curînd fac 37 de ani. încă nu am scris despre asta, mă mănîncă buricele degetelor, dar nu am avut cînd. am găsit bucata asta de text, de acum 4 ani și mă uit la ea ca la un copil bolnav. cu compasiune și drag, dar și cu bucuria că între timp s-a făcut bine. fotografia e, și ea, de atunci.
mai 19, 2010
anul ăsta nu voi primi buchete anonime sau nu la birou. fiindcă nu am birou. mi-am dat demisia.
anul ăsta nu sunt o pi#dă șmecheră, ci una proastă, cum am și relevat.
anul ăsta fac 33 de ani și aș muri, că doar și Iisus. dar nu pot.
nu pot nimic.
afară e frig ca în peșterile mezozoice, dar nu-i nimic, și în mine e, ne asortăm.
anul ăsta credeam că o să fie fain. credeam că mi-am reconfigurat creierul, că mi-am activat emisfera stîngă.
apoi m-am prins în propria plasă și nu a mai fost nimic.
cu jobul schimbat. cu telefonul schimbat. cu sufletul schimbat.
nu am răspuns nimănui. am dormit. m-am trezit. juma de rivotril sub limbă. am adormit la loc.
pînă la 33 de ani am primit un tir de flori și niciuna de la tine.
pînă la 33 de ani am colindat un sfert de lume și niciun kilometru cu tine.
pînă la 33 de ani am plîns 478 de găleți de lacrimi deși cercetătorii, britanici, firește, au stabilit că un om plînge într-o viață maximum 9.
pînă la 33 de ani am vrut să mă sinucid de 478 x 10000 și nu am încercat decît o singură dată
pînă la 33 de ani m-au curtat cohorte de bărbați, m-au adulat, m-au zeificat, iar eu nu știu cum e să fii iubită mai mult de cîteva minute, ore, zile
pînă la 33 de ani am crescut singură 2 copii și eu sunt încă un copil speriat, cu ochi negri și plînși (mă faci fericit, fetiță cu ochi negri, mi-a scris cîndva cînd eu alergam în pădurea mea, alergam printre mierle și cintezoi, foioase și conifere, alergam printre frici și urși și stropi de soare care mi se așezau pe umărul de pe care aluneca maioul, printre alinturile și blestemele a doi sau două mii de bărbați, cine mai știe )
pînă la 33 de ani m-am mutat de fix 15 ori. dintre care de 7 ori cu copiii după mine. dintre care de două ori înapoi acasă la mama, deși jurasem că mai bine mor. dintre care o singură dată în casa mea. ultima.
la 33 de ani sunt la fel sau mai frumoasă ca la 20 dar asta nu e un avantaj ci un blestem. o cruce.
pînă la 33 de ani am dormit 12053.25 de nopți și din ele nici 800 în brațele cuiva.
pînă la 33 de ani am mințit, am înșelat, m-am înșelat
pînă la 33 de ani mi-am lăsat sufletul în palma cîtorva oameni și ei au închis pumnul și au strîns pînă la sînge tocmai cînd mi-era cel mai sigur că nu aveau cum să facă asta niciodată. și apoi nu am mai crezut în nimeni. bărbatul nesăbuit și rătăcirile lui au pus dop ventricului si atriului stîngi. și nu am mai crezut. cînd poate ar fi trebuit să cred, nu am mai știut cum. de platoșele de xenă border-line activate. de durere neconsumată pînă la capăt.
pînă la 33 de ani mi s-a făcut frică, atît de frică, Doamne, atît de frică și am fost rănită, rănită, sfîșiată, încît nu mai pot crede în nimic și nimeni și cred că am împietrit puțin și nu, nu sunt perfectă, sunt doar singură și paranoizată și mi-e teamă, teamă, groază îmi e
și am vrut totul, dar am nimic
mă sună mama. nu îi răspund. mi-a făcut prăjituri și eu nu vreau. nu vreau tort, nu vreau lumînări, nu vreau excursii, diamante, haine, parfumuri, case, mașini. eu vreau doar liniște.
vreau moarte și nu pot nici măcar vrea moarte
Mi s-a ridicat parul de pe mana cu care tin mouse-ul…
Fain machiajul mai black al fetei de atunci, vindecata intre timp. Sper ca fata de acum nu mai refuza prajiturile de la mama. Nu se face!
o să scriu curînd despre asta, stay tuned!
Stau! Am vazut acu’ vreo doua minute postarea de pe Facebook, cu tanti de la paine. De la „viitoare carte”, nu am mai citit, acolo a fost cheia! O sa am colectie!
păi am zis că am în pregătire un volum de proze scurte, schiţe şi ce o mai ieşi. şi un roman, mai încolo, hăt, cînd oi avea vreme să îl termin.
Fata verde cu parul padure, sa stii ceva: tristetea, de fapt, nu e a ta. Ti-o asumi, o revendici, suspini dupa ea. Dar nu e ta. A fost, candva, dar s-a prescris. Poate ca iti mai place sa-ti etalezi vulnerabilitatea, poate ca nesiguranta este stadiul tau de confort psihic dar, din pacate pentru tine, toate astea au cam trecut. Acum esti femeie puternica, ai cam tot ce-ti trebuie. O sa-mi spui ca-i insuficient si ca doresti mai mult. E ok, asta arata ca si la ambitie stai excelent. Ia fa tu un excel si baga in coloane ce ai si… Citește mai mult
am spus eu prima, asta. că sunt pe plus. dar aşa suntem noi, pizdele metafizice şi lirice, oricît am avea, tot nu e îndeajuns, tot ne supără ceva la lingurică.
Mor de drag cand te citesc !
mor de drag să fiu citită cu drag!
ATUNCI era tristetea. Si intunericul. Si frigul interior ce te facea sa te strangi in brate de teama sa nu te desprinzi in 33 (treijtrei) de bucati… Tu, intr-un colt, ghemuita. Viata, peste tot, in jurul tau. Ai fi vrut sa razi de ea, cu gura pana la urechi, dar se intampla, din pacate, tocmai invers…
ACUM ai bucuria “vindecarii”. Zambesti frumos vietii…Ai facut pace cu ea…. Noi, de aici, te citim si trista, si fericita. Ne intrebam, oare, cat de mare iti este sufletul? Ni-l asezi la picioare, cu fiecare scriere, si tot iti ramane…..Multumesc ca existi!
ştiu că aşa mă citiţi, simt. de asta sunt, vorba unui cititor care mă dojenea mai devreme, iritant de sinceră. mulţumesc.
Sunt foarte fercita acum. am cam tot ce mi-as dori, dar intr-o zi cand eram suparata si afara ploua si eu plangeam usor m-am intrebat in gand: daca Doamne fereste, asa, intr-o zi as pierde aproape tot, adica tot ce am si pe mine si pe el si restu si as ramane doar cu puiul de om, ce-as face? Si stii ce mi-a trecut prin minte? nu sa fug la mama, nu sa beau o sticla de Absolut, nu sa imi sun aman…a a prietenul sa ma ia in brate! m-am gandit ca m-as urca in tren si as veni… Citește mai mult
cu mesajul ăsta mi-ai închis gura, habar nu am ce să spun la aşa ceva. mă simt copleşită şi învestită cu o putere pe care mă tem că nu o am. mai bine vino să bem un vin roşu, zău.
exceptional…inca o data acelasi sentiment,acelasi mesaj puternic…vreau si eu „33” si nu un 27 aruncat i neant,printre planuri puse pe hartie,apoi refacute pe aceleasi hartii,cu stersaturi si randuri taiate si rescrise de abia se mai vede cerneala…vreau acel „33” Petro…
ia-l. întinde mîna şi ia-l.
as vrea..intr o buna zi o sa …o sa te trezesti cu mine in fata usii cerandu ti ce mi ai promis.
eu nu promit. 🙂
şi ai grijă, că la uşă am un pitbull, care sfîşie nepoftiţii. eu nu m-aş aventura! 😀
that’s not good.. :))))
33-treijtrei/Cantecul lebedei negre… 37-alba,pura si iubita …de noi toti. Multumesc ca existi !!! Te-am descoperit de curand si pe zi ce trece mi-e tot mai drag de tine!
doamne, dacă îmi mai mulţumiţi că exist va trebui să încep să îmi iau existenţa în serios şi să mor io dacă vreau una ca asta! 😀
mi-e mila de barbatul nesabuit: pentru ca e nesabuit din start nu mai poate fi si altceva. daca nu e altceva, nu lasa urme, nu contribuie, e invizibil si inauzibil. e destept sau adestept, talentat sau atalentat, bun sau (ne)bun…nici o importanta pentru ca nu raspunde la primul criteriu. barbatul nesabuit e acum sabuit, cineva il sustine, il apara, il accepta…sau chiar sabuit fiind, intre timp, ramine condamnat la moartea cea mai grea: indiferenta. barbatului nesabuit nu i se permite calea catre asceza, practic e mort. de ce nu sufli peste el sa-i redai viata?! ar fi cea mai importanta… Citește mai mult
repet ce am mai spus şi la alt text de-al meu, într-o carte care mi-a plăcut la nebunie a lui Luis Sepulveda, Bătrînul care citea romane de dragoste, sălbaticii dintr-un trib din junglă plecau după ce terminau de spus o poveste, ca să nu fie întrebaţi nimic în plus despre ea, să rămînă intactă, să nu fie nevoiţi să se eschiveze sau mintă. eu cred că aşa trebuie să facă fiecare povestaş.
fara doar si poate, asa si trebuie.
pentru aceasta poveste, insa, tot ne sabuit si mort ramine. si, nu stiu de ce, ceva imi spune ca povestile ce vor mai veni nu il vor salva. de aceea, mi-e mila, ca nu se intrevad sanse sa-si cumpere alt damnat, oricare, indiferent care, sa transgreseze, personajul. asta nu inseamna ca nu indragesc artefactul, produsul literar. chiar foarte mult. Da!
doza ta de bun simt e imensa
nu mai poate fi numita doza, de fapt
da’ uneori, ma gandesc, omii cresc mai iute de le zici in fatza „mai ho, esti pe aratura”(dii sau hii , eventual)
mna, m am trezit scriind, mancam saratele.
azi is caustic, rar la mine lately (maine zi importanta, aiuristic de, asadar tensiune n scrot. tre sa meditez. meditam? )
îhî.
uneori pica bine Sophie Zelmani
draga scumpa,
Te-am descoperit intamplator si te caut, sa te citesc cu drag. Asa cum in fiecare barbat e o samanta de Stefan Gheorghidiu si in fiecare femeie e un atom din tine. Asa zic eu. Ma regasesc, ma rascolesc si imi dau seama ca am crescut asa, ca tine. Esti un om sincer, intreg si fascinant. Nu te perverti. Ramai asa, curata si inocenta. Te iubesc.
mulţumesc pentru vorbele frumoase. ştiu că nu mă ridic acolo unde mă aşezi, dar mă străduiesc.
Dumnezeule, Petronela, de cate ori te citesc ma trezesc lacrimand. Ai atata sensibilitate si transmiti atata sentiment….Iti multumesc pentru toata paleta de emotii prin care ma treci.
of, nu îmi mulţumi. eu îţi mulţumesc, ţie, vouă, că mă simţiţi şi nu e degeaba.
aoleu, ce frumos si trist… da’ bine ca norii s-au risipit si e frumos si soare in tine acum, meriti