voia și nevoia

41

Mi-e tot mai greu să viețuiesc printre oameni inconștienți. Mi-e tot mai greu să mă abțin să încerc să le explic că au nevoie să se caute, să se cunoască, să se înțeleagă. Fiindcă nu e treaba mea. Și totuși. Dacă aș fi dictator, aș obliga pe toată lumea să meargă la terapie. La început s-ar duce de silă și nevoie, probabil, ar opune mii de rezistențe (eu, care m-am dus de nevoie și bunăvoie și ce ditai rezistențele am avut), dar într-un final ar simți beneficiile. Îmi spunea odată iubitul unei cititoare, argentinian de origine și personaj de-al lui Saramago, a cărui mamă era nu doar prietenă cu Saramago ci și psihiatru că, în Argentina, în orașele mari cel puțin, oamenii merg la terapeut ca la medicul de familie. Într-o astfel de lume aș vrea să trăiesc.

E atîta agresivitate și neîmpăcare peste tot unde mă uit și mă tot trezesc explicînd și încercînd să trec de aparențe, de scuturi, de temeri, ca să ajung la vulnerabilități, să le arăt oamenilor că toți suntem la fel, pe toți ne doare, să nu mai arunce cu pietre, să se oprească puțin și să se gîndească. Însă cei mai mulți sunt în negare și nici nu au cheile potrivite. Mulți mă cred de-a dreptul proastă, cum încerc eu să înțeleg pe toată lumea. Iar alții mă cred nebună, că tot vorbesc de terapie și de beneficiile ei, doar numai nebunii au nevoie de psiholog.

Și totuși. Cineva îmi zicea la lansarea de la Constanța (mă cunoscuse la prima lansare, în urmă cu trei ani și ceva,  cam pe cînd începeam terapia mai serios) că în față are un alt om, cu totul. Așa și era. Și nu era doar faptul că ne schimbăm încontinuu, eu chiar sunt alt om. M-am așezat pe mine în mine, știu cine sunt și de ce sunt, nu mai sunt speriata de atunci. Am tras îngrozitor de mine și mai am mult de tras ca să mă cunosc, accept, să-mi înțeleg nevoile, tiparele comportamentale, să mă accept în imperfecțiunea mea, să încep să mă iubesc. Să-mi pun mereu întrebările corecte: de ce aleg asta, ce nevoie îmi împlinește ce tocmai am făcut acum, cum fac să opresc tiparul ăsta etc. Să mă văd pe bune, dincolo de măști, de scuturi, de construcții cu rol protector. Să mă las ghidată către sinele dureros, acolo unde nu m-aș fi atins singură, că durea prea tare. Și, pas cu pas, am ajuns tot mai aproape de mine. Și e tare bine aici. Acum chiar văd prin oameni ca prin niște geamuri spălate. Sau, mai degrabă, ca Neo în Matrix, văd peste tot coduri și am cheile potrivite să le descifrez. Și viața e infinit mai ușoară, mai frumoasă. Dar și mai grea, în același timp, paradoxal. Fiindcă, în afara celor care trec prin același travaliu ca mine (bărbatu-meu și cîțiva prieteni aflați și ei în terapie), mi-e tot mai greu să comunic, parcă aș vorbi o limbă stranie, de neînțeles.

De curînd, o cunoscută care a început nu cu multă vreme în urmă vizitele la psiholog îmi mărturisea că, la primele ședințe tot voia să renunțe fiindcă de cîte ori pleca de la cabinet era deprimată, plîngea, nu se simțea deloc bine. Mă dusesem cu o problemă, am zis că o rezolv repede, și am dat peste un sac fără fund, îmi spunea. Și mă gîndeam să renunț, ce nevoie am eu să scotocesc acolo, să mă doară inutil, nu aveam altă treabă? Acum îmi dau seama abia ce important e să scot tot, să scutur, am adunat atîtea pînă la 48 de ani. E normal să doară, îi spun. Doare, firește că doare. Tot ce aruncăm acolo, tot ce nu vrem să ne mai amintim, să știm, tot ce îngropăm în noi nu trece, doar se inflamează și devine purulent. Rănile alea la care nici măcar nu ne uităm de spaimă să nu ne ucidă durerea, nu trec doar fiindcă ne prefacem că nu există. Ba dimpotrivă, ele coc fără încetare, adună și mai mult puroi. Firește că doare să cureți rana, ca să o lași apoi la aer, dezvelită, să se cicatrizeze. E alegerea ta ce faci cu ea. Poți să suporți durerea conștient și să te vindeci, o durere intensă și de scurtă durată, sau poți să trăiești la infinit cu o durere mai mică, însă constantă, și asumîndu-ți faptul că, din cînd în cînd, buboiul se sparge singur și împroașcă în jur, cînd te aștepți mai puțin, cu furie, ură, venin, agresivitate și cîte și mai cîte.

Depresia, anxietatea, dependențele, compulsiile de tot felul, toate sunt modul psihicului nostru de a ne spune că acolo e buba, că doare, că trebuie să ne oprim puțin din orice am face ca să ne întoarcem spre noi. Și sunt și un mare dar, de fapt. Par nenorociri, dar dacă știm ce să facem cu ele, sunt un dar. Știu o mulțime de cazuri de oameni cărora li s-au întîmplat tot felul de lucruri care au părut, inițial, o mare grozăvie: un divorț, o moarte, o concediere, o condamnare, urmate de depresii puternice, de atacuri de panică. Și de un moment de răscruce important, în care au ales să se caute, să se înțeleagă. Și au înțeles mai ales că li s-a dat o șansă să se repare și să-și repare viețile. Că nu erau fericiți, că, fără evenimentul ăla, ar fi murit poate fără să știe cine sunt și de ce trăiau așa cum trăiau. Fără să își ofere șansa la o viață nouă, conștientă.

Mă gîndesc că, cu cît aflăm, noi omenirea, mai multe despre psihicul uman, cu cît înțelegem cît de importantă e sănătatea emoțională, va deveni mandatorie igiena psihologică. Zicea Bogdan Papacostea că el speră că în viitor va fi la fel de rușinos să nu mergi la terapie cum e acum să nu te speli pe dinți. Să fie o chestiune de igienă elementară. Nu o să mai trăiesc atunci, dar îmi imaginez o lume în care copiii vor răspunde la întrebarea: tu ce o să te faci cînd vei fi mare: rezolvat psihic ca tata, empatică precum mama, sănătos emoțional ca bunicul etc. Fiindcă e singurul lucru cu adevărat important: să ne acceptăm pe noi înșine și, implicit, pe cei de lîngă noi. Tot ce e urît în lume vine de acolo: din neiubire de sine, din neacceptare, din durere. Din neînțelegere, în ultimă instanță.

Cu ce m-a ajutat pe mine? În primul rînd, mă văd. Mă cunosc, încep să știu cine sunt cu adevărat, nu cine mi-ar fi plăcut să fiu, cine îmi imaginam că sunt. Lucrez la a mă accepta, cu toate ale mele, care nu sunt puține, adunate în 40 de ani. Mai ales cu alea pe care le dosisem nu sub preș, ci sub scîndurile podelei, de-a dreptul. Încep să mă iubesc, să adopt comportamente sănătoase față de mine, care se răsfrîng în cei din jur. Nu întîmplător toți din familie luăm drumul ăsta, e o dinamică comună, care ne-a adus mai aproape decît oricînd. Îmi rezolv, pe rînd, toate relațiile importante și mai puțin importante, dar care m-au rîcîit cîndva și sunt foarte mîndră de asta, că pot ierta și îmi dau voie să fiu vulnerabilă și să vorbesc cu oamenii aceia despre ce  simt. Oriunde detectez la mine animozitate, invidie, sentimente negative, iau la puricat problema și o rezolv, fără orgolii și false pudori, dar mai ales fără așteptări de la ceilalți. Am tot făcut și voi tot face, pînă cînd va fi curat totul. De fapt, sunt pentru prima oară conștientă în viața mea de tot din jurul meu și de mine. Iar uneori mă întristează că am trăit pînă acum la suprafața vieții, dar cel mai adesea mă bucur tare că nu am trăit toată viața așa și că am mulți ani în față în care nu voi mai bîjbîi la întîmplare prin lume, aruncînd vina pentru alegerile mele în exterior, fără să înțeleg cu adevărat ce mi se întîmplă. Și știu cît de important e ce fac pentru mine pentru familia mea, pentru copiii mei. Și nu mă voi opri. Sigur, am auzit și varianta: poate pentru tine funcționează terapia, pentru mine sigur nu, de la oameni care au mai multă nevoie decît pot măcar să își imagineze. Și știu că e o formă puternică de rezistență, dacă și cînd nu vor mai putea, vor căuta ajutorul. Sau vor trăi așa, chinuindu-se și mințindu-se, toată viața. E alegerea lor de făcut, eu mi le fac pe ale mele. Și vorbesc despre asta deschis, în speranța că cine are urechi de auzit și de înțeles, o va face. (Aici, o mostră, dintr-o emisiune înregistrată de curînd la Constanța)

Eu una am obosit să tot predic cît de important e să ne rezolvăm psihic. Că nu ne suntem datori numai nouă, dar mai ales copiilor noștri. Că fericire asta e, în cele din urmă, să te poți privi în oglindă senin. Să știi că ești genul tău, că ai ieși cu tine la o cafea sau te-ai lua de soț/soție. Și nu pentru că te minți că ești mișto ca să poți trăi cu tine, ci în urma unui proces dureros și eliberator de autocunoaștere.

Să devii cine ești, vorba lui Nietzsche. Chiar, tu știi cine ești, ca să poți deveni? Îți place?

41
Lasă un mesaj

avatar
22 Discuții
19 Răspunsuri la discuții
0 Urmăritori
 
Comentariul cu cele mai multe reacții
Cele mai fierbinți discuții

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Abonează-te  
cele mai noi cele mai vechi cu cele mai multe voturi
Notificare pentru
Ana Năstase
Utilizator
Ana Năstase

Of, ce bine ai zis iar, Petro. Să nu te opreşti din vorbit despre asta, ajuţi mult, poate mai mult decât îţi imaginezi. Uite, mie mi-ai făcut mult bine zilele astea, când te-am lăsat pe tine să spui nişte lucruri pe care eu nu mai ştiam cum să le spun şi oricum nu păreau să fie auzite. Aşa că am pus omu’ pe scaun în faţa calculatorului, i-am dat să citească ceva ce ai scris tu şi a părut că pentru prima dată în ultimele două săptămâni se uită la mine şi înţelege ceva. Şi a acceptat şi psihologul, terapia.… Citește mai mult

Cineva
Utilizator
Cineva

Ţinta pe termen lung nu e să vizităm cu toţii terapeuţii, ţinta este să fim atât de sănătoşi la cap încât să trăim fără să ne producem reciproc traume, mai ales oamenilor care ne sunt dragi. Nici nu pot să visez la asta, cred că ăsta ar fi Raiul pe pământ…

Mihaela
Utilizator
Mihaela

Mie terapia mi-a dat cheia pentru mine. Sa ma descui si sa ma descopar. Din copilarie, tristetile, fricile, toate au iesit urmate de boli care s-au vindecat, m-au vindecat. Nu imi e frica, accept trecutul, ma bucura prezentul, viitorul nu ma mai ingrozeste. Cei din jurul meu, care nu stiu ce fac eu, imi spun ca sunt schimbata, ca sunt eu, dar altfel. Si ce ma bucura asta! Toata dinamica din familia mea s-a schimbat. Simt normal. Dar greu a fost. Si am prieteni care trag de ei si merg si se repara si devin oameni cum iso doreau sa… Citește mai mult

Oana
Utilizator
Oana

Poate unii o evita si din cauza lipsei de bani. Ultima data acum vreo 3 ani o ora de terapie costă între 80 si 100 lei (vorbesc de Bucuresti) . Nu am mai putut face fata. A fost bine mergând la terapeut. Acum sper sa mai pot ajunge in viitorul apropiat.

Gabi
Utilizator
Gabi

Petronela, nu ai raspuns la intrebarea asta.De unde 100lei*10 sedinte, apoi inca zece etc.Aici ar fi discutia, sa se poata sa se ajunga la psiholog fara ca banii sa fie o bariera.

corina
Utilizator
corina

Cum alegi un psihoterapeut? Eu am avut două eșecuri în dorința și hotărîrea(care nu e ușor de luat nici emoțional nici pecuniar) de a-mi deschide sufletul în fața unui specialist. Este o problemă. Mare din păcate. Care ne va împiedica pe mulți să descoperim și primim toate acele daruri binecuvânte de care faci vorbire.

Mihaela
Utilizator
Mihaela

Multumesc, Petronela. Asemenea.

Elena
Utilizator
Elena

E adevarat. Dar pe mine ma descuraja faptul ptr ca numai si numai pacientul e pus sa vorbeasca fara sa i se ofere solutii sau sfaturi profesionale. Si la sfarsit…nota! Asa e normal sa fie? Multumesc.

Elena
Utilizator
Elena

Abia acum cites raspunsul
tau. Iti multumesc ptr el. Nu este vorba de jena. Dimpotriva, nu ma mai opream..:) doar ca asteptam ceva in schimb. Un cuvant. Un sfat. O analiza. Ceva. De aceea intrebam. Nu ar trebui sa te ajute cumva. Nici intrebari nu punea. Mersi.

aur
Utilizator
aur

e greu traiul printre oameni inconstienti si e unul dintre motivele pt care te plac asa mult pe tine, desi nu te cunosc, dar stiu ca exista undeva un om care vorbeste aceeasi limba cu mine si stiu ca pe pagina ta ne-am strans mai multi cu acelasi gand, niciunde pe net nu-mi place mai mult ca la tine. si ma intreb uneori daca nu e prea mult pt tine sa vina atat de multa lume sa se destainuie si sa isi spuna durerea. Te-am auzit odata la radio spunand ca n-ai putea sa fii avocat sau judecator pt ca… Citește mai mult

Dani
Utilizator
Dani

M-a uns la suflet acest interviu ! Te pup !

Veronica
Utilizator
Veronica

Bună,

Mă interesează terapia de grup, aș vrea sa încerc. Dacă e posibil, mi-ar plăcea să aflu când se va forma un nou grup. Mulțumesc anticipat !

Inspirație,
Veronica.

Ramona
Utilizator
Ramona

Problema este ca nu au experienta, iar experienta o dobandesti in ani , ca in orice meserie . Acceasi problema este si pe partea de pediatrie , defapt e si mai grav ca la adulti. Deocamdata suntem cobai cativa ani buni . Alte tari au inceput de mult acest proces .

Luminita
Utilizator
Luminita

Ce frumos ai scris si cata dreptate ai! Cam asa a fost si la mine, cand am inceput terapia mi-a fost ingrozitor de greu sa ma deschid si sa privesc cu sinceritate in adancul meu, ca sa vad ce era acolo. De n ori am plecat suparata de la terapeuta, spunandu-mi ca este ultima oara si nu mai revin la ea. Si totusi, de fiecare data, am zis sa ii/imi mai dau o sansa. 🙂 Dupa un an, am realizat ca devenisem alt om. Concluzia mea: traumele din familie si copilarie sunt definitorii si se pot inlatura, dar greu, foarte… Citește mai mult

Alina
Utilizator
Alina

Buna Petronela,
Ai vreo recomandare? M-ai putea ajuta cu numele unor specialisti sau vreo directie? Am incercat si eu dar nu cred ca am gasit psihologii potriviti. In Sibiu este complicat din acest punct de vedere. Mi-ar placea atat de mult sa ma asez si eu in mine, cum atat de frumos ai spus tu, ca ai reusit.

CC
Utilizator
CC

Hristos a Inviat, Petro drag!

Pai uite ca taman acu s-a potrivit si printul Harry cu tine, uite ce zice si el, foarte constient, cum ca era inconstient. V-ati nimerit bine!

http://www.telegraph.co.uk/news/2017/04/16/prince-harry-sought-counselling-death-mother-led-two-years-total/

Alina
Utilizator
Alina

Multumesc!

MIHAI
Utilizator
MIHAI

Ceea ce scrieti este foarte adevarat. Eu insumi am trait asta pe pielea mea si e drept, e nevoie de 2-3 sau poate chiar mai multe incercari pana gasesti terapeutul potrivit. Insa din pacate cultura/nivelul de educatie din Romania la segmentul de varsta peste 50 ani si chiar si printre mai tineri este foarte contra terapiei in sensul ca eu la multi la care le-am zis ca merg la psiholog, fiecare dintre ei ma intreba pe loc: „Da ce-ai patit de ai ajuns la psiholog?” Adica am „patit” si „ajuns”, nu am mers!! Si in familie am „patit-o” chiar si… Citește mai mult

geo
Utilizator
geo

Crezi ca oamenii care duc o existenta banala,carora nu li s-a intamplat nimic extraordinar nici de bine,nici de rau,dar care constientizeaza ca duc o viata banala(si asta ii macina f tare) si nu au curaj sa schimbe ceva pt ca (au o varsta sau etc) au nevoie de terapie?

Blanca
Utilizator
Blanca

🙂 Întrebare întrebătoare: Psihoterapeuții si psihologii unde fac si ei terapie, când e sa se umple paharul si la ei? Ma gândeam in sensul asta si la preoți….. ca doar suntem oameni cu toții….Ce protecție au acești supraoameni, școliți si experimentați? Terapia ajuta eurile fisurate, mințile care conceptualizeaza si proiectează non-stop ca ceva e in neregula, pe oamenii care trăiesc drame sau au trăit si nu au reușit prin propriile instrumente( intelect, inteligenta emoțională, stări înalte de conștiința) sa înțeleagă, sa integreze ce li s-a întâmplat….omul nu e nici corpul si nici emoțiile si nici experiențele, ele doar i se… Citește mai mult

Blanca
Utilizator
Blanca

Mulțumesc, habar nu aveam ca au supervizor, eu intuiam de ceva examene. Intre timp, am citit și comenturile de pe aici și am rămas cu gura căscată cati oameni educați și rafinați, erudiți, iti scriu sub protecția anonimatului ca și ei fac terapie. Eu îmi aduc aminte ca prin 2010 era difuzat pe HBO un serial romanesc „În deriva”cu Marcel Iures în rol de psiholog și urmăream cu sfințenie fiecare episod și îmi tot ziceam ca România mai are pana sa ajungă SUA la acest capitol, ca mai mult prin filmele americane aratau ca oamenii apelează la terapie.Dar serialul mi… Citește mai mult

lacramioara
Utilizator
lacramioara

De mult imi doresc sa ajung la terapie. Dau vina pe lipsa banilor, insa imi dau seama ca e doar o forma de rezistenta. Mai e si faptul ca mi-e teama ca nu voi gasi pe cineva potrivit. Am cautat pentru sora mea si a fost fff greu pana am gasit pe cineva. In Bucuresti cunosti oare pe cineva? Multumesc.

Rodica
Utilizator
Rodica

Ma vad in tine!cu zbateri,frustrati,depresii,anxietati!am cautat.am gasit.am muncit…mai am inca…dar sunt aproape de straturile cele mai profunde.Nu a fost usor.dar ce este usor pe lumea asta?Si stii ce a declansat lupta asta pt.echilibru?Un divort!De atunci….mi-am dat un reset.Si…da!si eu vad multe la multi in jurul meu!Dar nu e treaba mea sa intervin in destinul lor.Informatie este peste tot.Cine vrea sa faca ceva pt.el face!Am ajuns la concluzia ca unii nu pot iar altii nu vor!Eu ii caut doar pe cei care rezoneaza cu mine.Nu ti-am citit nici o carte.Inca!dar intr-o zi…..o voi face!daca aici imi place ce scrii.cred ca si… Citește mai mult

Janet
Utilizator
Janet

Bravo Rodica 👍👍👍!!

Maria
Utilizator
Maria

Salut. Iti multumesc pentru articol, a pus in cuvinte ceea ce nu (mai) indrazneam sa imi spun mie insami si m-a convins ca ar fi bine sa reincerc psihoterapia la care am renuntat de ceva timp. Rugamintea mea este daca mi-ai putea recomanda un psihoterapeut bun din Brasov (cred ca nu l-am gasit inca pe acela potrivit mie) Multumesc! 😊