui prieten, care s-a căsătorit cu partenerul lui, cu care este împreună de 16 ani. Căsătoria a fost oficiată de primarul orașului în care locuiesc. Și nu, nu a ars în flăcările iadului și mai și vine papa in vizită din când în când. Și când vine, îi binecuvântează și pe homosexuali. Numai bine!

Sorina
Sorina
15 septembrie 2018 12:42

Abuzul fizic și emotional din familia tradiționala nu este nici un argument și nici un contraargument pentru acest referendum.
Și nu, nu merg la acest referendum.

Giani Weird
Giani Weird
15 septembrie 2018 15:22

Buna ideea,nu m-am gândit.Eu as vota că fiecare om sa fie liber de a fi el însuși

Victor66
Victor66
17 septembrie 2018 07:37
Reply to  Giani Weird

Chiar daca acel om e canibal?

Iasmina
Iasmina
15 septembrie 2018 21:07

Fiecare va face după cum îi dictează conștiința!Homosexualitatea este din punctul meu de vedere o devianță sexuală! Un mare DA ptr referendum și ptr normalitate!

Mihaela
Mihaela
19 septembrie 2018 22:17
Reply to  Iasmina

Deci drepturi egale pentru cetateni nu e normalitate pt tine. Eu as fi curioasa daca toti cei care voteaza DA ce ar face sa aiba un copil homosexual? Sau transgender. Ca in fond si ei se nasc din familii traditionale si heterosexuale. Culmea ironiei…

Ana
Ana
15 septembrie 2018 21:11

Opiniile noastre conteaza mai mult aici, referendumul e o gluma, eu cred ca nu se doreste decat o deturnare a unei parti din aceasta suma uriasa catre fondurile partidului, ca maine poimaine vine campania electorala. Subiectul naste atatea curente, oamenii reactioneaza emotional si se obtin rezultate. Eu spun nu acestui referendum.

Paraschiv Madalin
Paraschiv Madalin
16 septembrie 2018 19:05

Nu ma mai mira nimic . Nici macar cand o sa scrii un articol pro pedofili ,ca doar e la moda peste tot in afara României.
Dacă nu suntem si nu gândim la fel ca si occidentul,atunci avem o problemă.

Alina
Alina
17 septembrie 2018 23:30

Care este legătura între pedofilie și homosexualitate? Cine susține pedofilia in tarile civilizate? Când vorbim de homosexuali vorbim de doi adulți responsabili și conștienți, la fel că în cazul unui cuplu heterosexual. Și oamenii ăștia ar trebui să aibă și ei drepturile pe care le avem noi, norocoșii care ne-am născut hetero. Că pentru ei sigur cel mai mare ghinion a fost sa se nască aici și nu în altă parte a Europei, mai ancorată în realitate și nu în frici și cutume

Victor66
Victor66
18 septembrie 2018 10:23

Gert Hekma sustine pedofilia in Nordvegia si nu e un oarecine, este profesor de Academie cu studii in sexologie si istoria sexualitatii. Asociatia NordAtlantica a Iubirii Barbat-Baiat (NAMLA), cu care s-a asociat organizatia de care este legata Accept. Iar pe Gert, tot Accept l-a invitat in Romania. Acela crede ca varsta de consimtamant ar trebui redusa la 6 ani. Mai vrei exemple?

Laura
Laura
16 septembrie 2018 23:06

Referendumul asta incaa sper ca e o gluma proasta.Bineinteles ca nici nu-mi trece prin cap sa pierd vremea ducandu ma sa votez…Tara arde si babele se piaptana.Noaptea mintii…

Victor66
Victor66
17 septembrie 2018 07:38
Reply to  Laura

Laura, de ce sa mergi la proteste anti-Dragnea?! Omul a facut bani cum a stiut, bravo lui ca s-a descurcat, asta e. Noaptea mintii.

DaReferendum
DaReferendum
19 septembrie 2018 01:24

Dincolo de particularitatile legate de credinta crestina nu exista nici o indoiala cu privire la organizarea acestui referendum atata timp cat familia este definita intre casatoria dintre un barbat si o femeie nu dinre soti . (Prin soti se poate intelege si 2 barbati sau doua femei ). Constitutia nu poate fi modificata de parlament doar in conditii speciale in timp ce codul civil este hotarat de parlament iar parlamentul poate schimba in orice moment codul civil . Constitutia nu se schimba fara popor astfel dar sa aprobat acest demers al referendumului nu cu alt scop de manipulare. Dumnezeu a… Citește mai mult

Mihaela
Mihaela
19 septembrie 2018 22:22

Petronela, dupa ce m-am enervat la unele comentarii m-am decis. Desi as vota NU, prefer sa nu merg. Ma gandesc doar atat: cum m-as fi simtit sa fiu gay si sa nu am voie. Si pentru mine e destul.

Stefan Ungureanu
Stefan Ungureanu
23 septembrie 2018 12:03

Felicitari progresistilor. La fel au facut si societatile celelalte (ce ne pasa daca se casatoresc) , abia dupa aceea au inceput divizarile in acele societati. Dupa casatorie au inceput adoptiile si drepturile lor (stiu , le ve ti cataloga ca fiind false , dar puteti cauta ). In SUA au inceput sa vaneze discriminatori ! Vine un cuplu sau un grup de sorcove din astea (de la parade) , intra in restaurant sau club si cer sa fie serviti. Propietaruk nu-i accepta. Vin avocatii din urna si ii trag in proces. Ai un restaurant si iti vin doua sorcove din… Citește mai mult

T. Cristina
T. Cristina
25 septembrie 2018 17:49

Stai liniștit, Ștefan Ingureanu, că progresiștii au ochii și urechile acoperite când vine vorba de adevăr… Practic, toate motivele astea pentru a NU merge la referendum sunt mestecate – înghițite – regurgitate de toți cei din „bula” lor. Evident, DA la referendum!