călăreți pe elefanți sau de ce sîntem mai iraționali decît ne place să credem

0

Una dintre cele mai deștepte cărți citite anul acesta este Mintea moralistă, a lui Jonathan Haidt. Haidt este psiholog și om de știință – cercetător cu contribuții importante în domeniul psihologiei morale.  Teoriile lui (coroborate cu cercetări din neuroștiințe) explică excelent cum funcționează mintea umană. Iar azi, cînd ne confruntăm cu o criză fără precedent în modernitate – o pandemie – teoriile lui sînt de mare ajutor pentru a înțelege atitudinile polarizate și tabloul sociologic curent – sapiens exhibat în toată iraționalitatea lui. Ce vedem azi, dacă e să folosim metafora centrală a lui Haidt, a călărețului (rațiunea) pe elefant (emoționalul) sînt turme uriașe de elefanți scăpați de sub orice tentativă de control de către călăreții lor, care umblă bezmetici și calcă totul în picioare. Am extras cîteva citate care mi s-au părut relevante pentru ce trăim azi, însă cartea conține mult mai multe teorii și idei extrem de prețioase, precum teoria celor șase fundamente morale, esențială pentru a înțelege diferențele dintre cele două tipuri predominante de ideologii pe care le adoptăm: gîndirea liberală și cea conservatoare. 

O carte pe care musai să o citești dacă vrei să te înțelegi și să înțelegi lumea. 

 

 

“Mintea e împărțită – ca un călăreț pe un elefant, sarcina călărețului fiind aceea de a-l servi pe elefant. Călărețul este judecata noastră conștientă – șirul de cuvinte și imagini de care suntem perfect conștienți. Elefantul reprezintă cele 99 de procente ale proceselor mentale, cele care se produc fără să ne dăm seama, în subconștient, însă care ne guvernează comportamentul în cea mai mare parte. (…) Sistemul de gîndire nu este echipat să conducă – pur și simplu nu are puterea de a face lucrurile să se întîmple -, dar poate fi un sfetnic bun. Teoretic, gîndirea ar putea funcționa independent de sentiment, însă în practică, reacțiile afective sunt atît de rapide și de puternice încît acționează precum ochelarii de cal: reduc multitudinea de alternative disponibile pentru o evaluare ulterioară. Călărețul este un servitor atent, încercînd mereu să anticipeze următoarea mișcare a elefantului. Dacă elefantul se înclină cîtuși de puțin spre stînga, ca și cum ar vrea să facă un pas, atunci călărețul privește spre stînga și începe să se pregătească să-l ajute pe elefant în călătoria sa iminentă spre stînga. Călărețul își va pierde interesul în orice s-ar întîmpla pe dreapta.”

 

“Vă voi arăta că rațiunea nu poate conduce. Ea a fost concepută pentru a căuta justificări, nu adevărul. Vă voi demonstra că Glaucon avea dreptate: oamenilor le pasă mai mult de aparențe și de reputație decît de realitate. De fapt, îl voi lăuda pe Glaucon pe tot parcursul cărții ca fiind cel care a înțeles cu adevărat că principiul cel mai important pentru crearea unei societăți etice este să te asiguri că reputația tuturor este în joc în permanență, astfel încît comportamentul neadecvat va avea întotdeauna consecințe neplăcute.”

 

“Atunci cînd vrem să credem în ceva, ne întrebăm: pot să cred asta? Apoi (după cum au descoperit Kuhn și Perkins) căutăm dovezi care să susțină acel lucru și dacă găsim chiar și cea mai mică pseudodovadă, încetăm să ne mai gîndim. Acum avem voie să credem. Avem o justificare, în caz că întreabă cineva. 

Pe de altă parte, atunci cînd nu vrem să credem în ceva, ne punem întrebarea: trebuie să cred în asta? Apoi căutăm dovezi împotrivă și dacă găsim un singur motiv să ne îndoim de acel lucru, îl putem respinge. Nu avem nevoie decît de o singură cheie pentru a ne elibera de cătușele lui trebuie. (…) Diferența dintre o minte care întreabă: pot să cred? și trebuie să cred? este atît de profundă  încît afectează și percepția vizuală. Dacă oamenii pot literalmente să vadă ce vor să vadă cu puțină ambiguitate – ne mai mirăm oare că studiile științifice eșuează adesea în încercarea de a convine marele public? Oamenii de știință se pricep foarte bine să găsească defecte în studiile care le contrazic propriile păreri, însă uneori se întîmplă ca dovezile să se acumuleze în urma unor studii numeroase pînă în punctul în care trebuie să se răzgîndească. Am observat acest lucru la colegii mei și la mine de multe ori și asta face parte din sistemul de răspundere al științelor – pari ridicol dacă te agăți de studii discreditate. Pentru laici însă nu există studiu pe care să îl crezi. Întotdeauna poți pune la îndoială metodele, poți găsi interpretări alternative ale datelor sau, dacă nimic nu funcționează, te poți îndoi de onestitatea sau ideologia cercetătorilor. Și acum, cînd toți avem acces la motoare de căutare pe telefoanele mobile, putem invoca la orice oră din zi sau din noapte o echipă de cercetători care sā ne susțină convingerile. Orice ai vrea să crezi despre cauzele încălzirii globale sau dacă un făt poate simți durerea, caută dovezi pe google. Știința e un bufet suedez, iar google te va duce la studiul care ți se potrivește.”

 

“Ca intuiționist, aș spune că venerarea rațiunii este în sine una dintre iluziile cele mai longevive din istoria occidentală: iluzia raționalistă. De la Platon și pînă la Kant și Kohlberg, numeroși raționaliști au afirmat că abilitatea de a raționa corect în ceea ce privește problemele etice determină un complex adecvat. Ei cred că rațiunea este calea aleasă către adevărul moral și că, cel mai probabil, cei care gîndesc bine sînt și cei care vor acționa moral. Însă, dacă lucrurile ar sta așa, atunci filozofii morali, care se gîndesc toată ziua la principiile etice, ar trebui să fie mai plini de virtuți decît ceilalți oameni. Dar sînt? Filozoful Eric Schwitzgebel a încercat să afle. A folosit diverse sondaje și alte metode mai puțin obișnuite pentru a afla cît de filantropi sînt filozofii morali, cît de des votează, își sună mamele, donează sînge, strîng după ei la conferințele de filozofie, răspund la emailurile presupuse a fi de la studenți. A descoperit astfel că filozofii morali nu sînt prin nimic mai buni decît alți filozofi sau profesori din alte domenii în niciunul din punctele de vedere enumerate mai sus. Apoi, Schwitzgebel  a căutat chiar și prin listele celor care întîrziaseră să înapoieze cărțile la zeci de biblioteci, aflînd astfel că tratate universitare de etică, pe care le împrumută cel mai adesea cei interesați de domeniu, se întîmplă să fie furate sau să nu mai fie returnate vreodată mai des decît cărțile din alte ramuri ale filozofiei. Altfel spus, cunoașterea profundă a rațiunii morale nu pare să îmbunătățească comportamentul moral, ba chiar l-ar putea înrăutăți, făcîndu-l pe călăreț poate mult mai abil în fabricarea judecăților post hoc. 

Oricine prețuiește adevărul ar trebui să nu mai idolatrizeze rațiunea. Specialiștii în științe cognitive, francezii Hugi Mercier și Dan Sperber, au trecut recent în revistă numeroase cercetări despre judecata motivată (din psihologia socială) și confuziile și erorile logice (din psihologia cognitivă). Ei au ajuns la concluzia că o mare parte a rezultatelor destul de bizare și descurajatoare ale cercetărilor sînt cît se poate de normale odată ce accepți faptul că rațiunea a evoluat nu pentru a ne ajuta să aflăm adevărul, ci pentru a facilita implicarea în discuții, abilitatea de convingere și manipulare în contextul discuțiilor cu ceilalți. După cum spun aceștia, interlocutorii abili nu urmăresc adevărul, ci caută argumente care să le susțină punctul de vedere. Tocmai de aceea biasul de confirmare e atît de puternic și de greu de combătut.”

 

O găsiți aici, cu reducere. 

5 2 votes
Article Rating
Articolul anteriorce-am mai citit
Click-ul pe care îl dați e fierăstrăul cu care faceți sternotomia mea. Îmi deschideți pieptul și umblați pe dinăuntru prin mine. Umblați ușor, rogu-vă, că mă doare. Nu atingeți, nu zgămîiați, nu etichetați. Nu parcați pe aortă, nu scuipați. Nu vă urcați încălțați cu cizmele pline de noroi. Mulțumesc.
Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments