blugii rupți. like mother, like daughter(s)

49

Tonul vocii profesoarei e tot mai răstit, tot mai certăreț. A confiscat ședința din gura și mîinile dirigintei și repetă aceleași lucruri de aproape 35 de minute, de cînd am intrat eu, care am întîrziat. Like mother, like daughter. Ea vrea și încearcă, dar copiii sunt rău crescuți, indisciplinați, lipsiți complet de bun simț, nu ascultă, vin la școală îmbrăcați în blugi rupți (ăsta e momentul în care îmi pare tare rău că nu am pe mine blugii rupți), instituția e instituție, nu sunt de capul lor, nu învață, nu îi interesează materia, unii stau pe telefoane și refuză să le lase în cutia special amenajată. Cînd reia poveștile, pe același ton obositor și răstit, deschid telefonul și răspund la niște whatsapp-uri, deja nu mai duc. Îi înțeleg perfect pe copiii ăia. Like mother, like daughter. Bine, fie-mea e sancționată și pentru că are tupeul să citească literatură în ore, or așa ceva nu se face, nu ai unde ajunge cu halul ăsta de indisciplină. Confirm: tot liceul am avut o carte pe genunchi și n-am ajuns nicăieri. Tot aici sunt. Like mother, like daughter.

Că ea a văzut un băiat căruia i se vedeau genunchii prin blugi și l-a atenționat și el a zis doar bine doamna profesoară. Doamna profesoară e mai tînără decît mine.

Încerc, pe un ton împăciuitor, să avansez ideea că, totuși, avem de a face cu niște adolescenți, în perioada lor cea mai confuză. Care sunt într-o căutare tulbure a identității, sunt suferinzi din cauza tuturor schimbărilor, o generație incompatibilă cu modelul de școală practicat pe vremea mea și nereformat nici măcar o țentimă. Că sunt copii foarte inteligenți, bombardați de informație, cărora sistemul nu le mai oferă motivația necesară. Și că blugii rupți ar trebui să fie ultima grijă a școlii.

Doamnă profesoară, dacă trei sferturi de clasă au nota 2, spune o  mamă din față, timid, undeva e și vina dumneavoastră.

Dar ceva bun de copiii ăștia nu aveți să ne ziceți? Că de o oră auzim doar ce incompetenți, leneși, indisciplinați, lipsiți de bun simț sunt…, sare o mamă mai tînără, rujată cu roșu aprins. Chiar nu e nimic bun de ei, sunt toți niște loaze bune de corecție?

Nici vorbă, dar eu vă zic părțile negative, să îi îndreptăm.

Copiii noștri negativi și strîmbi care trebuie îndreptați. Și care s-au strîmbat singuri, noi nu avem nicio responsabilitate, au ieșit ei așa că au vrut. Rebeli și strîmbi. Cîndva, am fost și eu așa un adolescent și uite că nu au reușit să mă îndrepte niciodată. La partea cu negativul, adulții au mereu dreptate, totuși, ei sunt negativul nostru, mereu. Hîrtie de turnesol.

De undeva, din fața mea cam cu două bănci, aud o voce firavă, umilă. O doamnă cu un batic transparent pe cap înalță o rugă către profesoară: vă cer eu iertare, dacă ea mă face de rușine și nu e în stare, și sunt de acord că învățământul asta trebuie să facă, să îi îndrepte. Maria, strigă la fata blondă așezată pe locul din stînga ei, pe care abia acum o observ, dacă tu ești nesimțită, îmi cer eu iertare în locul tău. Ești o rușine! Nu o să fii în stare să termini douășpe clase cu atitudinea asta…

Îmi ard obrajii de furie și umilință. Strîng pumnii pînă îmi intră unghiile în palme. Nu e treaba ta, îmi repet, nu e treaba ta. Dar nu pot să nu văd și aud fata care plînge în bancă; doar îmi pot imagina ce e în sufletul ei.

Cînd doamna profesoară pleacă, rămîne doamna dirigintă care ne spune că, deși adolescenți și mari, copiii noștri au încă mare nevoie de noi, dar nu știu cîți dintre noi înțelegem ce spune. Se sună, majoritatea pleacă. Rămînem eu, un domn respectuos, diriginta și, în bancă, certîndu-se tare, doamna cu baticul transparent și fata cea blondă. Cît tatăl vorbește cu diriga, trag cu urechea la ce își spun. Fata plînge și tremură de o furie pe care încearcă din răsputeri să o reprime, mă-sa o lovește cu vorbe: nu ești în stare de nimic, dacă a zis fără blugi rupți, atunci tu de ce ai venit așa, nu o să termini nici doișpe clase, mi-e rușine cu tine, mă faci de rîs. Furia mea crește. Ieri, la modulul de grup, am lucrat pe un exercițiu menit să ne centreze în sine: să desfacem în patru pași distincți mecanismul inconștient care ne face să reacționăm într-un anume fel la anumiți stimuli. Aud/văd ceva (în cazul meu scena de mai sus), proiectez/îmi imaginez ceva (în cazul ăsta, că fata e umilită și rănită, că se simte respinsă, neiubită, abandonată de mamă), asta îmi amintește de… (în cazul meu de zeci de scene similare cu mama/tata), iar asta mă face să mă simt… (în cazul meu foarte furioasă). Toate astea îmi trec rapid prin cap, iar cînd doamna dirigintă îmi face semn că iese cinci minute, mă întorc spre mamă. Fata tocmai iese protestînd printre lacrimi din clasă.

Doamnă, îi spun pe cel mai blînd căutat ton al meu, de ce vorbiți așa cu copila dumneavoastră? Nu o vedeți că suferă, că are nevoie de mama ei să fie de partea ei, să o înțeleagă, ierte și iubească? Puneți-vă puțin în locul ei, vă dați seama ce rușine și umilință a simțit cînd ați ales să îi vorbiți astfel de față cu atîția oameni? O vedeți un copil bun de nimic, dar este un suflet la fel ca oricare dintre noi. Dacă soțul ar fi vorbit așa despre dumneavoastră, de față cu alți oameni și dumneavoastră acolo, cum v-ați fi simțit? Furioasă și umilită, nu? Exact așa s-a simțit și ea. Copila dumneavoastră are nevoie de dumneavoastră. Are nevoie să știe că mama o iubește.

Se uită prin mine.

Dar ce, școala e școală, dacă a greșit eu nu vreau să mă fac de rîs, i-am zis de atîtea ori că e vulgară și indecentă.

Doamnă, vă rog, credeți-mă pe cuvînt, eu port des blugi rupți. Priviți-mă, sunt vulgară și indecentă? Am scris cinci cărți fără să ies din blugii rupți. Spuneți-mi, vă par vulgară și indecentă? Credeți că am ajuns așa de rău din cauza blugilor? Moda se schimbă și e doar modă. Așa le place lor acum, asta nu îi face nici vulgari, nici indecenți. Știți ce am făcut eu acum cîțiva ani cînd fiica mea cea mare a fost certată că poartă (la liceul de arte, unde ar trebui încurajată creativitatea) niște pantaloni-fustă cu turul foarte jos? M-am dus la școală îmbrăcată exact la fel, să îmi apăr copilul, fiindcă am crezut în el.

Dar eu m-am sacrificat pentru ea și ea mă face de rîs!

Cei patru pași se derulează din nou instant în mintea mea: aud m-am sacrificat, proiectez cum se simte fata aia care tot aude asta, îmi amintesc de cîte ori am auzit eu placa cu sacrificiul, simt furie și neputință. Reglez din nou tonul, să nu fiu agresivă, așa cum îmi vine instinctiv.

Doamnă, dar dacă e așa un mare sacrificiu să o creșteți, de ce ați făcut-o? Că ea nu a cerut să se nască, ați adus-o pe lume benevol, în 2001 nu mai exista decretul să vă oblige. Ați făcut-o pentru că ați vrut. Tot așa cum am făcut și eu copiii mei. Iar ei nu sunt un sacrificiu, sunt un dar și o bucurie pentru mine. Sigur că mă enervează și pe mine, dar nu e vina lor că s-au născut, nu am de ce să îi pedepsesc pentru o alegere de-a mea. Nu cred că Maria v-a cerut să vă sacrificați, ați făcut ce ați vrut dumneavoastră, nu o mai pedepsiți pentru alegerile dumneavoastră. Maria e un copil care e neînțeles și care suferă. E un copil minunat, de ce nu puteți vedea ce copil minunat aveți? Are nevoie doar de o vorbă bună și o mîngîiere de la dumneavoastră.

Dar eu nu pot accepta așa ceva, dacă nu ascultă și a luat-o razna…, se revoltă doamna înfundat.

Doamnă, copiii noștri sunt oglinda noastră. Dacă Maria nu e bine este pentru că dumneavoastră nu ați știut să mai bine, dacă copilul meu nu e bine, nu e vina copilului meu, ci a mea, căci face și simte ce a văzut la mine, haideți să nu mai dăm vina pe copii pentru eșecurile noastre. Copiii noștri sunt exact așa cum suntem și i-am crescut noi.

(Mă aud vorbind și nu îmi vine să cred că sunt eu. E ca și cum m-am întors în timp și le spun propriilor mei părinți toate astea, cu disperarea că vor înțelege ceva și vor schimba ceva, se vor trezi, vor face mai puțin rău.)

Eu nu am învățat-o să se poarte așa la școală, să fie obraznică cu profesorii, eu am învățat-o numai lucruri bune (estimp intră Maria, blondă și tristă, cum ne-a plăcut nouă), spune, așa se vine la școală? Normal că te ia la ochi profesoara, nu aveți niciun pic de respect, sunteți jalnici generația asta! De ce nu ți-ai cerut tu iertare? Fiindcă nu am pentru ce, izbucnește fata iar în plîns! Dar mama, și ea a greșit față de mine! Nu o pot respecta dacă ea nu mă respectă deloc! Mama răcnește: Tu să taci imediat! Ea e profesoară, tu un rahat de elev!

Văd sub ochii mei cum cresc în copilă, hidoase, de neînvins, rana de umilință, rana de respingere, rana de nedreptate, care o vor însoți toată viața.

Să știți că profesorii nu sunt nici ei infailibili, și ei pot greși, că sunt oameni, iar fata are dreptate, chiar merită și ea respect, mai zic, cu senzația că mă izbesc, ca o muscă amețită, de un geam dincolo de care nu e nimic și mai ales nimeni. O privesc pe Maria, plînge reținut, cu o furie greu reprimată pe care o cunosc atît de bine. Mă îneacă și pe mine plînsul și o jale mare, adîncă, fără margini. Mă doare sufletul pentru toate Mariile crescute de oameni necrescuți ei înșiși, pentru toate Mariile educate de profesori așijderea, pentru toți adolescenții umiliți, respinși, neiubiți, admonestați, chinuiți, suferinzi, cu inimile frînte, care vor deveni adulți cu inimi frînte, care vor crește copii cărora le vor frînge inimile. Și mi se pare că e prea multă nedreptate și durere în lume, că nu se va opri niciodată, că nu ne vom face niciodată bine, că ne afundăm în durere și furie, în răni de respingere și abandon, ca într-un ocean uriaș, care ne înghite.

Plîng pe scările școlii, scara profesorilor și scara elevilor, căci unii sunt mai prejos decît alții, trebuie segregați, plîng pe stradă, plîng, vorba unei poetese jignite în naturelul simțitor, cu capul pe volan. Apoi îmi sun fetele și le spun că sunt minunate exact așa cum sunt, că le iubesc și le admir și că sunt norocoasă că sunt mama lor.

Și apoi mai plîng puțin, scriind asta.

(Și jurasem că nu mai merg la ședințele cu părinții.)

Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

49 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Lacramioara Bozieru
Lacramioara Bozieru
10 mai 2018 09:29

Heheheee! Eu sunt profesor cu blugi înflorați şi rupți, sunt tatuată pe unde se vede sau nu, mestec giungă şi n-am taioraş. Să vină madama acilea să mă dea afar din liceu. Ah, eu am văzut o mamă plângând cu muci: Mie în 10 ani nu mi-a spus nimeni o vorbă bună de fata mea. Şi ce fată minunată are! De la fimio de la şedinţă m-am ridicat şi am plecat.

GMT
GMT
10 mai 2018 09:38

Chiar ieri am vazut la tv cum o directoare de Liceu, undeva langa Torino, a propus un regulament cum sa (nu) se imbrace elevii. Nu la blugii rupti, nu la fustele scurte, nu la bluzele decoltate, nu la machiaj strident. A pus mai intai frumos pe fb ca sa afle parerea parintilor , multi au fost de acord. Ideea e ca Scoala este (totusi) o institutie unde mergi sa inveti; care este sensul blugilor rupti, al rujului strident etc? Intr-un fel te imbraci la scoala, in alt fel la discoteca. Liceenii nu mai fac diferenta. Vor sa impresioneze, vor o… Citește mai mult

maia1986
10 mai 2018 11:12
Reply to  GMT

Sa stiti ca acesti copii poarta blugii rupti si rujul strident si pentru a atrage atentia parintilor, a celor care cred ca este suficient sa le dea copiilor tot, mai putin ceea ce conteaza cu adevarat. Cateodata acei copii vor sa auda si sa simta ca sunt iubiti si protejati. Acum sunt mama, ii ofer copilului meu tot ce este mai bun “pe piata”, dar vad ca el nu isi doreste decat sa fie tinut in brate si ocrotit. Sunt sigura ca aceeasi nevoie va fi si la 10 si la 20 de ani.

Raluca
10 mai 2018 11:16
Reply to  GMT

Sacrificiul de sine nu l-as recomanda, pentru ca nu poti creste copii fericiti daca tu esti nefericit. Daca nevoile sunt mai mari decat resursele, sacrificiul nu poate fi evitat uneori, dar nu il faci din dragoste? Atunci nu ramane ranchiuna si niciodata nu il reprosezi copiilor. Este o greseala sa ai asteptari, eu m-am sacrificat pentru tine, acum tu trebuie sa faci x, y, z pentru mine. Copiii nu ar trebui sa ne implineasca asteptarile.Trecand peste aspectul vestimentar, umilinta in public nu a construit decat rareori un om puternic si fericit. Va recomand aceasta poezie, desi pentru unii e greu… Citește mai mult

George
George
13 mai 2018 15:05
Reply to  GMT

Sunt curios, dumneavoastra cand iesiti pe strada, va imbracati asa cum spune x,y,z de pe strada, sau asa cum considerati dumneavoastra ca v-ar ‘sta bine’ si respectiv v-ati simti comod si bine (aici ma refer la acea ‘imagine’ pe care dvoastra va o proiectati in minte despre dvoastra)? Referitor la cititul altor lucruri in timp ce aparent esti atent si la ora, desigur, hai sa incurajam sa fim atenti doar la un singur lucru, mai ales acum cand intreaga lume are interactiuni multiple si se intampla sute, daca nu mii de lucruri in acelasi timp, lucruri pe care ar trebui… Citește mai mult

Anca
10 mai 2018 10:02

Trist! Doamne, ce de Marii din astea văd și eu! Și ce de doamne cu batic, vizibil sau invizibil! 🙁 Cred că mulți dintre noi am fost crescuți de „mame cu batic”, dar să nu vrei să vezi diferența, să nu vrei să faci schimbarea și să continui să perpetuezi durerea asta e răutate deja! 🙁 Chiar ieri citeam în Yearbook-ul unei școli ce scrisese dirigintele despre o clasă: sunt indolenți, aroganți, auto-suficienți. Trecînd peste faptul că nu scrii asta într-un yearbook care le rămîne copiilor amintire, ce a scris dirigintele este de fapt descrierea adolescenților! Așa sunt ei, biologic… Citește mai mult

Gabriela
Gabriela
10 mai 2018 12:46
Reply to  Anca

Word! Punctul pe i!

GMT
GMT
10 mai 2018 10:07

Petronela, nu toate schimbarile sunt in mai bine deci sa fii adepta schimbarilor doar de dragul lor, de dragul de a fi cool si in trend mi se pare superficial. Sa citesti in timpul orelor, tu dai exemplu – si o faci cu oarece mandrie- este lipsa de respect fata de profesor. Imagineaza-te tu prof si toti elevii cu carti pe genunchi citind in orele tale! Chiar ti se pare ok sa afirmi public tot ce afirmi? Este foarte comentata si aici atitudinea parintilor care intr-un conflict scolar sunt de partea copiilor si impotriva Scolii. Copilul tau este elev si… Citește mai mult

A.
A.
10 mai 2018 13:18
Reply to  GMT

Doamnă dragă, nu! Nu trebuie sa iti înveți copilul „respectul fata de o institutie”. Mai degraba e nevoie sa il inveti respectul fata de sine si ceilalti. Sa il inveti sa gândească si sa ia decizii. Nu sa fie o oaie care merge împreună cu turma in scoala – mai apoi la munca – și mai apoi in viața in general. Daca un copil citeste intr-o ora, înseamnă ca profesorul din fata sta degeaba acolo si habar nu are ce face, sau e prea batran si sictirit, obosit de sistem, sau nu il interesează sau poate pe copil pur si… Citește mai mult

Sandra Wells
10 mai 2018 13:27
Reply to  GMT

Ideea ca trebuie sa acordam respect profesorului indiferent de competenta si calitatea sa umana este teribil de paguboasa. Un fel de caciuleala, o umilinta perpetua de dragul notelor sau mai tarziu in viata de dragul aprecierii sefului, indiferent daca seful e capabil sau nu (dar jobul il poti schimba, scoala, ca elev, mai greu, mai ales daca si parintii sunt impotriva ta)… Cum poti sa ceri cuiva respect cand nu il oferi? Profesorii incompetenti si gaunosi moral sunt ei insisi cei care arata lipsa de respect fata de institutia scolii. Ei vor automat respect in virtutea faptului ca reprezinta o… Citește mai mult

Maria
Maria
14 mai 2018 10:11
Reply to  GMT

Obedienta, obedienta, obedienta…………oare cand se va intampla ca marea majoritate sa isi da jos ochelarii de cal? „Un profesor” care-si umileste elevii, la clasa sau la o sedinta, ar trebui scos din sistem daca nu e in stare sa se comporte civilizat……..frustrarile sale nu trebuie sa faca victime (sunt copii care sunt destul de obedienti/cuminti la ore si, de multe ori, ei devin victima unuor astfel de profesori).
Respectul se castiga, nu vine la pachet cu „institutia”.

Mihaela
Mihaela
10 mai 2018 10:17

Sanse sunt de schimbare, dar va mai dura.Trebuie doar sa fie 100 de maimute.Felicitari pentru articol!

M
M
10 mai 2018 10:55

EXCELENT ARTICOL !!!

Monica
Monica
10 mai 2018 10:58

Sunt asa bucuroasa ca pot lucra ca profesoara in Germania, niciodata nu mi–as permite sa vorbesc despre elevii mei asa, ii respect, si ei ma respecta chiar daca sunt adolescenti. Ii inteleg, incerc sa le stimulez curiozitatea si pofta de citit, incerc sa fiu moderna, deschisa, sa ii incurajez. Nu e mereu usor dar e frumos si imi aduce satisfactii morale si intelectuale. Testez metode noi, le recomad carti, etc
Cred ca nu as supravietui in sistemul educativ romanesc.

Ioana
Ioana
10 mai 2018 11:00

Da, e minunat sa fim liberi cu flori in par si blugi rupti…dar in viata asta exista reguli, nu numai in scoala, ci in toata societatea. Si cand iesi din liceu trebuie sa urmezi reguli de conduita sau dressing code. Daca lucrezi la o banca sau in consultanta nu te duci nici cu blugi rupti, nici mestecand guma…Sunt regulile lor, le accepti sau nu lucrezi acolo. Si lucrurile se invata din copilarie, pe parcursul adolescentei, nu direct la 23-24-25 ani. Faptul ca un adolescent de liceu trebuie sa le inteleaga si sa le internalizeze nu ii strica cu nimic, dimpotriva.… Citește mai mult

Ami
Ami
10 mai 2018 12:11
Reply to  Ioana

Si eu sunt mama aia cu blugi rupti, cu parul colorat si cu tatuaje 🙂 lucrez la multinationala si asa am fost si ca adolescenta, la liceu de elita si cu premiul I intr-a 12-a. N-a avut nimeni treaba cu blugii si tatuajele mele, atata timp cat sunt competenta si imi fac treaba, chestiile astea sunt complet irelevante! Ca doar nu am fost angajata pentru competentele de „fashion”… Si daca s-a intamplat sa am profi de astia, cu spranceana ridicata, mama a fost acolo sa ma sustina ❤️ Acuma sunt mama la randul meu si am de gand sa fac… Citește mai mult

Diana
Diana
10 mai 2018 16:30
Reply to  Ioana

„le accepti sau nu lucrezi acolo” – de ce trebuie sa muncim toti in banci si consultanta? Io-te, eu fix acum scriu comentariul de la biroul unei banci, unde sunt imbracata in blugi si adidasi. Nu trebuie sa privim niste reguli ca adevarul absolut, trebuie sa gasim logica din spatele lor si sa le acceptam pentru ca le intelegem utilitatea. Si da, unii nu vor sa lucreze unde spui tu, sunt mii de joburi si angajatori care vad dincolo de haine, un astfel de copil va merge acolo unde se va vedea dincolo de superficialitatea hainelor. Regulile sunt acolo pentru… Citește mai mult

Ami
Ami
11 mai 2018 16:08
Reply to  Ioana

Ce frumos ai scris, Diana 🙂

maia1986
10 mai 2018 11:23

Este un articol ce reflecta realitatea si poate dincolo de Maria si de mama ei, ar trebui sa nu uitam si prima parte a sedintei cu parintii: copiii aceia nu aud decat lucruri negative despre ei (si la scoala, si acasa). Ei vor sfarsi prin a si crede in ele, asa ca si aceste generatii, ca multe altele de dinaintea lor vor avea de tras ca sa iasa la liman sa invete ce oameni minunati sunt ce merita respectati, apreciati si iubiti. Imi doresc sa imi pastrez aceste idei si principii si peste ani cand baietelul meu va fi adolescent… Citește mai mult

Vavaly Valerica
10 mai 2018 11:42

e asa de usor sa spunem scoala romaneasca.. sau tinerii de azi.. de parca nu sunt toate astea facute din oameni, multime de indivizi, fiecare cu personalitatea lui. pentru ca despre fiecare om in parte e vorba. blugii rupti si rujul strident la scoala sunt consecinta lipsei de coerenta in ce priveste regulamentul, conduita. s a dorit debarasarea ce a fost si nu s a pus nimic concret in loc. cam asa si cu programa scolara. cititul pe sub banca (sau uitatul in telefon) se intampla acolo unde copilul nu este atras deloc de ce se intampla in clasa. eu… Citește mai mult

Ionela Capraru
Ionela Capraru
10 mai 2018 12:03

Profesoara mea preferată din timpul liceului (2005-2009) spunea că atât timp cât venim îmbracați, adicā cu haine pe noi, ea nu are nimic de obiectat. Moda e modă. Şi ea îşi aducea aminte cum purta în liceu încălțări nepotrivite cu anotimpul pentru că dorea să facă o impresie la baieramuri. Adolescenții au nevoie de modă, de muzică, de bunătate. Am impresia că sunt urâți fără motiv, mereu tratați cu ostilitate. Se găseşte mereu cineva care se simte îndreptățit să-i aplice adolescentului o corecție, meritată sau nu. Bătrânii se plâng în general de tinerii din ziua de azi, deşi au copii… Citește mai mult

Ami
Ami
10 mai 2018 12:15

Si daca citesti pe sub banca, nu e sfidare, e un indiciu, pentru profesorul respectiv, ca ceva nu-i iese chiar cum ar trebui… Daca ora aia de curs e asa de faina, de interesanta si plina de informatii utile, atunci cine ar mai vrea sa citeasc, in loc sa participe?

Lucia
Lucia
10 mai 2018 13:02

Of, cata dreptate ai. Copiii nostri sunt mult mai inteligenti decat noi, ar trebui sa acceptam ca noi avem multe de invatat de la ei. In primul rand, cum sa nu ne mai lasam umiliti, manipulati cum sa nu ne mai pese ce zic cei din jurul nostru. Eu le multumesc copiilor mei ca au incredere in mine si le voi fi mereu alaturi. Profesorii au doar un rol episodic in viata copiilor nostri si cel mai important ei sunt in scoli pentru elevi nu elevii sunt acolo pentru profesori….

Gabi
Gabi
10 mai 2018 13:12

Eu am fost Maria. Nu aveam blugii rupți, că nu prea erau atunci, doar sufletul atunci când mama susținea indignarea directoarei că port prea mulți cercei cu „lăsați, că vede ea acasă”. M-a îngrozit fraza asta toată adolescența. Am purtat mult negru, pe haine și la ochi, brățări din piele, mulți cercei. Nu am fost un elev model, nu am luat coroniță, nu-mi plăcea ce ni se preda, conspectam inutil pagini de manual și învățam mecanic părerile altora despre niște texte, din care noi înțelegeam altceva la vârsta aia, dar, cu toate astea, am luat 9.75 la bac la română,… Citește mai mult

Georgiana
Georgiana
10 mai 2018 13:40

Am apasat inainte sa mi se publice com. Voiam sa spun ca nu toti profii sunt asa de incuiati. Eu am avut profi f cool in liceu cu care ieseam la bere vs parinti care faceau infarct cand auzeau una ca asta.

Georgiana
Georgiana
10 mai 2018 13:57

Sunt curioasa:baticul e pe bune sau inventat de dragul povestirii?

Cristina Rogoz
Cristina Rogoz
10 mai 2018 14:32

Cred ca nimic nu e atat de important ca iubirea si sustinerea parintilor, in copilarie si adolescenta, in orice context. E insa de dorit ca parintii sa nu fie doar sustinatori neconditionati, ci si obiectivi cu copiii lor. Cu tact, cu drag, dar sa fie obiectivi. Doar asa ii putem incuraja sa devina tot ce pot ei fi mai bun si, mai ales, sa fie echilibrati si fericiti. Ca despre orice altceva, parerile sunt si pe aceasta tema diferite. Cred ca fiecare incearca, mai mult sau mai putin constient, sa fie cel mai bun parinte pentru copilul sau. Nu stim… Citește mai mult

Ana
Ana
10 mai 2018 18:09

Nu inteleg de ce majoritatea celor ce au comentat la aceasta postare sunt „oripilati” de tinuta adolescenților. Fiecare dintre voi, cei care ati comentat ati fost la aceasta varsta candva. Nu puteti confirma ca ati fost copii excelenti, v-ati ascultat profesorii si parintii si nu ati facut niciodata nici o prostie. Copiii vor atentie. Vor sa ii felicitati cand fac ceva bun. Vor CRITICI CONSTRUCTIVE, nu umilinte. Si vor ca toate aceste lucruri sa fie in privat. Vor iubire. Va amintiti cand parintii vostri va spuneau exact aceleasi lucruri? Mu ati jirat cumva ca ii veti oferi tot ce aveti… Citește mai mult

Gabriela
Gabriela
10 mai 2018 18:49

Imi aduc aminte de o sedinta, eram clasa a 11a, de la care mama a iesit plangand pentru ca eram singura eleva ce fusese criticata . Atunci mi-a parut rau (mare lucru nu facusem) dar am platit mai mult de 2 saptamani acasa. O amintire frumoasa . Niciodata nu am permis sa mi se umileasca copilul. In Romania , cand era clasa a 2ª invatatoarea l-a pleznit. Era sa o mananc ( si nu numai eu).

Alin
Alin
10 mai 2018 20:50

Perfect de acord ca elevii să vină îmbrăcați la școală conform dorințelor profesorilor. Însă numai atât timp cât și cadrele didactice se vor îmbrăca conform dorințelor elevilor.

Ps: atât timp cât peste 90% dintre profesori nu ar lua bacul mâine, ruptura blugilor nu-mi pare decât o gogorita de doi bani. Cu totul altfel se câștigă respectul și încrederea unui om …

Amalia
Amalia
10 mai 2018 21:52

Sunt educatoare și atunci când îi întreb pe pitici ce au făcut cât au stat acasă aud: m-am jucat pe tabletă, am fost la mall, ș.a. (foarte rar primesc răspunsuri de genul: am fost în parc cu mama și tata, am construit ceva super interesant cu tata, ș.a.) Apoi îi întreb ce și-ar dori să facă în weekendul următor și primesc răspunsurile: să mă joc cu mama/tata, să mă plimb cu mama/tata în parc. Copiii nu au nicio vină că părinții le dau totul (tablete, telefoane, cele mai scumpe haine/jucării, mașini) în loc să le dea iubire, atenție și respect!… Citește mai mult

Andreea
Andreea
10 mai 2018 22:26

Ești un om minunat!
Felicitări pt articol!

Aa.
Aa.
10 mai 2018 23:13

Eu sunt tare curioasa cum vor sta lucrurile peste vreo 10-15ani, copiii mei sunt prea mici acum, dar grijile mele legate de viitorul lor nu sunt nici blugii rupti, nici daca va fii roacker sau trancer, nici daca va vrea cercei sau tatuaje, notele nici atat…as vrea sa fie niste oameni frumosi, iubiti, respectati, fericiti…iar daca toate astea sunt bifate inseamna ca am reusit. Cat despre profesori, poate nu toti, dar fac parte dintr-un sistem inapoiat atat pe parte culturala cat si pe parte de educatie . Nu stiu cati dintre profesori mai inspira elevii de azi??!!….nu elevii sunt de… Citește mai mult

Light
Light
11 mai 2018 05:25

Excelent articolul. Toti uitam ca am fost tineri odata si vrem sa avem copii perfecti sau care sa faca ce nu am fost noi in stare. Acum sint bunica si vad lucrurile mult mai clar decat cand aveam copiii mici. Nepotelelor mele care sint inca mici le las libertatea sa sa fie ele insele. Cum spunea Florian Pitis: “Nu conteza cat de lung am parul ci conteaza cat de mult gandesc!”

Mihaela
Mihaela
11 mai 2018 08:58

Mother ( my mother):61 de ani par mov cu roz , blugi rupti si 5 gauri in urechi. Profesor de limbi straine.
Daughter: 40 de ani, 6 gauri in urechea stanga si 4 in aia dreapta, blugi rupti. Doctor.
M-am vazut candva cu o colega din aia cu functie la un spital mare…coafata băț, set de bijuterii de „haur”, taioras, toculet, piciorus un pic umflat, ea umflata de atata mandrie si imi zice :”auzi… ditai doctoru’ si ai blugii aia pă tine, coada aia toooot ca in liceu si ugegeurile alea? crezi ca pacientii te respecta?” 🤣🤣🤣🤣🤣

Ami
Ami
11 mai 2018 09:04
Reply to  Mihaela

Da, sunt convinsa ca respectul n-are nicio treaba cu blugii rupti si parul roz 😊
Mi-ar placea sa vad mai mai multi doctori / profesori de felul asta

Mihaela
Mihaela
11 mai 2018 09:01

Si la sedinte cu parintii nu am fost decat o data si mi-a ajuns. Culmea, nu din cauza profesorilor care sunt f misto si tin la copii. Dar parintii…brrrr. Cam ca doamna cu baticutul.

dani
dani
11 mai 2018 13:09

Am citit cu atentie articolul si comentariile… Doamna cu batic posibil sa faca parte din vreun cult religios…nu cred ca mai poarta astazi cineva la oras batic transparent pe cap…eu una nu vad in Bucuresti asa ceva decat daca sunt dudui pe langa un panou cu materiale religioase neortodoxe…daca e asa (poate gresesc) atunci va opune ceva rezistenta la schimbarile actuale tinand cont ca sunt destul de conservatori..Ceea ce condamn eu este faptul ca ii „turteste” personalitate copilei .In alta ordine de idei cred ca trebuie sa acceptam si parrerile altora chiar daca nu sunt in concordanta cu ale noastre…Ca… Citește mai mult

X-uleasca
X-uleasca
12 mai 2018 10:59

Ce amintiri de acum 20 și ceva de ani! Elevul bun de nimic, lipitul de peretele coridorului când trecea profesorul, teroarea de la oră, cititul pe sub bancă pentru că nu aveam timp, dracu’ să le ia de programe școlare supraîncărcate, cu 7 ore pe zi și încă vreo 4-5 de teme, să pot pricepe și eu nenorocita aia de chimie organică și afurisita aia de fizică suficient cât să trec. Prosti, măgari, n-o să ajungeți nicăieri, vai de capu’ vostru, loaze. După mine, cea mai importantă lecție din liceu e supraviețuirea. Cum să tocești scurt lecția de la o… Citește mai mult

Ion
Ion
12 mai 2018 11:46

Vreau doar sa impartasesc niste opinii, sper eu constructive, legate de articol: – Nu consider ca mama Mariei reactioneaza corect. – Nu consider blugii rupti indecenti si nu as fi avut nimic impotriva daca eram in locul profesorului. – Cred ca lumea confunda putin notiunea de decenta cu cea de lipsa de respect. Desi nu consider ca Maria s-a imbracat indecent, consider ca ce a facut ea este lipsa de respect pentru ca profesoara avea alta parere asupra ce inseamna o tinuta decenta si Maria a disconsiderat acest lucru. Pastrand proportile, este ca si cand ai merge cu un tricoul… Citește mai mult

Ion
Ion
12 mai 2018 11:51
Reply to  Ion

V-a reactiona prost… recomand un buton de edit la comentarii pentru ca lumea sa poata sa corecteze eventualele greseli.

Mira
Mira
12 mai 2018 13:55

Super articol!!! Am fost crescuta de o „mama cu batic” si am ales sa fiu o „mama cu blugi rupti” !!!

Velu
Velu
12 mai 2018 18:12

Din aventurile pubertatii. La intrebarea cine ar trebui sa-i inteleaga si sa-i accepte „mai bine” pe ceilalti: Parintii pe copii? sau Copiii pe parinti? Raspunsul e simplu si evident: parintii trebuie sa-i intelega pe copii. Pentru simplul fapt ca parintii AU FOST copii. Si stiu cum sta treaba. Dar invers nu (sic!).

Maria
Maria
13 mai 2018 13:14

Copiii sunt lectiile de viata ale parintilor si nu invers !!! De aici toata confuzia. Iar adolescentii astia sunt mult mai inteligenti si deschisi, decat multi parinti si profesori la un loc. Pacat ca marea majoritate nu intelege. Mi-am crescut baiatul dupa principiul: Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face !!! Cu alte cuvinte, ce nu mi-a placut mie in copilarie, m-am straduit si sper sa fi reusit sa nu-i fac lui !!!🤗