cum am fost măritată cu un infractor periculos, episodul 2

17

Fostul meu soț, Viforel, nu a devenit infractor periculos la maturitate. (Așa cum am povestit aici). Nici vorbă. Sămînța, germenele răului, a existat în el din frageda tinerețe. Poate chiar din pruncie, dar el fiind foarte în etate, cu aproape 9 ani mai mare ca mine, – iar eu m-am născut în precambrian –, nu a rămas nimeni în viață care să poată confirma.

Episodul pe care mă pregătesc să vi-l relatez datează din perioada în care Viforel executa serviciul militar obligatoriu, de unde s-a întors bărbat; cam ca Tudor Chirilă, așa. Pentru că, demult, au existat niște vremuri, dragii mei, cînd bărbatul era bărbat, se înrola și, cu pușca în mînă, își făcea datoria față de patrie și weceurile unității, iar cînd stagiul militar era încheiat, se termina și maturizarea lui. Era, pasămite, după 16 luni de cătănie, pregătit să dea piept și cu un eventual război, să se tîrască în tranșee dar și să devină soț și tată, treabă mai periculoasă, spun cronicile, decît însăși strigarea la răzbel. Pe eroul nostru, însă, nici măcar lungile zile cazone în pichet disciplinar nu l-au pregătit cum se cuvine pentru o nevastă ca mine. Trebuie să îl înțelegeți că a fost nevoit să dezerteze, la un moment dat. El a făcut tot ce a putut.

Așadar, Viforel al nostru, june viriluț și hîtru, fu luat în armată, ca orice flăcău care nu a fost în stare să își amîne serviciul militar pe motiv de boală. Răcan, la Drobeta Turnu Severin, executa voios cele patru luni de instrucție obligatorie, după cum bine ați fi știut dacă erați mai bătrîni. Viața cazonă curgea liniștit, cu plantoane, cu frecat buda și podeaua, cu instrucție și tot Dumnezeul. Avură cu toții nenorocul de un caporal nesuferit, nepot de colonel, al cărui rahat era mai cu moț decît al oricui altcuiva din garnizoană. Și mi ți-i freca nepotul pe toți, de le mergeau fulgii, nu era picior de răcan care să nu-l urască și să nu-i jure răzbunare în barbă. Caporalul nostru avea un defect sau mai degrabă o boală: mima fără împotrivire orice gesticulație bruscă din jur, iar hiba asta nu avea cum să-i scape lui Viforel. Dacă un soldat scăpa ceva pe jos și se apleca fără preaviz să îl ia, caporalul executa și el mișcarea instant. Apoi, scuturîndu-se apoi cu obidă de gest, tăia și spînzura pe cel pe care îl considera vinovat al propriei ieșiri în decor, astfel că, în decursul celor patru luni cît dură instrucția, soldații fură foarte atenți să nu scape vreo mișcare ce ar fi năpustit asupra lor furia nepotului dezlănțuit.

Într-o dimineață rece, veni însuși unchiul colonel în inspecție la garnizoană. În curtea unității exista un șanț adînc, plin cu lut și apă, pe care soldații îl săpau cu cazmaua, cu rîndul, și unde aveau să fie îngropate niște țevi, atunci cînd ar fi fost gata. Răcanii erau aliniați, cu Viforel al nostru în primul rînd. Și-l puse necuratul pe colonel să se apropie de șanț și să se aplece, să vadă cum merge treaba, pasămite, cu nepotul urmîndu-l, servil, la mai puțin de un metru în spatele lui. Întreaga construcție desfășurată în fața lui era atît de tentantă încît Viforel nu se putu abține, deși îi trecură prin cap consecințele: într-o fulgurantă secundă, ridică piciorul și mimă brusc un șut. Văzu, în ralanti, cum piciorul caporalului se desprinse de pămînt, se ridică în aer și se înfipse cu toată puterea în dosul unchiului colonel, care se prăbuși cu toată greutatea și surpriza, în șanțul plin cu apă rece și noroi, sub ochii măriți de groază ai nepotului și ai șirului de cătane.

Urmare a faptei sale reprobabile, Viforel a fost mutat pe graniță, într-un pichet disciplinar uitat de lume și de Dumnezeu, unde a rămas pînă la terminarea cătăniei. Pichet disciplinar unde a îndurat foamea și rîia, în nenumărate rînduri. Dar, ca orice infractor periculos cu minimă stimă de sine, nici în ziua de astăzi nu regretă fapta.

Nici un pic.

0 0 vote
Article Rating
Articolul anteriordespre singurătate
Articolul următor22 februarie 2015
Click-ul pe care îl dați e fierăstrăul cu care faceți sternotomia mea. Îmi deschideți pieptul și umblați pe dinăuntru prin mine. Umblați ușor, rogu-vă, că mă doare. Nu atingeți, nu zgămîiați, nu etichetați. Nu parcați pe aortă, nu scuipați. Nu vă urcați încălțați cu cizmele pline de noroi. Mulțumesc.
Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

17 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Raluca Cirstea
19 februarie 2015 11:36

Cum le zici tu, Petronelo mama…..ca zic colegii ca sunt complet, dar complet tralala la cap de rad singura in incinta! Doamne, ce te mai iubesc! Si Viforel……O, dar Viforel!)))

Lucian
Lucian
19 februarie 2015 12:19

:))))))))))))))))))))) Te iubesc! Ești criminală!
E mai tare ca aia cu baba lovită de schior în scara blocului. :))))))))))))))))))))))))
Tucă mai făcea mișto de apv-iști când era în armată da nu chiar așa. Viforel a fost genial! :)))))))))))))))))

Marius
19 februarie 2015 13:08

carevasăzică, draga te tine, de-atâtea ori a trebuit s-asculți poveștile din armată, că ți-au intrat în folclor… și le dai mai departe 🙂

Dl. Barza
Dl. Barza
19 februarie 2015 18:14

Vify rulez. Punct 🙂

Dl. Barza
Dl. Barza
19 februarie 2015 20:07
Reply to  Petronela

Da’ ce credeai, ca scapi de mine asa usor? 🙂 Noroc ca te sharuieste lumea pe facebuci

ada
ada
20 februarie 2015 11:11

Off topic: ce tare ca ai cartile la reducere pe libris.ro 🙂 Si au si transportul gratuit.

Raj
Raj
20 februarie 2015 19:57

Mi0a placut mult tare, dna Petronela. Din nedericire, cand serviciul militar era obligatoriu, ultimii din civilie cand ajungeau gradati in armata, erau cei mai „tari”‘. Chiar si cei din ciclul II de instructie erau zbiri cu cei din ciclul I. Eu unul am avut multe permisii, pentru ca am fost mutat in mai multe unitati, iar tataia dupa mama a murit de trei ori, mamaia, de vreo 6 ori, iar bunicii dupa tata de vreo patru ori. Cand a aflat comandantul de batalion dela ceistul unitatii ca a fost tras pe sfoara de catre mine, s-a infuriat tare, caci apaream… Citește mai mult

alex
alex
20 februarie 2015 23:27
Reply to  Raj

Probabil ca si ceistul s-a amuzat pana sa-i spuna comandantului 🙂

Raj
Raj
21 februarie 2015 18:31

Pe reacu, erati precisa cam facut armata de ras…………… Unde pula calulului atz vezut ceisti cu ssamtu humorulu, draghe dnule Alex ?

alex
alex
21 februarie 2015 20:00
Reply to  Raj

la tata, ca el era ceist 🙂

Bookish Style
23 februarie 2015 11:15

Si tata are multe povesti amuzante din armata. Multumin ca le impartasesti sa ne mai amuzam si noi 🙂

un soldat
un soldat
23 februarie 2015 17:36

plantoane nu plutoane.

O admiratoare
O admiratoare
28 martie 2018 09:59

:)) asta merita ecranizata. ar iesi o comedie pe cinste. :))