absentă

M-am ținut de alergat. Mă țin, aproape zilnic. De două zile, am ceva dureri și sufăr că nu mă pot duce în pădure, însă mîine forțez, ce pot păți?

Sunt absentă din viața mea și fiecare minut pe care îl am liber îl folosesc ca să scriu. Mai am foarte puțin și termin cartea asta care mi-a mucificat creierii. Scriu de parcă aș fi posedată. Cumva, și sunt. Mă mai întreabă mama (căreia i-am dat cîteva capitole la început și a zis că o să fie bestseller, dar că să nu îi mai dau, că ea ce o să mai citească cînd va fi gata) de ce scriu de parcă aș alerga la maraton, că doar cînd va fi gata va fi gata, dar adevărul e că trebuie să o smulg din mine ca să pot trăi înapoi în viața mea. Căci acum trăiesc doar în ea, sunt doar acolo, mă culc tîrziu, moartă de oboseală și frustrată că aș mai scrie, mă trezesc la 5-6 cu ea în cap și continuu, dar mereu trebuie să mă întrerup ca să muncesc, să particip la evenimente, să mănînc, să dorm, să fiu mamă și nevastă, iar asta mi se pare nedrept, eu am de terminat o carte.

Care va fi gata curînd, cu toate întreruperile.

Mi-a fost frică să scriu un roman, nu mă credeam în stare de atîta disciplină și nebunie.

Îndurați-mă, rogu-vă.