o să mă știi de undeva

46

Ziceam la începutul anului, aici, că voi scoate anul ăsta prima carte, însă nu îmi trecuse prin cap că asta se va întîmpla înainte de Paște. De fapt, mai mult spuneam așa, dorindu-mi să se întîmple. Apoi lucrurile s-au precipitat iar acum m-am trezit că număr zilele pînă o voi ține în mînă. Prima mea carte. Voi auziți cum sună asta? Prima mea carte. Mi se oprește inima cînd spun asta.

Zilele astea cînd i-am văzut coperta am sărit în pat de bucurie, cum fac copiii, doar că eu nu sunt copil și riscam să rup patul… O prietenă extrem de dragă și care scrie (aici scrie!) așa de frumos că mă inhibă și mă face să vreau să mă las de scris și să mă apuc de goblenuri, îmi zicea de curînd: fă, tu crezi că scriitor și carte sunt superlative! Nu sunt. Există scriitori buni și scriitori proști, la fel – cărți bune și cărți proaste. Știu că așa e, dar pentru mine tot superlative rămîn. Eu nu consider cărțile proaste, cărți. Nici scriitorii proști, scriitori. Tocmai de asta nu îndrăznesc să mă gîndesc la mine ca și cum aș fi scriitor. Iar gîndul că peste cîteva zile, nici multe, nici puține, va exista pe lume o carte cu numele meu pe ea mă poate sminti, îmi pare o minune aidoma învierii lui Iisus, mai ales că vin cumva deodată.

Așadar, în jur de 10 aprilie, o să mă știți de undeva, căci cartea va apărea în librării dar și în librăriile online, toate detaliile le voi da la momentul potrivit, nu scăpați nedetaliați, nu aveți teamă. Imediat după, vor fi și primele lansări, cele de la Brașov, la cenaclul Tiuk, într-un cadru informal și la librărie, oficial, cum se face la carte. Cel mai probabil prima pe 13, a doua pe 14 aprilie, însă și despre acestea voi veni cu toate datele precise, acum numai vă ademenesc. Vor urma lansările la București, una va fi cu siguranță la Bookfest, însă ne gîndim și la ceva mai intim și mai personal, dacă va exista motivație. Iar între timp, dar și după, aș putea face cîteva prin țară… Sigur că eu știu de unde vin cititorii mei, are grijă tata Google Analytics de asta, însă aș vrea să vin acolo unde mă vreți, acolo unde știți voi sigur că vă rupeți o oră din viață să veniți să ne strîngem mîna și să ne privim în ochi. Așa că o să fac un chestionar aici și, în funcție de rezultate, am să îmi programez întîlniri cu voi prin țară. Mie una mi-ar face mare plăcere să vă întîlnesc.

O să vă mai spun doar că, o mică parte din textele din carte există și aici pe blog, cu tag-ul o să mă știi de undeva. Nu sunt decît vreo cîteva, însă am decis să le pun aici și să le las aici. Motivul e acela că vreau ca cei care nu sunt interesați să cumpere cartea să poată vedea despre ce e vorba în ea și online, gratis. Eu una urăsc condiționările legate de bani, chiar dacă e vorba de o sumă modică. Și nici promovarea agresivă nu e stilul meu.

Altfel, încă nu înțeleg bine ce mi se întîmplă, e ca atunci cînd ești gravidă, ai burta mare, simți fetusul lovind, știi că o să fii mamă, că o să existe un boț de tine de care va trebui să ai grijă toată viața, dar nimic nu te pregătește pentru momentul în care îl auzi orăcăind și îl primești în brațe. Așa și eu cu cartea mea, știu că o să existe, că o să o văd în librărie, că oamenii o vor putea răsfoi, dar încă nu am habar cum se simte asta. Știu doar că, după copiii mei, e cea mai mare șmecherie pe care am făcut-o în viața asta. Și că e doar prima. Și aș vrea să spun tot felul de mulțumesc-uri, tuturor oamenilor minunați care au crezut în mine și au făcut asta posibil, dar mi-e teamă ca vouă să nu vi se pară așa mare scofală cum îmi pare mie și să nu devin ridicolă cu discursul meu de Oscar…

Așa că pun doar link la ce v-am spus deja, aici: mulțumesc.

Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

46 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Doru Șupeală
25 martie 2014 10:11

Bravo! Sper să fie o narațiune la fel de intensă și colorată ca a lui Teleșpan.

mirela
mirela
25 martie 2014 10:19

toate sunt cu rost si la timpul lor pe lumea asta ! te asteptam cu drag si nerabdare!

mihaela
mihaela
25 martie 2014 10:26

Felicitări!

Liliana
Liliana
25 martie 2014 11:19

Sunt pe lista celor care o vor cumpara, stiu ca-mi va placea. Stiu ” de undeva”.

Petruta
Petruta
25 martie 2014 11:21

Mi-esti foarte draga si nu incetezi sa ma tii in priza (am devenit dependenta!!! :)) de cand te-am descoperit…iti multumesc ca-mi dai ocazia in fiecare zi sa te descopar si sa ma redescopar…..abia astept cartea si sper ca intr-o zi sa ne vedem si la Pitesti 🙂 …te astept cu drag!

Roxana
Roxana
25 martie 2014 11:25

O asteptam cu nerabdare ca si tine de altfel :-). Felicitari si succes!

Kyoteea
25 martie 2014 12:18

bineinteles ca exista motivatie in Bucuresti! hai cu lansarea!

Van den Aar
Van den Aar
25 martie 2014 12:22

Bun asa! Bine ca nu am cheltuit tot bugetul la targul de carte de la Business Park de saptamana trecuta 🙂

Van den Aar
Van den Aar
25 martie 2014 19:32
Reply to  Petronela

Habar nu am cat e pachetul de tigari pentru ca nu sunt fan 🙂 Pentru carti se gasesc bani, nu e o problema pana la urma.

viatanomada
viatanomada
25 martie 2014 13:51

Abia astept sa te vad live, de la tv te stiiu deja. Felicitari!

viatanomada
viatanomada
25 martie 2014 19:26
Reply to  Petronela

voi veni cu siguranta, abia astept

Andreea
Andreea
25 martie 2014 14:36

Astept cu drag sa-ti citesc cartea, caci ce scrii aici imi place! 🙂 Sper sa pot ajunge si la lansare.

georgia
georgia
25 martie 2014 15:43

este mare scofala.
bucura-te cat poti tu de mult si bucura-ne si pe noi -:)
…si pana la urma patul a supravietuit sariturilor de bucurie?

lucia dumitrescu
lucia dumitrescu
25 martie 2014 15:56

Cu siguranta voi cumpara prima ta carte. Imi place foarte mult stilul tau de a scrie, modul tau de a trai si sinceritatea de care dai mereu dovada. Felicitari si mult succes!

Mărguţă Cornel
Mărguţă Cornel
25 martie 2014 18:01

Mă bucur mult pentru tine.
Şi mă bucur şi pentru mine când voi avea cartea ta în mâini.
Cu autograful tău,of course. Felicitări !

fericirepesegmente
fericirepesegmente
25 martie 2014 20:30

Bai femeie, esti o obraznica, da? 🙂 Una din aia care mi-a intors cuvintele, lumea, fericirea pe dos. Pai se poate ce-mi faci tu mie? Sa salivez aici in asteptarea textelor, sa te citesc zilnic si sa ma tot minunez. Si sa ma bucur tare tare ca exista femei cu coaie ca tine, cu creier, cu vocabular elevat plus vulgar at the same time, combinatia perfecta pt sufletu-mi. Mai esti si frumoasa pe deasupra si pe unde mai vrei tu :)) Hai gata ca deja m-ai suparat. Ah, can’t wait „sa iti stiu cartea de undeva”. Stii care-i chestia cu… Citește mai mult

fericirepesegmente
fericirepesegmente
25 martie 2014 23:21
Reply to  Petronela

Gata, vine baiatuuu’. Da’ sa fim intime, sa nu mi te fure nimeni, sa-mi povestesti cate in luna si in stele. Te vreau doar pt mine, ha. Ati auzit, voi cei care veti participa la lansare? She is all mine. Ntz ntz…:)

Velu
Velu
25 martie 2014 20:51

O s-o citim! Cel putin noi astia de pe aici, nucleul dur.
„Petronela te iubim si ca tine vrem sa fim!”
Una din urmatoarele ar putea sa fie (de ce nu?) o colectie de articole de pe acest blog. Sper sa nu le dau idei nataselor.
No, si pe la Cluuj ca sa ñe autografezi?

Cristina
Cristina
25 martie 2014 21:32

Mi-as dori „sa te privesc in ochi” la Iasi!

Eu
Eu
26 martie 2014 10:24

Felicitari Petro. Ma bucur tare mult. Stiam ca vei ajunge si aici. Pacat ca nu se poate bucura si EL.

Andreea D.
26 martie 2014 12:20

Felicitări şi multă baftă!

Dorinel
Dorinel
26 martie 2014 23:44

Sunt pe spate! E un deliciu sa te citesc ! Abia astept cartea si ziua de maine ca sa citesc urmatoarea postare!

Vio
Vio
27 martie 2014 22:39

Petronela draga, te astept la Cluj!!!

Ella
Ella
7 aprilie 2014 12:45

Am cautat ieri cartea in Carturesti dar nu o aveau 🙁

Iulian Grigorescu
23 iulie 2014 23:32

„Salutare, Asta e in loc de biletul lasat pe marginea patului dimineata… un fel de „mersi fa, a fost bine…”. te-am tot vazut cum te etalai pe mahalaua electronica si am inceput sa te urmaresc. cand m-am gandit ca ai fi buna de ceva, te-am luat. pe bani. si mi-a placut ce ai fost chiar ieftina(cine zicea ca ce e ieftin nu e si bun?). si dupa ce te-am platit, te-am bagat in cearsafurile mele si te-am avut; te-am posedat, te-am abuzat, te-am tavalit prin ale mele si mi-a placut. si saratul de pe sanul tau istovit, si amarul de… Citește mai mult

O admiratoare
O admiratoare
11 martie 2018 17:10

ma bucur nespus ca visele tale se indeplinesc unul cate unul si ca pot sa-ti urmaresc ascensiunea. e ametitor de frumoasa, ca stilul tau adorabil, modestia dulce si irezistibila, generozitatea asta de om mare, pentru care iti multumesc.

sa-ti traiasca copiii tai minunati, toti 7! 😀