Vița. Victoria.

Vița. Victoria.

De | 2017-10-12T00:21:31+00:00 19 mai, 2016|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |16 Comentarii

A fost beteagă rău mama mare. A avut dureri mari, au secat-o de puteri, a slăbit, nu a mai coborât din pat. A venit și preotul din sat, prietenul ei, să o împărtășească. Mi-a zis mama că e tare rău, e schimbată, nu mai poate ajunge nici la baie singură și m-am speriat. Am adormit rugîndu-mă să se facă bine și a doua zi am plecat să o văd. Nu aș fi suportat gîndul “să se ducă-n deal” fără ca eu să apuc să mai vorbesc cu ea. Copiii au zis că vin și ei, că vor să o vadă.

Era în picioare, ținîndu-se de masă, cînd am găsit-o. În camera ei, care seamănă izbitor cu camera mea din copilărie, căci toată mobila în care am crescut eu se află acum la ea. Mama-mare doarme pe canapeaua pe care am dormit eu, cu biblioteca sub care am scris, eu și sor-mea, Adi te iubesc, ești viața mea, Cipri, nu pot trăi fără tine, de ce m-ai părăsit și alte inscripții de amor juvenil.

Acum e mai bine, ne zice mama. O fost tare rău, dar după injecții, e mai bine. N-a vrut să ne lase să chemăm doctorul, că dacă o duce la spital, ea ce se face, și noi, proastele, am ascultat-o. Acum, de cînd o văzut-o doctorul, e mai bine. Mari dureri o avut, de spate, zicea să facem o groapă și să o îngropăm de vie, numai să nu o mai doară.

Se bucură cînd ne vede. Nu se poate așeza singură în pat, o ajutăm noi. Hoho, zice, mînă de bărbat!, apoi rîde. Mama-mare e hîtră și cînd e așa de beteagă. Sper că nu ai de gînd să dai ortul popii, îi zic. Lasă, tu, băiată, că o fost popa aicia, o zis că sunt ca mama lui, m-o împărtășit și mi-o zis să nu care cumva să crez că acuma mor dacă m-o împărtășit, că el mi-o citit ca să mă fac bine. Păi să te faci! Să știi că acum aș vrea să mai trăiesc cît să-mi văd și strănepoata asta… Sor-mea va naște în iulie, așa că mă liniștesc, e un plan bun ăsta, e bine.

 

Rămînem doar noi două. O mîngîi pe pielea pătată, zbîrcită, a frunții. Știi că te iubesc cel mai tare, da? Eu vă iubesc pe toate la fel. Știu, dar eu te iubesc mai tare. Hapăi ai și de ce, băiată, că pă toate v-am șters la cur, nu v-am bătut, am fost bună cu voi. Ai fost, mamă-mare. Și pă fetele tale le-am șters la cur. Le-ai șters. Dar acu’, mi-am trăit traiu’, mi-am mîncat mălaiu’. Auzi, mamă mare, ți-e frică de moarte? Ba nu mi-e frică! Zîce că acolo mă așteapă mama, tata, frații și surorile mele, că noi am fost nouă și eu sunt a mai mică, am patru frați și trei surori care or murit. Și omu-mnio.  De cînd aștept să mă ia Mniezo și să mă întîlnesc cu omu-mnio. Se uită cu ochii ei decolorați de boală, atinși de orbire, cu care vede tot mai rău. Tu băiată, poate io oi muri și nu mai știu, tare aș vrea să te văz că ești fericită. E om bun omul ăsta al tău, io așa îl văz, bătrînă cum sunt, îl văz că te iubește, să te porți bine cu el! Rîdem. Samănă și la nume cu tată-to mare. Io așa îl văz, că e bărbat. Ălalalt, artistul, nu era bărbat, io nici nu știu cum te-ai culcat cu el, io nu m-aș fi băgat în același pat! Rîde iar. Tu știi cum am trăit eu cu omu-mnio, că am trăit destul de bine. Așa să știi, că amîndoi trebe să vrea același lucru, să nu te pui contră. Auzi, tu mamă mare, da’ tata mare te-o înșelat! Dă din cap. M-o înșelat… da’ așa să știi, că mi-o cerut iertare și io l-am iertat. Apăi nici nu o fost vina lui, aia s-o țînut de el, da’ eu așa am judecat, lasă să se ducă și să se sature!

Lasă capul pe pernă, închide ochii. Apoi: auzi, tu băiată, apăi cînd e ziua ta? 1 mai? Nu, mamă mare, pe 2 mai e ziua lui tata. Pe 7 mai? Nu, pe 7 e ziua ta, ai uitat? Calcă-le nevoia de medicamente, ce m-or prostit la cap, nimnica nu mai știu. Da’ cutremurul cînd o fost? În martie, mamă-mare. Așa e, vezi, că mă-ta era gravidă, în mai te-o născut, nu mai judecă capul ăsta prost. De auzit, nu mai auz. De văzut, nu mai văz. Nu am putut să îți citesc niciun volum, așa am ajuns.

Dincolo, în bucătărie, ai mei se uită la o poză veche, distrusă de timp și prea mult umblat, cu mama-mare tînără. Victoria. Vița. Era frumoasă ca o artistă, în tinerețe, zice mama. Niciuna nu semănați cu ea, numai eu, decide fie-mea a mare. Știu poza aia, de cîte ori mi-a arătat-o bunică-mea, mîndrindu-se. Bunică-mea, pe care nu am văzut-o aproape niciodată cu capul descoperit, și care a ținut sub batic, pînă acum, aproape, coadă lungă și albă împletită și apoi înfășurată într-un coc prins cu ace. Și pe care o pîndeam, să-i văd părul lung, de cosînzeană ajunsă la senectute, părul ei mereu ascuns, cu lungimea și frumusețea lui fascinante.

Cînd plecăm, o ameninț: vezi să nu care cumva să mori! Ridică din umeri: apăi, tu băiată, de moarte nu scapă nimeni. Ce vrei, să moștenesc pămîntul?

 

 

Despre autor:

Clickul pe care îl daţi e fierăstrăul cu care faceţi sternotomia mea. Îmi deschideţi pieptul şi umblaţi pe dinăuntru prin mine. Umblaţi uşor, rogu-vă, că mă doare. Nu atingeţi, nu zgămâiaţi, nu etichetaţi. Nu parcaţi pe aortă, nu scuipaţi. Nu vă urcaţi încălţaţi cu cizmele pline de noroi. Mulţumesc.

16 Comments

  1. dyamisi 19 mai 2016 at 13:25 - Răspunde

    Emotionant, sensibil si trist… multumesc pentru inca o lectie de viata, sa alegem sa fim acolo langa cei dragi pana cand nu este prea tarziu. sanatate multa pentru mama mare!

  2. elena 19 mai 2016 at 13:25 - Răspunde

    Nostalgie ! Cred ca toate bunicile sunt la fel adica simplu mama mare s-au o mai alintam mam’mare.

  3. Andreea 19 mai 2016 at 13:43 - Răspunde

    Mereu ma emotioneaza pana la lacrimi postarile despre „mama mare”… pentru ca sunt atat de sensibile, din suflet si pentru ca iubesc atat de tare toti batraneii! Putere multa si sanatate lu’ mam’ mare!

  4. D.T. 19 mai 2016 at 15:27 - Răspunde

    Tu să nu crezi că dacă nu răspundem pe aici, nu citim. Citim și dup-aia ne gândim. Numai că dup-aia nu prea sunt multe de comentat, pen’că nu mai avem cuvinte, le-ai luat tu pe toate și le-ai pus acolo.

  5. Petronela 20 mai 2016 at 13:32 - Răspunde

    Mulțumesc!

  6. Mihaela 21 mai 2016 at 18:20 - Răspunde

    Frumos nume de mamă mare.

  7. o femeie 24 mai 2016 at 17:34 - Răspunde

    emotionant…O mama mare :). Cati copii a crescut?

  8. Radu Mihai 26 mai 2016 at 23:48 - Răspunde

    🙂

  9. geanina 22 august 2016 at 19:32 - Răspunde

    Foarte frumoasa si emotionanta traire, ce bine ca reusesti s-o redai, imi aminteste de bunica mea, care a fost mult mai trista, multumesc Petronela, ma bucur ca mi-ai raspuns si ca te-am gasit! Pe curand, Geanina

  10. Anca 26 aprilie 2017 at 14:45 - Răspunde

    Băiată… Ce frumos! ☺️

  11. Ramona 26 aprilie 2017 at 15:07 - Răspunde

    Of cata bucurie petru ca o poti auzi, cata tristete ca se pregateste de marele drum…Bunica mea m-a pregatit sa nu sufar cand nu o sa mai fie ea , la fel vorbea ca si bunica ta, insa cand a murit am suferit ingrozitor. Multumesc pentru textele cu suflet scrise!

  12. Gabriela 1 mai 2018 at 10:43 - Răspunde

    Emoționant,draga Petronela!S-o tina Dumnezeu sănătoasa si voioasa.Va iubeste si o meritați din plin,vesela si sănătoasa.Are multe de dăruit si aveti de învățat de la dumneaei :cum sa fii puternic.Ii doresc viata lunga alaturi de voi!

  13. Aura Balint 1 mai 2018 at 13:11 - Răspunde

    Si eu am o bunică care e sufletul meu. Anul ăsta împlinește 88 de ani. Ne vedem cam o dată pe an, de când m-am măritat și am plecat. In fiecare an îmi spune că s-a săturat de viață și că vrea să plece. Eu sper și mă rog să n-o facă. Nu încă.

  14. Anca 1 mai 2018 at 16:39 - Răspunde

    E vremea pentru un audiobook citit de tine, special pentru ea 🙂

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: